Erste Group raportează o creştere de 8,7% a profitului operaţional în 2019, la 2,97 miliarde euro

Erste Group raportează o creştere de 8,7% a profitului operaţional în 2019, la 2,97 miliarde euro

Erste şi-a majorat cu aproape 9% profitul

Grupul financiar austriac Erste, din care face parte şi BCR, a raportat, vineri, o creştere de 8,7% a profitului operaţional în 2019, faţă de anul anterior, la 2,97 miliarde de euro, în contextul în care venitul net din dobânzi a crescut, iar profitul net a scăzut.

Ştiri pe aceeaşi temă

Venitul net din dobânzi, la nivel de grup, a crescut – în principal în Republica Cehă, dar şi în România şi Ungaria – la 4,747 miliarde euro (+3,6% în 2019 faţă de 2018).

Profit net atribuibil proprietarilor a scăzut anul trecut la 1,47 miliarde euro, de la 1,79 miliarde euro în 2018.

Totodată, venitul operaţional a crescut la 7,256 miliarde euro (+4,9% faţă de 2018), iar raportul cost/venit s-a îmbunătăţit la 59% (60,5%).

Rata creditelor neperformante calculată la valoare brută s-a îmbunătăţit din nou la 2,5% (3,2% în 2018). Rata de acoperire a creditelor neperformante a fost de 77,1% (73,4% în 2018).

În plus, activele totale ponderate la risc (inclusiv riscurile de credit, de piaţă şi operaţionale, CRR final) au crescut la 118,6 miliarde euro (115,4 mld. euro în 2018). Activele totale au crescut la 245,7 mld. euro (236,8 mld. euro în 2018).

”În 2020, evoluţia pozitivă a economiei ar urma să se reflecte în rate de creştere (creştere reală a PIB) de 2-4% pentru toate pieţele principale ale Erste din Europa Centrală şi de Est. Este de aşteptat ca restul indicatorilor să rămână la un nivel robust. Rata şomajului ar urma să rămână la minime istorice - în Republica Cehă şi în Ungaria acest indicator este deja la unul dintre cele mai reduse nivele din UE. Se estimează că inflaţia va rămâne în general stabilă. Poziţiile competitive puternice ar trebui să genereze din nou surplusuri de cont curent în majoritatea ţărilor. De asemenea, e de aşteptat ca situaţia fiscală şi nivelul datoriei publice să rămână solide”, se arată în comunicat.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: