Fonduri nerambursabile pentru antreprenori. Primele patru programe destinate IMM-urilor, finanţate de la buget cu peste 8,8 milioane de euro

Fonduri nerambursabile pentru antreprenori. Primele patru programe destinate IMM-urilor, finanţate de la buget cu peste 8,8 milioane de euro

Schemele de minimis pentru sprijinirea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii implementate prin 10 programe naţionale sunt bugetate în 2016 cu suma de 159,4 milioane de lei

Guvernul a aprobat în şedinţa de joi memorandumul privind susţinerea a patru scheme de ajutor de minimis pentru programele de încurajare şi de stimulare a înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, primele din cele zece programe naţionale adresate antreprenorilor în 2016.

Cele patru scheme de minimis sunt concepute ca programe multianuale până în anul 2020 cu finanţare de la bugetul de stat, iar selecţia beneficiarilor se face prin înscriere anuală, în limita bugetului alocat fiecărui program, prin legea bugetului de stat.
 
„Noutatea faţă de anii anteriori adusă implementării acestor programe finanţate de la bugetul de stat, în vederea sprijinirii înfiinţării şi dezvoltării sectorului IMM în Romania, este de natură să simplifice accesul la finanţare al întreprinzătorilor“, a declarat Claudiu Vrănceanu, secretarul de stat din Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri.
 
Pe lângă posibilitatea completării online a planurilor de afaceri sau de investiţii, ei pot face evaluarea electronică şi în timp real şi pot urca în aplicaţia informatică de înscriere toată documentaţia administrativă de care funcţionarii publici au nevoie la verificarea veridicităţii informaţiilor. În alţi ani, aceste documentaţii se depuneau la Oficiile teritoriale pentru IMM şi Cooperaţie în format fizic.
 
Schemele de minimis iniţiate de Ministerul Economiei, şi gestionate de Oficiile Teritoriale pentru IMM şi Cooperaţie, sunt elaborate pentru anul 2016, cu posibilitatea prelungirii în următorii ani.
 

Cele patru programe

1. Pentru „Programul de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă“ sunt alocaţi, anul acesta, puţin peste 21 milioane de lei. Se estimează că 156 de operatori economici vor beneficia de acest program. În ceea ce priveşte schema de finanţare, pogramul prevede o alocaţie financiară nerambursabilă de maximum 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile efectuate (exclusiv TVA), dar nu mai mult de 135.000 de lei.
 
2. „Programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri“ are un buget alocat de 22,7 milioane de lei, estimându-se minimum 501 beneficiari, care vor primi alocaţii financiare nerambursabile reprezentând cel mult 50%, dar nu mai mult de 10.000 euro echivalentul în lei, din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aferente planului de afaceri.
 
3. Pentru „Programul naţional multianual pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul femeilor din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii“, bugetul este de 500.000 de lei, preconizându-se minimum 10 beneficiari care primesc alocaţie financiară nerambursabilă de maximum: 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile efectuate (exclusiv TVA), dar nu mai mult de 50.000 lei.
 
4. „Programul pentru organizarea Târgurilor IMM-urilor“ are, în acest an, un buget de 3 milioane de lei, estimându-se un număr de 600 de operatori economici vor putea beneficia de alocaţie financiară nerambursabilă pentru decontarea cheltuielilor IMM aferente participării la târg. Ajutorul de minimis se acordă sub forma unor alocaţii financiare nerambursabile (AFN) pentru rambursarea cheltuielilor eligibile propuse prin planul de afaceri şi aprobate în cadrul etapei de verificare şi certificare a cererilor de rambursare a cheltuielilor, iar prin programele destinate tîrgurilor se acordă ajutor de minimis constând în rambursarea cheltuielilor cu transportul şi cazarea participanţilor.
 
Ca efecte ale implementării schemelor de minimis pentru înfiinţarea şi dezvoltarea IMM-urilor se preconizează creşterea numărului IMM-urilor nou înfiinţate şi creşterea numărului locurilor de muncă nou create şi menţinute cel puţin până în 2019. Actul normativ prin care vor fi promovate la nivel naţional schemele de ajutor de minimis este ordinul ministrului MECRMA.
 
Cumulat, schemele de minimis pentru sprijinirea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii implementate prin 10 programe naţionale sunt bugetate în 2016 cu suma de 159,4 milioane de lei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările