Guvernul aprobă realizarea în parteneriat public – privat a unuia dintre proiectele energetice ale lui Ceauşescu

Guvernul aprobă realizarea în parteneriat public – privat a unuia dintre proiectele energetice ale lui Ceauşescu

Executivul aprobă în şedinţa de joi unul dintre cele mai vechi proiecte energetice iniţiate de Nicolae Ceauşescu încă din anii `70, proiect relansat, dar nerealizat de toate guvernările post Revoluţie.

„Se aprobă Studiul de fundamentare pentru Centrala hidroelectrică cu acumulare prin pompaj Tarniţa - Lăpuşteşti prevăzut în anexa care face parte integrată din prezenta hotărâre, studiu care stă la baza procedurii de atribuire a contractului de parteneriat public-privat ce urmează a fi efectuată de către Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză”, se arată în primul articol al proiectului de Hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Executivului.
 
Anexa la care se face referire nu este însă publicată pe site-ul Secretariatului General al Guvernului.
 
„ În cazul în care, pe parcursul derulării procedurii de atribuire a contractului de parteneriat public-privat vor rezulta clauze incluse în proiectul de contract de parteneriat public-privat supus spre aprobare prin hotărâre a Guvernului şi care necesită actualizări sau modificări în conţinutul Studiului de fundamentare, anexă la proiectul de contract, acestea vor fi efectuate cu respectarea prevederilor legale în vigoare”, se arată în cel de-al doilea articol al actului normativ.
 
Barajul Tarniţa a fost dat în folosinţă în 1974    
 
Una dintre cele mai impresionante construcţii din Cluj se află la Traniţa şi este cel mai suplu baraj de beton în arc, cu dublă curbură, din România. O legendă a locului spune că după darea în folosinţă a barajului în 1974, Ceauşescu a decis popularea lacului cu lostriţe uriaşe. Barajul Tarniţa, amplasat pe râul Somesul Cald, la circa 30 de kilometri de Cluj-Napoca, a fost construit pe o fundaţie de roci stâncoase la o altitudine de circa 500 de metri. 
 
Construcţia impresionantă are 97 de metri înălţime şi o deschidere la coronament de 232 de metri, fiind cel mai suplu baraj în arc cu dublă curbură din Romania.  Barajul Tarniţa a fost dat în folosinţă în 1974.   
 
Amintim că în vara anului 2015, în cadrul etapei de precalificare a investitorilor interesaţi în participarea la dezvoltarea la dezvoltarea proiectului strategic de interes naţional „Centrala hidroelectrică cu acumulare prin pompaj (CHEAP) Tarniţa-Lăpuşteşti” au fost selectate trei consorţii formate din companii din China.   
 
Hidrocentrala Tarniţa-Lăpuşteşti va fi localizată în nord-vestul României, la aproximativ 30 km de oraşul Cluj Napoca, pe valea râului Someşul Cald şi va contribui semnificativ la dezvoltarea economică a ţării, dar şi a zonei situate în apropierea oraşului Cluj Napoca, proiectul presupunând crearea a peste 4.000 de locuri de muncă.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: