După ce au preluat Albalact, francezii de la Lactalis cumpără şi producătorul de lactate Covalact

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupul francez Lactalis, care a preluat în acest an compania locală Albalact, a cumpărat şi producătorul român de lactate Covalact, au declarat surse din piaţă pentru Profit.ro. Acordul dintre Lactalis şi fondul privat de investiţii SigmaBleyzer Southeast European Fund IV, care controlează Covalact, a fost semnat joi, 15 decembrie.

Covalact este unul dintre marii jucători pe piaţa lactatelor din România, cu o cifră de afaceri de 199,5 milioane de lei (44 de milioane de euro) în 2015, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor. Compania a înregistrat anul trecut un profit net de 5,9 milioane de lei. 

Lactalis este lider la nivel mondial în industria procesării laptelui, deţinând multe branduri internaţionale de succes, precum President, Parmalat, Galbani. Francezii au încheiat în ianuarie un contract cu un grup de acţionari, care deţin cumulat 70,3% din capitalul social al Albalact. Astfel, francezii au preluat acţiunile  deţinute de Raul Ciurtin, Lorena Beatrice Ciurtin, Crisware Holdings Limited, Croniar Holdings Limited (44,85%) şi firma cipriotă RC2 Limited (25,45%). Raul Ciurtin deţine indirect acţiuni Albalact prin Crisware Holdings Limited şi Croniar Holdings Limited.

Grupul Albalact deţine brandurile Albalact, Rarăul şi Zuzu. Compania cu sediul în judeţul Alba a avut în 2015 venituri totale de 449 de milioane de lei (99,4 milioane de euro), un profit net de 13,3 milioane de lei (3 milioane de euro) şi peste 600 de angajaţi,  potrivit datelor Ministerului Finanţelor. Albalact a fost anul trecut al doilea jucător de pe piaţa lactatelor din România, după Danone, în timp ce Covalact este unul dintre principalii săi concurenţi. 

Alţi competitori importanţi pe piaţă sunt FrieslandCampina, Olympus, Hochland şi Delaco. După mai mulţi ani de scăderi şi stagnări, piaţa lactatelor a început să crească din a doua jumătate a lui 2015, atingând nivelul de aproximativ 800 de milioane de euro, potrivit estimărilor jucătorilor din piaţă.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite