Ford impune încă o pauză forţată la fabrica din Craiova

Ford impune încă o pauză forţată la fabrica din Craiova

Ford B-Max, automobilul produs în Bănie

Cererea scăzută înregistrată de Ford pentru modelul B-Max i-a forţat pe mai-marii companiei americane să mai programeze şapte zile de pauză forţată înainte de vacanţa de Crăciun.

Ştiri pe aceeaşi temă

Avântul tot mai mare al segmentului crossover lasă în praf clasa monovolumelor, implicit şi producţia B-Max-ului, desfăşurată în Bănie.

Astfel, în decembrie, Ford va lua încă o pauză forţată, atât pentru linia de producţie cât şi pentru facilitatea de asamblat motoare. Pierderile americanilor sunt considerabile, având în vedere cifrele de producţie înregistrate la fosta Automobile Craiova: 370 de automobile B-Max şi 1000 de propulsoare pe zi.

Inginerii secţiei Motoare se vor întoarce la muncă pe 6 ianuarie, iar cei ai liniei de asamblare pe 8 ianuarie.

În ciuda faptului că este al patrulea model Ford ca vânzare în Europa, cu 60,482 unităţi comandate (după Fiesta, Focus şi C-Max), B-Max-ul nu reuşeşte să atragă suficienţi clienţi pentru a împlini previziunile anuale ale companiei.

„Ca răspuns la situaţia precară a pieţei europene, Ford România continuă să-şi ajusteze volumele de producţie la uzina de la Craiova în luna decembrie. Putem confirma pentru luna decembrie oprirea producţiei de vehicule şi motoare timp de şapte zile, respectiv în perioada 12 - 20 decembrie. Începând cu 23 decembrie, fabrica noastră va fi închisă ca urmare a sărbătorilor de iarnă. Conform Contractului Colectiv de Muncă dintre Ford şi angajaţii săi din România, în timpul zilelor de întrerupere a producţiei, angajaţii vor fi plătiţi cu 80% din salariul de bază“, a precizat Ana-Maria Timiş, purtătoarea de cuvând Ford România.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările