Farmec a câştigat un proces cu ANAF pentru suma de 15 milioane de euro

Farmec a câştigat un proces cu ANAF pentru suma de 15 milioane de euro

Farmec participă anual la bugetul statului, bugetele locale şi bugetele de asigurări sociale cu peste 36 de milioane de lei FOTO Facebook Farmec

Curtea de Apel Cluj a dat câştig de cauză societăţii Farmec în faţa Agenţiei Naţionale pentru Administrare Fiscală (ANAF) în procesul privind decizia de impunere a unei sancţiuni de aproape 57 de milioane de lei (15 milioane de euro), a anunţat vineri compania.

Ştiri pe aceeaşi temă

Suma de 15 milioane de euro ar fi reprezentat, conform deciziei de impunere emise de ANAF, accize, dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente alcoolului denaturat folosit, în perioada 1 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2011, la fabricarea a trei produse - aerosoli Airwick, Nufăr şi Triumf. 
 
„Decizia Curţii de Apel Cluj certifică faptul că Farmec şi-a respectat întotdeauna obligaţiile fiscale şi angajamentele faţă de partenerii săi şi se află la zi şi cu plata tuturor impozitelor, taxelor şi contribuţiilor datorate statului“, a declarat Mircea Turdean, directorul general al Farmec, într-un comunicat.
 
Turdean a adăugat că Farmec participă anual la bugetul statului, bugetele locale şi bugetele de asigurări sociale cu peste 36 de milioane de lei (8,2 milioane de euro).
 
Farmec Cluj-Napoca este cel mai mare producător de cosmetice din România, care exportă produse în peste 30 de ţări.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările