Electrica cere penalităţi de 1,5-2 miliarde de euro de la E.ON, CEZ şi Enel pentru nerespectarea contractelor de privatizare a distribuţiilor de electricitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Electrica are pretenţii de 1,5 - 2 miliarde de euro de la companiile care au achitionat distribuţii de electricitate de la stat, însă acestea au au venit cu alte calcule în instanţele internaţionale şi spun că penalităţile ar trebui să fie în jur de 500-700 milioane de euro, a declarat Gabriel Dumitraşcu, director al Direcţiei Privatizare şi Administrare din cadrul Departamentului Energiei.

"Lăsând aceste acţiuni în Electrica este influenţat preţul de listare a acţiunilor pe bursă. De aceea a fost luată decizia să extragem aceste acţiuni din Electrica într-un fond al Departamentului Energiei şi acesta să continue acţiunile de recuperare în instanţele internaţionale", a afirmat el în cadrul unui forum energetic. În acest fond vor intra toate acţiunile minoritare deţinute de stat la companiile energetice, iar capitalizarea sa va fi de un miliard de euro. Banii generaţi de acest fond vor fi folosiţi pentru investiţii.

El a mai precizat că toate cele cinci societăţi Electrica Serv, care asigură mentenanta şi reparaţiile, vor intra într-o "procedură rapidă de reorganizare" pentru a curăţa bilanţul Electrica la listare. De asemenea, şi distribuţiile deţinute, Electrica Muntenia Nord, Electrica Transilvania Nord şi Electrica Transilvania Sud, vor fi la rândul lor restructurate.

"Am constatat că una dintre acestea are un departament de IT de 90 de persoane şi de 60 de persoane la contabilitate. Cu acest personal s-ar putea transforma uşor într-o firmă de software sau să facă o concurenţă pentru PricewaterhouseCoopers la contabilitate. Culmea e că ele mai şi contractează activităţi de consultanţă", a completat Dumitraşcu.

De ce se fac aceste reorganizări? "Pentru că în momentul listării investitorii trebuie să ştie că îşi investesc bine banii", a mai spus el. Dumitraşcu a precizat că astfel la sfârşitul lunii aprilie 2013, Electrică să fie listată.

Unde se vor duce banii? În proiectele de energie regenerabilă în care Electrică dorea să investească anii trecuţi. Anterior, Electrică anunţase trei proiecte eoliene de câte 50 MW, situate în Săcele şi Frumuşiţa (judeţul Constanţa) şi Frumuşiţa (judeţul Galaţi). De asemenea, Dumitraşcu a mai spus că sume consistente vor fi investite în modernizarea reţelelor de distribuţie.

Privatizarea Electrică se va face prin majorarea capitalului social al companiei cu 105%, astfel încât statul va deveni minoritar, rămânând în final doar cu 49%.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite