Gruia Stoica, GFR: „Avem suma minimă de 180 de milioane de euro pentru CFR Marfă, din fonduri proprii şi bancare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gruia Stoica se clasează pe locul opt în topul „Forbes 500 Miliardari“, cu o avere estimată la 430 de milioane de euro FOTO Adevărul
Gruia Stoica se clasează pe locul opt în topul „Forbes 500 Miliardari“, cu o avere estimată la 430 de milioane de euro FOTO Adevărul

Grup Feroviar Român deţine suma minimă de 180 de milioane de euro pentru preluarea CFR Marfă, din surse proprii şi bancare, iar pentru participarea la privatizare a primit scrisori de bonitate şi garanţie de la Raiffeisen Bank Austria, a declarat Gruia Stoica, proprietarul companiei.

"Avem această sumă, nu am fi participat la licitaţie dacă nu am fi avut-o. Ea este asigurată parte din fonduri proprii, parte cu sprijinul unor finanţări de la bănci. Este o sumă mare, pe care nu orice companie şi-o poate permite, dar GFR este o societate privată bancabilă, solidă, fără datorii la stat, profitabilă", a spus omul de afaceri, potrivit Mediafax.

El a menţionat că finanţarea bancară are ponderea majoritară şi este sindicalizată de mai multe instituţii de credit, fără alte detalii.

Privatizarea CFR Marfă continuă doar cu Grup Feroviar Român (GFR), după ce asocierea româno-austriacă Transferoviar Grup - Donau Finanz s-a retras. Licitaţia pentru vânzarea a 51% din acţiunile companiei porneşte de la 180 milioane de euro.

Termenul pentru depunerea ofertelor de cumpărare a expirat miercuri, la ora 12:00, câştigătorul urmând să fie desemnat joi.

"Înţeleg că ceilalţi competitori s-au simţit depăşiţi de garanţiile financiare cerute. Cred că dacă, lângă contestaţia pentru licitaţie, ar fi depus şi o scrisoare de garanţie bancară, ar fi demonstrat că nu contestă acum licitaţia doar pentru că nu pot de fapt să producă garanţiile cerute de la bun început, şi pe care le-au cunoscut de la bun început", a continuat Stoica.

Proprietarul GFR a afirmat că a atât scrisoarea de bonitate, solicitată în faza de precalificare, cât şi cea de garanţie bancară, de 10 milioane de euro, au fost emise în favoarea GFR de Raiffeisen Bank International Viena.

Asocierea româno-austriacă Transferoviar Grup - Donau Finanz a anunţat miercuri că a decis să se retragă din procesul de privatizare a CFR Marfă şi îşi rezervă dreptul de a contesta procedura la instituţiile abilitate.

"Vă informăm că Transferoviar Grup, în asociere cu Donau Finanz GMBH & Co KG, a decis să stopeze demersurile pentru achiziţionarea pachetului majoritar al CFR Marfă şi îşi rezervă dreptul de a contesta procedura de privatizare la instituţiile abilitate. Asocierea (...) a mobilizat importante resurse umane şi financiare, atât interne (personal de conducere şi executie), cât şi externe (consultanţi, avocaţi) pentru a se încadra în termenele impuse de Ministerul Transporturilor, în calitate de instituţie publică implicată în procesul de privatizare", se arată într-un comunicat al asocierii.

Compania precizează că, având în vedere complexitatea procesului şi volumul semnificativ de informaţii care trebuiau analizate pentru realizarea în mod corespunzator a propriei evaluări a CFR Marfă, a depus la Ministerul Transporturilor mai multe cereri de amânare.

"Aceste cereri au fost respinse, în ciuda standardelor europene în materie de privatizări care impun acordarea unui termen de minim două luni pentru realizarea de către potenţialii investitori a propriei evaluări (camera de date a putut fi accesată începând cu 27 mai 2013). Termenele rezonabile sunt de altfel singura modalitate de asigurare a egalităţii de tratament a investitorilor, care poate compensa gradul diferit de cunoaştere a situaţiei CFR Marfă", se spune în comunicat.

În consecinţă, asocierea arată că este pusă în situaţia de a nu depune miercuri oferta angajantă în cadrul procesului de privatizare a CFR Marfă.

"În acelaşi timp vom începe să analizăm alternativele legale disponibile pentru protejarea intereselor noastre economice în România", potrivit sursei citate.

Surse apropiate situaţiei au declarat însă, pentru „Adevărul“, că asocierea Transferoviar-Donau Finanz s-a retras din cursa pentru preluarea CFR Marfă întrucât nu a obţinut scrisoarea de garanţie în valoare de 10 milioane de euro pe care o solicitase de la Raiffeisen Bank. 

Garanţia de participare trebuia depusă până astăzi, la ora 12.00, la Ministerul Transporturilor, fiind condiţie obligatorie în procesul de privatizare. „Transferoviar s-a retras pentru că a solicitat garanţie de la Raiffeisen Bank, însă banca nu i-a acordat-o“, au declarat sursele citate. 

De asemenea, acestea au precizat că, înainte de a apela la Raiffeisen Bank, fondul de investiţii Donau Finanz a cerut grupului austriac Erste Bank atât finanţare pentru preluarea transportatorului feroviar de marfă, cât şi garanţia de 10 milioane de euro pentru participarea la procesul de privatizare. Grupul bancar austriac nu a acordat însă Donau Finanz nici finanaţarea, nici garanţia.  

Grup Feroviar Român şi asocierea Transferoviar-Donau Finanz, cei doi investitori rămaşi în cursa pentru CFR Marfă trebuiau să depună astăzi, la Ministerul Transporturilor, până la ora 12.00, ofertele pentru cumpărare, dar şi dovada că au plătit taxa de 20.000 de euro de participare la proces şi că au constituit garanţia de 10 de milioane de euro în favoarea Ministerului.  

Mâine, Ministerul va anunţa anunţa câştigătorul licitaţiei: comisia de privatizare va deschide plicurile la ora 11.00. Reprezentanţii investitorilor trebuie să fie prezenţi la Minister în momentul deschiderii plicurilor, astfel acestea vor fi returnate nedeschise.   

Premierul Victor Ponta şi-a asumat public, în Guvern, responsabilitatea privatizării CFR Marfă şi i-a spus ministrului Transporturilor că nu are de ce să îl critice, deoarece inclusiv transformarea datoriilor în acţiuni era introdusă de la început în procedură, "altfel nu venea nimeni" la licitaţie.

Privatizarea CFR Marfă este una dintre principalele teme date Guvernului de la Bucureşti de către Fondul Monetar Internaţional (FMI). Desemnarea câştigătorului licitaţiei are loc cu doar cinci zile înainte de reunirea board-ului FMI, în cadrul căreia se va analiza dacă România a îndeplinit precondiţile pentru finalizarea cu succes a acordului încheiat cu instituţia financiară.

Schimbări în timpul jocului 

Preţul de pornire în licitaţie pentru pachetul de 51% din acţiunile CFR Marfă a fost stabilit de consultanţi la 180,5 milioane de euro. Consultanţii nu au răspuns solicitării „Adevărul“ privind criteriile care au stat la baza fixării acestui preţ. Compania de stat CFR Marfă, care exploatează 39.000 de vagoane şi 900 de locomotive, a fost evaluată la 360 de milioane de euro, de două ori preţul de fier vechi al vagoanelor şi locomotivelor. 

Este preţul pus pe CFR Marfă unul prea mare sau prea mic? În timp ce sindicaliştii societăţii consideră că valoarea reală se ridică la peste un miliard de euro, sunt voci care susţin că preţul cerut investitorilor este prea mare întrucât CFR Marfă este o bombă cu ceas care va exploda în mâinile cumpărătorului. Transportatorul feroviar de marfă a încheiat anul 2011 cu o cifră de afaceri de 261 de milioane de euro şi cu pierderi de 22 de milioane de euro. 

CFR Marfă a intrat în rândul privatizărilor controversate după ce o serie de schimbări au fost efectuate în timpul jocului. După ce toţi cei trei investitori înscrişi în cursă, GFR, Transferoviar-Donau Finanz şi OmniTRAX, nu s-au precalificat iniţial în procesul de privatizare, Ministerul Transporturilor a relaxat condiţiile de participare la licitaţie. Mai exact, cifra de afaceri medie anuală pe ultimii trei ani a fost redusă de la 30 de milioane de euro la 20 de milioane de euro. Surse apropiate procesului au declarat, la momentul respectiv, pentru „Adevărul“, că decizia a fost luată pentru ca asociarea Transferoviar-Donau Finanz să poată merge mai departe în cursă.  

De asemenea, cu doar o săptămână înainte de desemnarea câştigătorului, Ministerul Transporturilor a şters datoriile transportatorului, de 127,4 milioane de lei, către stat printr-o ordonanţă de urgenţă şi, separat, începe transferul unor active (pe care nu le-a făcut publice) către CFR SA, care administrează infrastructura feroviară şi Societatea de Administrare Active Feroviare.

Se încing spiritele pe ultima sută de metri 

Chiar dacă mai sunt doar două zile până la anunţarea câştigătorului licitaţiei pentru CFR Marfă, tot mai multe voci cer suspendarea procesului de privatizare. Compania americană OmniTRAX, eliminată din cursă pentru că nu a depus la termen oferta preliminară şi neangajantă, a depus contestaţie privind vânzarea a 51% din operatorul feroviar de marfă, a acuzat autorităţile de lipsă de transparenţă şi a cerut suspendarea privatizării. 

Ieri, aproximativ 50 de sindicalişti de la Federaţia Mecanicilor de Locomotivă au pichetat sediul Ministerului Transporturilor, cerând oprirea procedurii de privatizare a CFR Marfă pentru că, în timpul derulării acesteia, au intervenit schimbări în structura societăţii. Sindicaliştii au spus că suma pentru care ar urma să fie vândută compania CFR Marfă este foarte mică şi cer ca vânzarea să se facă la valoarea de piaţă, adică peste un miliard de euro.

Şi Asociaţia Transportatorilor Feroviari din România, din care fac parte şi cei doi investitori rămaşi în cursă, consideră că Ministerul Transporturilor ar trebui să  reia procesul de privatizare, în condiţiile în care s-au produs „o serie de inadvertenţe şi erori“. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite