Dumitraşcu: „Borza mi-e amic, e simpatic, dar câteodată evoluează la emisiunea «Copiii spun lucruri trăznite»“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Borza a spus săptămâna trecută că Hidroelectrica va ieşi din procedura de reorganizare judiciară în vara anului viitor şi se va lista în ultimul trimestru din 2015
Borza a spus săptămâna trecută că Hidroelectrica va ieşi din procedura de reorganizare judiciară în vara anului viitor şi se va lista în ultimul trimestru din 2015

Declaraţiile administratorului judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza, potrivit cărora producătorul de electriictate ar putea fi listat la bursă abia în decembrie 2015, sunt „lucruri trăznite“, a afirmat Gabriel Dumitraşcu, şeful Direcţiei Generale Privatizare şi Administrare a Participaţiilor Statului în Energie, din cadrul Departamentul pentru Energie.

El a fost întrebat, în cadrul conferinţei organizate cu ocazia listării la bursă a Electrica, dacă Hidroelectrica va fi listată abia în decembrie anul viitor, aşa cum a anunţat Borza.

„Domnul Borza mi-e amic, îl simpatizez, dar de multe ori evoluează în emisiunea «Copiii spun lucruri trăznite», a afirmat Dumitraşcu, care este şi administratorul special al Hidroelectrica.

El a adăugat că, în calitate de administrator special, va pune presiune pe Remus Borza să finalizeze cât mai curând procedura de insolvenţă.

„Operaţional, Hidroelectrica nu este în insolvenţă. Este în insolvenţă din cauza unor proceduri judiciare”, a precizat Dumitraşcu.

Anterior, în aceeaşi conferinţă, oficialul a susţinut că listarea la bursă a producătorului de energie Hidroelectrica va fi mai spectaculoasă decât listarea Electrica. „Vă asigur că Hidroelectrica va fi o listare mai puternică şi mai spectaculoasă decât Electrica”, a spus directorul. Hidroelectrica se află în procedură de insolvenţă din februarie 2014.

Statul s-a angajat în faţa Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Comisiei Europene (CE) să listeze 15% din acţiunile Hidroelectrica. Operaţiunea nu a mai avut loc după ce producătorul de stat a intrat în insolvenţă în 2012. Prima insolvenţă a societăţii a durat din iunie 2012 până în iunie 2013. Ulterior, a reintrat în procedură de reorganizare din februarie 2014.

Hidroelectrica are o capacitate de producţie instalată de 6.400 MW, reprezentând circa o treime din totalul unităţilor de producţie din România, şi asigură anual circa 30% din necesarul de electricitate.

Capitalul social al Hidroelectrica este deţinut de stat, prin Departamentul pentru Energie (80,05% din acţiuni) şi Fondul Proprietatea (19,95%).

Hidroelectrica a realizat anul trecut un profit de 900 de milioane de lei, cât în ultimii zece ani la un loc.

Mai puteţi citi:

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite