Enel a demarat vânzarea operaţiunilor din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Enel, cea mai mare companie de utilităţi din Europa, a demarat vânzarea operaţiunilor din România şi se aşteaptă ca valoarea activelor să se ridice la 1,1 miliarde euro, au declarat surse pentru Reuters.

Enel doreşte acum să reînvie eforturile de a-şi vinde operaţiunile, după ce în 2015 un astfel de plan de ieşire din ţară a fost anulat. „Dacă Enel vinde integral sau doar o parte a activităţii sale depinde de cumpărători”, a spus una dintre surse. Purtătorul de cuvânt al Enel a refuzat să comenteze informaţia.

Vânzarea, care este în stadii incipiente, vine într-un context în care companiile internaţionale de utilităţi, inclusiv firma cehă CEZ, E.ON din Germania şi Engie din Franţa analizează de asemenea oportunitatea prezenţei lor în România. Toate aceste companii se luptă să concureze cu Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din ţară, susţinut de stat, a spus una dintre surse.

Enel este cel mai mare investitor privat în energie din România unde activează din 2005 cu operaţiuni de distribuţie şi furnizare a energiei electrice, precum şi producţie de energie regenerabilă. Compania de utilităţi serveşte peste 3 milioane de clienţi din toată România.

Şeful Enel, Francesco Starace, ar putea profita de ambiţiile companiei Hidroelectrica de a cumpăra active de la anumite subsidiare locale, inclusiv Enel Energie şi Enel Energie Muntenia, care furnizează energie la nivel naţional. Reuters a transmis joi că Hidroelectrica încearcă să angajeze consilieri care să se ocupe de posibile oferte pentru activele româneşti ale Enel şi CEZ.

Enel şi-a pierdut recent şeful de ţară din România, Georgios Stassis, care a preluat cârma subsidiarei greceşti Power Public Corporation şi l-a înlocuit cu Carlo Pignoloni, care a condus operaţiunile Enel Green Power în Italia.

Enel îşi revizuieşte afacerile globale în fiecare an printr-un program de rotaţie a activelor în cadrul căruia îşi vinde o parte din active pentru a cumpăra altele care ar putea oferi profituri potenţial mai mari.

În ultimii ani, compania a cheltuit foarte mult cu reţelele de pe piaţa sa cheie din America Latină, unde, în prezent, încearcă să cumpere activele Sempra Energy din Peru şi Chile. Sursele au declarat că aceste active sunt evaluate la aproximativ 3 miliarde de dolari şi Enel a ajuns în etapele finale ale procesului.

Enel, care este cel mai mare furnizor de energie din România şi al doilea distribuitor, a încercat anterior să-şi vândă activele în 2014, ca parte a unui plan de ieşire atât din România cât şi din Slovacia.

În 2015, a fost de acord să vândă participaţia sa de 66% la Slovenské Elektrárne - producătorul principal de energie din Slovacia - către EP Slovacia, o filială a firmei cehe EPH, în 2018.

Afacerile româneşti ale Enel au înregistrat venituri de 1,3 miliarde de euro anul trecut, în creştere cu peste 20% faţă de anul precedent, în timp ce vânzările de energie electrică au crescut datorită liberalizării treptate a pieţei. Veniturile de bază au totalizat 230 de milioane de euro.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite