Fiat Chrysler nu va mai fuziona cu acţionarul majoritar al Dacia

Fiat Chrysler nu va mai fuziona cu acţionarul majoritar al Dacia

Fiat Chrysler şi-a retras propunerea de fuziune înaintată Renault, acţionarul majoritar al Automobile Dacia, în ciuda negocierilor purtate cu guvernul francez.

Ştiri pe aceeaşi temă

Fiat Chrysler şi-a retras propunerea de fuziune cu producătorul francez de automobile Renault, după o încercare eşuată a membrilor consiliului Renault de a lua o decizie cu privire la ofertă, informează BBC.
 
Potrivit publicaţiei, Renault a declarat că nu a reuşit să ajungă la un acord, după ce guvernul francez, cel mai mare acţionar al Renault cu un pachet de 15% din titluri, a cerut o amânare.
 
Nissan, de asemenea, deţine 15% din Renault, în timp ce Renault deţine 43,4% din acţiunile Nissan. Preţul acţiunilor Renault a scăzut joi cu aproape 7% ca răspuns la decizia Fiat Chrysler. Fiat Chrysler a făcut oferta pentru Renault la sfârşitul lunii trecute, descriind-o ca o propunere care ar crea un lider mondial în domeniul automobilelor.
 
Producătorii de automobile s-au confruntat cu presiuni pentru consolidare, pe fondul schimbărilor importante din industrie, inclusiv în ceea ce priveşte vehiculele electrice. "A devenit clar faptul că în prezent nu există condiţii politice în Franţa pentru ca o astfel de combinaţie să funcţioneze cu succes", a declarat Fiat Chrysler.
 
Dar producătorul de automobile spune că a rămas "ferm convins de raţiunea convingătoare, transformatoare" a propunerii, ai cărei termeni au fost "echilibraţi cu atenţie pentru a oferi beneficii substanţiale tuturor părţilor".
 
Industria, care se îndreaptă spre modelele electrice, împreună cu standarde mai stricte privind emisiile şi dezvoltarea de noi tehnologii pentru autovehiculele autonome, a pus presiuni crescânde asupra constructorilor auto pentru a se consolida. Producătorii de maşini mai mari şi adesea puternic îndatoraţi se confruntă cu o concurenţă crescândă din partea noilor intraţi în sectorul auto, inclusiv Tesla, precum şi a companiilor care dezvoltă tehnologii fără şofer, cum ar fi Amazon şi Waymo.
 
Legătura Fiat Chrysler cu Renault ar fi permis companiilor să împartă costurile de dezvoltare pe tehnologii-cheie, cum ar fi vehiculele electrice şi autoturismele, şi să creeze un jucător important în industria automobilelor. Propunerea de fuziune a venit intr-un moment in care Renault se confrunta deja cu provocari ca parte a unei alianţe cu Nissan.
Propunerea prevedea iniţial ca ambii producători auto să fie preluaţi de un holding olandez deţinut de în proporţii de câte 50% de actualii acţionari ai FCA şi Renault, după plata unu dividend special de 2,5 miliarde de euro către acţionarii FCA.
 
Răspunzând criticilor din partea unor analişti şi a industriei franceze că acordul subevaluează Renault şi participaţia de 43,4% din Nissan, Parisul a cerut termeni mai buni.
 
În timpul weekend-ului FCA a discutat concesii care includ acordarea unui dividend acţionarilor Renault, garanţii mai mari pentru locurile de muncă franceze şi stabilirea la Paris a unui sediu regional pentru noul grup.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările