Şeful eMag construieşte cea mai mare berărie din estul Europei, la Pavilionul H

Şeful eMag construieşte cea mai mare berărie din estul Europei, la Pavilionul H

În locul Pavilionului H, care acum are 200 de buticuri, va apărea o berărie cum nu s-a mai văzut în Est. FOTO Marian Iliescu

Centrul comercial H din nordul Capitalei, în care se vindeau în principal confecţii şi încălţăminte, a fost închiriat de proprietarii companiei de comerţ electronic eMag, care vor deschide cea mai mare berărie din Estul Europei.

Ştiri pe aceeaşi temă

O berărie cât o jumătate de stadion. Asta vor avea bucureştenii în viitorul apropiat, după ce actualul Pavilion H din Herăstrău va fi amenajat ca un pub.

Citadela comercială care va fi dedicată în principal consumatorilor de bere va ocupa o suprafaţă utilă de peste 4.000 mp, astfel că va fi, practic, cea mai mare berărie din Estul Europei.

Actorii principali ai acestei investiţii sunt Iulian Stanciu, proprietarul companiei de comerţ electronic eMag, şi oamenii de afaceri Vlad Dumitru (care va fi şi directorul general al Berăriei H) şi Ioana Iancu.

Ei au închiriat întregul complex, de la proprietarul Pavilionului H – firma Băneasa Investments, controlată de Puiu Popoviciu şi Radu Dimofte.

200 de buticari trebuie să plece

În prezent, cele aproape 200 de standuri sunt în curs de evacuare, iar comercianţii care expuneau aici în principal confecţii, încălţăminte şi accesorii mai au timp doar până la 3 februarie să elibereze complexul.

Suntem îngrijoraţi, nu ştim unde să ne mutăm, cred că o să stăm un timp cu marfa în depozite, pentru că în alte locuri chiriile sunt mai mari şi noi nu vom putea practica preţuri ca aici“, ne-au spus, joi, angajaţii din standuri.

Potrivit acestora, chiria era de 30-40 de euro/mp pe lună. „Chiria era destul de mare, dar şi vadul era bun la vremea lui. Acum, ca toată economia, vânzările sunt în scădere şi nu ştim unde o să ajungem“.

În căutările lor, cei mai mulţi dintre comercianţii din Pavilionul H au găsit alternative în complexuri similare din Big Berceni sau Crângaşi.

Pavilionul H din Parcul Herăstrău (situat în nordul Capitalei, în apropiere de Piaţa Presei Libere) a fost deschis în 1994 şi timp de doi ani a funcţionat ca un centru de expoziţie cu vânzare, după care, din 1996, a fost împărţit pe standuri şi închiriat „la bucată“.

Comercianţii (chiriaşii din standuri) spun că la început afacerile de aici au mers „foarte bine“, cu produse din categoria medie de calitate şi chiar premium, dar în ultimii ani vânzările au scăzut continuu, cu perioade mai bune doar vara şi în perioadele de sărbători.

Am mers încă bine, pentru că deja aveam clienţi fideli... de-acum va fi mult mai greu, că nu ştim încotro să ne îndreptăm şi nu ne sfătuieşte nimeni ce să facem“, ne-au mai spus comercianţii.

O miză de milioane de euro

Potrivit surselor citate de ZF, investiţia în acest mastodont al berii ar fi de 2,5 milioane de euro, pe lângă chiria care s-ar putea ridica la peste 300.000 de euro.

Merită?  Pentru a răspunde la o astfel de întrebare, să luăm în calcul capacitatea de 2.000 de locuri pe care o va avea Berăria H şi un consum mediu de trei halbe/client, la o vizită. Asta înseamnă cel puţin 3.000 de litri la fiecare ciclu de ocupare a locurilor sau 5.000 de litri pe zi.

Foarte probabil, investiţia se va amortiza curând, după care asociaţii se vor putea bucura din plin de profiturile realizate sau, cine ştie, poate că vor vinde o afacere cu mari şanse de succes.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările