Dragnea: Guvernul chinez a cerut companiilor care lucrează cu România să renunţe la garanţii suverane

Dragnea: Guvernul chinez a cerut companiilor care lucrează cu România să renunţe la garanţii suverane

Hidroecentrala de la Tarniţa costă 1,2 miliarde de euro, iar construcţia reactoarelor nucleare de la Cernavodă necesită alte 6,4 miliarde de euro

Guvernul de la Bejing a cerut firmelor chineze care doresc să deruleze investiţii cu statul român să nu mai solicite garanţii suverane sau guvernamentale şi să aibă o atitudine „comună şi coerentă“ cu România, a declarat azi vicepremierul Liviu Dragnea, aflat în vizită oficială în China.

„Ieri am avut o întâlnire cu vicepremierul Zhang Gaoli şi, printre altele, i-am cerut să solicite Ministerului de Externe să transmită companiilor interesate să investească în România un lucru important, şi anume să nu mai solicite garanţii guvernamentale sau garanţii suverane de la statul român, pentru că nu putem să facem lucrul ăsta. Chiar acum (marţi-n.r.), toate companiile care vor să investească în România sunt convocate la la Ministerul de Externe pentru a avea o atitudine comună şi coerentă în relaţia cu România, o abordare specială pentru România“, a spus Dragnea.
 
„Adevărul“ a relatat ieri că societăţile chineze care vor să deruleze investiţii în domeniul energetic din România, precum proiectul reactorelor 3 şi 4 de la Cernavodă sau centrala de acumulare prin pompaj de la Tarniţa, cer garanţii pentru recuperarea investiţiilor şi profit. Însuşi Dragnea declara ieri că societăţile chineze doresc garanţii bancare sau alte forme de mecanisme financiare.
 
Reactoarele 3 şi 4, proiect de 6,4 miliarde de euro
 
Proiectul realizării celor două noi unităţi are un cost total de 6,4 miliarde de euro, din care România a pompat deja un miliarde de euro în producţia de apă grea şi construcţia activelor de la platforma de la Cernavodă. Autorităţile române vor să utilizeze modelul financiar utilizat pentru construcţia centralei de la Hinkley Point, din Marea Britanie. Este vorba de „contracte pentru diferenţă“, adică garantarea de către stat a unei diferenţe între preţul la care este vândută energia pe bursa OPCOM şi nivelul la care investiţia este rentabilă. Numai că, recent, Comisia Europeană a arătat că modelul investiţional pentru Hinkley Point încalcă regulile ajutorului de stat, iar profitul investitorului este excesiv.
 
Nuclearelectrica negociază cu China General Nuclear Power Corp.
 
Tarniţa, investiţie cu probleme
 
Dincolo, pentru realizarea hidrocentralei de la Tarniţa sunt necesare investiţii de 1,2 miliarde de euro. Iniţial Hidroelectrica urma să realizeze această investiţie, dar, recent, mai multe societăţi de stat au fost cooptate în proiect: Nuclearelectrica, Complexul Energetic Oltenia, Complexul Energetic Hunedoara şi Electrica. Romgaz a amânat votul pentru participarea în proiect, iar participaţia Electrica a va fi separată de grupul Electrica SA, care se va lista la vară pe bursă. Între timp, şi Hidroelectrica a reintrat în insolvenţă.
 
Partenerul chinez pentru această investiţie este Sinohydro.
 
Vicepremierul Liviu Dragnea se află, în perioada 20-26 martie, în vizită de lucru în China. El este şi coordonatorul Comitetului interministerial care supervizează implementarea memorandumurilor semnate în toamna anului trecut cu China.

Mai puteţi citi:
 
Compania Naţională a Uraniului va fuziona cu producătorul de energie nucleară Nuclearelectrica, a anunţat Răzvan Nicolescu, ministrul delegat pentru Energie, la Antena 3.
 
Nuclearelectrica a vândut o cantitate imensă de energie, de 2,3 TWh, la un preţ foarte mic, unei firme din Slovenia. ArcelorMittal a pierdut licitaţia
Nuclearelectrica a vândut ieri o cantitate de 2,29 TWh de energie, contractată pe doi ani la un preţ de 166 de lei pe MWh, cumpărătorul fiind GEN-I Trgovanje In Prodaja Electricne Energije D.O.O, un trader de electricitate din Slovenia.
 
Producătorul de energie Nuclearelectrica, operatorul singurei centrale nuclearelectrice din România, a bugetat pentru acest an un profit net de doar de 27,9 milioane lei, de 16,3 ori mai mic faţă de câştigul de 456,7 milioane de lei din 2013.
 
Fondul Proprietatea solicită Guvernului să renunţe la proiectul de construcţie al reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, a căror construcţie costă 6,5 miliarde de euro, deoarece proiectul nu poate fi finanţat, chiar şi în eventualitatea în care ar fi profitabil.
 
Proiectul de construire a hidrocentralei de acumulare prin pompaj de la Tarniţa-Lăpuşteşti, din judeţul Cluj, va fi scos la licitaţie în luna februarie, a anunţat, luni, Constantin Niţă, ministrul delegat pentru Energie. El a cerut autorităţilor locale să ia măsuri pentru exproprierea terenurilor din zona respectivă.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările