Cam aşa sună foarte multe dintre comentariile şi mesajele pe care le primesc, asta îmi transmit şi cei cu care mă întâlnesc şi discut faţă în faţă. Fie direct, chiar cu aceste cuvinte, fie aluziv, dar asigurându-se că înţeleg exact mesajul de mai sus. Am făcut şi un sondaj ad-hoc chiar cu acest subiect, şi peste 90% au răspuns că există diferenţe fundamentale între felurile în care se fac businessurile în România, cum sunt concepute şi cum funcţionează companiile, faţă de cele din Occident.

Nu, diferenţele acestea nu există. Sau, ca să fiu mai precis, nu există diferenţe DE FOND între felul în care sunt organizate şi funcţionează firmele şi businessurile în România faţă de cele din Occident. Şi aici vorbesc despre majoritatea companiilor serioase din oraşele mari, dar şi despre multe din cele mai mici sau periferice. Vezi adesea nişte diferenţe conjuncturale, de detaliu, însă nu la nivel de principii, de fundament. Că mai sunt încă destule afaceri în România care sunt pure escrocherii sau orice altceva decât business, activitate comercială, nu schimbă cu nimic esenţa argumentaţiei mele care vrea să arate, mai mult decât orice altceva, unde suntem faţă de unde am fost în urmă cu deloc mult timp, şi unde vom fi într-un an sau doi sau zece.

Diferenţele de rezultate, de viteză, de continuitate, de relaţii între angajaţi şi angajatori, între clienţi şi furnizori, între toată lumea şi toată lumea sunt mari faţă de cele din Occident, într-adevăr! Adesea foarte mari, enorme, dar asta vine nu din felul în care managerii şi antreprenorii îşi organizează businessul, de la cât de inteligenţi sau de pregătiţi sunt, ci din cauza pieţei, a patologiei sociale, a sistemului politic, a inegalităţilor şi injustiţiei sociale, a un milion de piedici şi scârbe care nu pot fi imputate managerilor, antreprenorilor şi angajaţilor businessurilor din România. Pentru că asta nu mai e treaba şi responsabilitatea lor. Ei îşi fac treaba în interiorul firmei, între pereţii companiei, aşa cum şi-o fac şi cei din Occident! Şi de multe ori chiar mai bine, dar dacă te aştepţi să aibă aceleaşi rezultate pe o piaţă săracă şi bezmeticită de politicieni semianalfabeţi şi corupţi, înseamnă că nu ai noţiuni elementare despre mersul lucrurilor în lume.

Eu am fost o viaţă întreagă în mijlocul tuturor businessurilor serioase din România, însă am cunoscut mult mai multe decât atât. Vorbesc în fiecare zi cu manageri romani care lucrează şi aici şi în toată lumea. Şi nu joburi din care văd doar patru pereţi, ci în cele mari, din care văd multe, foarte multe şi foarte de sus. Şi cu străini care vin să lucreze în România, după ce au lucrat o viaţă în Occident, şi cu alţii care vin doar în vizită, cu specialişti din toate domeniile, cu cercetători şi diplomaţi care au văzut toată lumea. Niciunul nu mi-a arătat, sau vorbit măcar despre ceva fundamental diferit în felul de a face lucrurile acilea faţă de acolo. Dimpotrivă, toţi au remarcat şi au subliniat similitudinile.

Că aceia din Occident au acces la mult mai multe resurse şi instrumente, da, e cât se poate de adevărat. Că au mult mai mulţi bani de învestit, că ei şi le pot cumpăra şi cei de la noi nu, e iarăşi adevărat, dar asta nu ţine de “managementul românesc”, sau de “managementul din România”, ca să-i includem pe toţi, ci de altceva. Şi nu sunt singurul care ştie că sunt multe, foarte multe firme mai bine organizate în Bucureşti decât altele similare de la Viena, Madrid sau Atena. Mai eficiente, mai optimizate, mai automatizate, mai productive, de la care ar avea mulţi occidentali de învăţat.

Aşadar, cum ajung majoritatea oamenilor să vadă diferenţe fundamentale acolo unde ele nu există? Sunt multe resorturi şi mecanisme psihologice puse în mişcare de întrebarea din sondaj. Să vă descriu unul dintre ele: “Păi ăla din Germania câştiga 3,000 de Euro şi face acelaşi lucru ca şi mine, tot atâta muncim amândoi. Şi eu iau 700, deci mai puţin de un sfert. E o diferenţă fundamentală, nu ţi-e clar?” Da, e foarte clar de ce sunt praf managerii romani: pentru că nu câştiga băiatu ca în Germania…