Guvernul introduce reguli noi la vânzarea de electrocasnice, pentru protecţia cumpărătorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Garanţia comercială pentru produsele de folosinţă îndelungată a fost stabilită la 15 zile
Garanţia comercială pentru produsele de folosinţă îndelungată a fost stabilită la 15 zile

În şedinţa de miercuri, Guvernul a modificat şi completat legislaţia privind vânzarea produselor şi garanţiilor asociate acestora, în scopul unei mai bune protecţii a consumatorilor şi a clarificării unor aspecte atât pentru operatorul economic, cât şi pentru consumator.

„Aceste clarificări legislative au fost făcute având în vedere aspectele semnalate în sesizările şi reclamaţiile înregistrate la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor“, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Principalele elemente de noutate aduse de ordonanţa adoptată astăzi vizează:

** Introducerea perioadei maxime de 15 zile calendaristice în care vânzătorul are obligaţia să repare sau să înlocuiască un produs aflat în perioada de garanţie comercială, dacă acesta nu corespunde condiţiilor de conformitate menţionate în declaraţia referitoare la garanţie sau în publicitatea aferentă.

Legislaţia aflată acum în vigoare preciza că orice reparare sau înlocuire a produselor va fi făcută într-o perioadă de timp stabilită de comun acord, în scris, între vânzător şi comerciant, luându-se în considerare natura produselor şi scopul pentru care acesta a solicitat produsele, fără însă a preciza durata maximă a acestei perioade.

** Menţionarea unei prevederi potrivit căreia produsele de folosinţă îndelungată trebuie să fie însoţite de certificatul de garanţie emis în baza garanţiei comerciale şi, dacă reglementările în vigoare prevăd, de declaraţia de conformitate, precum şi de cartea tehnică ori de instrucţiunile de folosite, instalare, exploatare, întreţinere, eliberate de producător.

** Introducerea unei precizări explicite, respectiv că timpul de nefuncţionare, din cauza lipsei de conformitate apărute în cadrul termenului de garanţie, prelungeşte termenul de garanţie legală de conformitate şi, dacă există, şi pe cel al garanţiei legale.
Prin urmare, aceste termene curg din momentul în care a fost adusă la cunoştinţa vânzătorului lipsa de conformitate a produsului sau din momentul prezentării produsului la vânzător/unitatea service până la aducerea produsului în stare de utilizare normal şi, respectiv, al notificării în scris în vederea ridicării produsului sau predării lui efective către consumator.

** În ceea ce priveşte produsele de folosinţă îndelungată, se specifică în lege faptul că în cazul în care acestea înlocuiesc produsele defecte în perioada termenului de garanţie, vor beneficia de un nou termen de garanţie care curge de la data preschimbării produsului.
Produsele de folosinţă îndelungată defectate în termenul de garanţie legală de conformitate, atunci când nu pot fi reparate sau când durata cumulată de nefuncţionare din cauza deficienţelor apărute în termenul de garanţie legală de conformitate depăşeşte 10% din valoarea acestuia (practic, este mărimea termenului de garanţie în care produsul nu funcţionează, de exemplu: 2,4 luni de nefuncţionare din 24 luni (2 ani) de garantie legală), la cererea consumatorului, vor fi înlocuite de vânzător sau acesta va restitui consumatorului contravaloarea produsului respectiv.
Termenul de garanţie curge de la data intrării bunului respectiv în posesia consumatorului, inclusiv pentru bunurile noi de folosinţă îndelungată obţinute prin tragere la sorţi la tombole, câştigate la concursuri şi similar sau acordate cu reducere de preţ ori gratuit de către operatorii economici.

Prevederile Ordonanţei adoptate astăzi de Guvern vor intra în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite