Hidrocentrala de la Tarniţa, proiect de un miliard de euro, va fi scutită de mai multe taxe. Chinezii de la Sinohydro încă se lasă aşteptaţi

Hidrocentrala de la Tarniţa, proiect de un miliard de euro, va fi scutită de mai multe taxe. Chinezii de la Sinohydro încă se lasă aşteptaţi

Hidrocentrala pe pompaj de la Tarniţa este necesară din cauza dezechilibrelor induse de către producătorii de energie eoliană şi fotovoltaică

Hidro Tarnita, firma care va administra viitoarea hidrocentrală pe pompaj de la Tarniţa-Lăpuşeşti, proiect de peste 1 miliard de euro, va fi scutită de mai multe taxe şi tarife, iar unitatea de producţie a electricităţii va fi declarată de interes strategic naţional.

Compania care va opera unitatea de producţie şi stocare a electricităţii de la Tarniţa, judeţul Cluj, nu va plăti taxa de cogenerare, achiziţia de certificate verzi, tariful pentru transportul energiei, respectiv componenta de extragere de energie electrică din reţea şi tariful pentru serviciul de sistem, potrivit unui proiect de ordonanţă elaborat de Departamentul pentru Energie.
 
Tariful pe apa uzinată
 
De asemenea, compania va fi exceptată de la plata apei utilizate în procesul de producţie a electricităţii, bani care se duc către Apele Române. Spre exemplu, Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie în hidrocentrale din România, plăteşte anual 80 milioane de euro pentru apa utilizată în procesul de producţie.
Costurile cu apa au fost, de fapt, şi una dintre cauzele care au dus la insolvenţa Hidroelectrica, potrivit raportului realizat de către administratorul judiciar Euro Insol.
 
Scoaterea terenurilor din circuitul agricol ar costa 20 de milioane de euro
 
Totodată, în vederea construcţiei hidrocentralei, scoaterea, definitivă ori temporară, a terenurilor din circuitul agricol şi, respectiv, din fondul forestier naţional, va fi exceptată de la plata taxelor.
 
„În condiţiile în care necesarul de terenuri pentru construirea unei centralele hidroenergetice cu acumulare prin pompaj este de ordinul sutelor de hectare, iar costurile cu taxele pot depăşi 100.000 euro/hectar, taxarea acestora constituie o barieră în sine pentru decizia promovării unei astfel de investiţii de utilitate publică“, se spune în nota de fundamentare.
Proiectul de la Tarniţa-Lăpuşteşti se va întinde pe o suprafaţă de 205 hectare, astfel că societatea care va construi centrala va fi scutită de plata a 20,5 milioane euro ca taxă pentru scoaterea terenurilor din circuitul agricol şi din fondul forestier.
 
Centralele pe pompaj, necesare pentru echilibrarea regenerabilelor
 
Nota de fundamentare a proiectului de act normativ precizează că România este singura ţară din Uniunea Europeană care, deşi dispune de condiţii naturale „deosebit de favorabile“ pentru construcţia şi operarea centralelor hidroenergetice cu acumulare prin pompaj, nu deţine o astfel de centrală.
 
În prezent, în Comunitatea Europeană sunt în funcţiune 170 de centrale de pompaj, cu o putere instalată totală de 45.000 MW. Alte 60 de centrale de pompaj se află în diverse faze de construcţie. Centralele de pompaj sunt necesare dezvoltării sectorului energetic european, în mod deosebit integrării capacităţilor de producere a energiei electrice pe baza energiei eoliene şi a energiei solare, potrivit notei de fundamentare.
 
Sinohydro anunţa de anul trecut că vrea să participe la proiect
 
Compania de proiect, Hidro Tarniţa, anunţa, în urmă cu o săptămână, că sunt mai mulţi investitori interesaţi de acest proiect evaluat la peste 1 miliard de euro. 
Statul român anunţa în toamna anului trecut că chinezii de la Sinohydro sunt interesaţi de participarea la realizarea proiectului.
 
Hidrocentrala ar urma să fie construită, pe parcursul a 5-7 ani, la 30 de kilometri de oraşul Cluj-Napoca, pe valea râului Someşul Cald. Lista investitorilor precalificaţi va fi publicată în 14 noiembrie.
 
Mai puteţi citi:
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: