Fabrica de păpuşi „Arădeanca“, cu o istorie de 65 de ani, a intrat în faliment. Brandul va fi preluat de altă firmă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fabrica arădeană a avut cel mai mare număr de angajaţi în 1989, peste 1.200 de persoane lucrând aici pentru producerea de păpuşi pentru piaţa internă şi pentru export
Fabrica arădeană a avut cel mai mare număr de angajaţi în 1989, peste 1.200 de persoane lucrând aici pentru producerea de păpuşi pentru piaţa internă şi pentru export

Tribunalul Arad a aprobat iniţierea procedurii de faliment în cazul fabricii de păpuşi "Arădeanca", după un an de la intrarea în insolvenţă, însă producţia de jucării nu a fost oprită, urmând ca după faliment brandul să fie preluat de o nouă societate, spune administratorul special al fabricii.

Potrivit Biroului de presă al Tribunalului Arad, "prin sentinţa din 21 martie, dată în dosarul 3316/108/2012, s-a dispus intrarea în faliment a SC Arădeanca SA, la cererea debitorului".

Administratorul special al fabricii, Octavian Fînaţă, fost preşedinte al Consiliului de Administraţie, a declarat că brandul "Arădeanca" nu se va pierde, iar producţia va continua, potrivit Mediafax.

"Chiar şi în acest moment, cei 28 de angajaţi sunt la muncă, iar producţia de jucării nu a fost oprită. La încheierea procedurii de faliment, activitatea va continua înt-o altă formă organizatorică şi juridică. Se va înfiinţa o nouă societate comercială care va prelua şi brandul", a spus Fînaţă.

Conform sursei citate, fabrica are contracte pentru tot anul 2013, semnate cu parteneri români, şi produce păpuşi şi obiecte de decor pentru grădini.

Administratorul fabricii a spus că datoriile acumulate sunt de peste 1,4 milioane de lei, care nu au mai putut fi plătite din 2011, motiv pentru care s-a cerut intrarea în insolvenţă.

În istoria sa de 65 de ani, fabrica arădeană a avut cel mai mare număr de angajaţi în 1989, peste 1.200 de persoane lucrând aici pentru producerea de păpuşi pentru piaţa internă şi pentru export.

SC Arădeanca SA este deţinută de SIF Banat-Crişana (39,6%), trei acţionari PAS (40%) şi aproximativ 1.200 de persoane fizice care au primit gratuit acţiuni în urma procesului de privatizare în masă.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite