First Bank va închide unităţi bancare şi va concedia angajaţi. G4Media: Impact al Ordonanţei 114

0
Publicat:
Ultima actualizare:

First Bank, controlată de fondul american de investiţii JC Flowers, anunţă că va comasa şi închide mai multe unităţi bancare şi, simultan, va reduce numărul de angajaţi, ca parte a unui proces de tehnologizare. G4Media susţine, citând un document intern, că acesta este un efect al Ordonanţei 114.

UPDATE 17.20 Într-un mesaj intern consultat de G4Media.ro, preşedintele băncii, Dominic Bruynseels, anunţă că urmează să fie concediate 379 de persoane şi închise ori comasate 40 de filiale. El susţine că măsurile sunt luate din cauza „mediului operaţional impredictibil, care ne determină să ne reorganizăm modelul de business pentru a ne asigura un viitor sustenabil”.

ŞTIREA INIŢIALĂ

Compania va crea în lunile următoare o Echipă Mobilă de Vânzări formată din aproximativ 150 de persoane. „Dorim să folosim din ce în ce mai mult avantajele oferite de automatizare şi de utilizarea inteligentă a datelor, astfel încât să răspundem mai bine nevoilor clienţilor noştri. Vom completa această nouă abordare cu o Echipă Mobilă de Vânzări care va oferi consultanţă. Am observat că nevoia clienţilor noştri de interacţiune umană rămâne actuală în situaţii care implică soluţii bancare personalizate”, a declarat Dominic Bruynseels, Preşedinte Executiv First Bank, explicând strategia băncii.

De asemenea, banca va investi 7,5 milioane de euro în tehnologie şi îşi va consolida capacitatea internă de a genera procese mai eficiente, rapide şi mai fluente. Investiţiile în digitalizare au ca obiectiv, printre altele, optimizarea proceselor existente şi reconfigurarea sistemelor de analiză şi raportare. Banca susţine că toate aceste optimizări vor duce la diminuarea timpului de procesare a solicitărilor cu aproximativ 50% şi vor reduce timpul de răspuns al băncii către clienţii săi. Soluţiile de digitalizare vor fi testate, analizate şi implementate treptat în următoarele 20 de luni. 

„Ajustarea proceselor va implica modificări aduse fluxurilor de lucru, reconfigurarea structurală a organizaţiei pentru a evita activităţile redundante şi o revizuire a structurii reţelei teritoriale de unităţi. În funcţie de profitabilitatea şi potenţialul de dezvoltare comercială a zonelor geografice în care se află, o parte dintre unităţi vor fi comasate, iar altele vor fi închise, simultan cu reducerea corespunzătoare a numărului de angajaţi atât la nivelul reţelei, cât şi la nivelul sediului central”, anunţă reprezentanţii băncii.

În următoarele 6 luni, toate aceste procese vor avea loc în paralel. Banca estimează că transformările vor deveni vizibile în trimestrul 3 al anului 2019. Primele noi soluţii bazate pe digitalizare şi tehnologie vor fi lansate în cursul trimestrelor 3 şi 4 ale anului 2019, iar procesul complet de digitalizare va fi finalizat în cursul anului 2020.

Banca mai susţine că vizează creşterea cotei de piaţă atât organic, prin lansarea de produse optimizate, cât şi prin posibile achiziţii.

„Clienţii noştri îşi doresc din ce în ce mai mult să poată realiza operaţiuni bancare oricând şi oriunde. O aplicaţie de mobile banking este acum mai apreciată decât proximitatea unui bancomat sau a unei unităţi bancare. Anul trecut, în Europa Occidentală, aproximativ 20% din clienţi au vizitat mai puţin de o dată pe an o unitate bancară, şi numărul lor este în creştere. Dorim să satisfacem aceste aşteptări şi să conturăm o organizaţie flexibilă şi cu viziune, care să poată anticipa ritmul rapid de schimbare a preferinţelor clienţilor. În acelaşi timp, dorim să ne asigurăm clienţii că, prin consultanţii noştri, vom rămâne alături de ei oricând au nevoie de asistenţă personalizată, care depăşeşte limitele tehnologiei moderne”, a declarat Dominic Bruynseels.

First Bank este fosta Piraeus Bank România, după ce Consiliul de Administraţie al băncii a luat decizia de schimbare a numelui, în urma preluării de către fondul de investiţii JC Flowers.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite