Greg Konieczny, managerul Fondului Proprietatea: Listarea Hidroelectrica va fi cea mai mare din Europa Centrală şi de Est în acest an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Konieczny este optimist cu privire la Hidroelectrica, unde Fondul Proprietatea deţine 20% din acţiuni
Konieczny este optimist cu privire la Hidroelectrica, unde Fondul Proprietatea deţine 20% din acţiuni

Listarea Hidroelectrica pe bursă va fi cea mai mare din istoria României, dar şi cea mai mare din Europa Centrală şi de Est din acest an, a declarat Greg Konieczny, managerul Fondului Proprietatea.

„În ceea ce priveşte ofertele publice iniţiale, cel mai puternic candidat este Hidroelectrica unde lucrurile avansează. Compania ar trebui să iasă din insolvenţă. Poate în mai, nu mai târziu de iunie, ceea ce practic deschide porţile pentru o ofertă publică iniţială care acum este programată pentru octombrie-noiembrie. Dacă ne uităm la numere, în ceea ce priveşte ofertele bazate pe valoarea activelor nete ale noastre, ar trebui să fie de departe cea mai mare ofertă din istoria României, dar probabil şi cea mai mare din Europa Centrală şi de Est din acest an. Speranţa noastră este ca acest lucru să determine o schimbare reală a Bursei de Valori Bucureşti şi pieţei de capital, de aici îmbunătăţind lichiditatea şi contribuind la atragerea mai multor investitori“, a spus Konieczny.

Hidroelectrica a câştigat recent mai multe procese şi mai are de rezolvat două contestaţii, putând ieşi din insolvenţă în data de 11 mai, potrivit lui Remus Borza, administratorul judiciar al companiei.

Fondul Proprietatea deţine 20% din acţiunile Hidroelectrica. FP şi-a evaluat în decembrie participaţia la Hidroelectrica la 2,65 miliarde de lei, astfel că întreaga societate ar valora peste 13,3 miliarde de lei, ceea ce înseamnă aproape 3 miliarde de euro.

De asemenea, managerul Fondului Proprietatea a mai afirmat că unul dintre obiectivele aprobate de acţionari este creşterea valorii activelor nete pe acţiune.

Pe de altă parte, o eventuală ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană ar crea o grămadă de complicaţii pentru Fondul Proprietatea, care acum este listat la Londra, a afirmat Mark Mobius, preşedinte executiv al Templeton Emerging Markets Group.

Referendumul pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană se va ţine pe 23 iunie.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite