În aceste vremuri deosebite, ne-am încurajat clienţii să profite de acest moment şi să regândească mai multe aspecte ce ţin de învăţare, un segment important al dezvoltării oricărei companii care îi asigură evoluţia rapidă şi eficientă. Deşi această pandemie nu ne-a prins nepregătiţi, consider că acum mai mult că oricând este timpul să reimaginăm învăţarea, incluzând un angajament prin care adulţii pot continua fără impedimente aceste procese. Ce am mai constatat, a fost că programele noastre de online learning a făcut ca retenţia de cunoştinţe să fie  mai mare faţă de un program clasic de învăţare. Dacă te întrebi cum e posibil, citeşte textul în continuare… 

Online learning vs. eLearning

Mereu mi-am imaginat eLearningul ca pe o bibliotecă plină de cărţi interesante unde ai infinite posibilităţi de explorare la dispoziţie, dar în care nu poţi performa coerent, în lipsa unui bibliotecar iscusit care să te sprijine în căutările şi procesele tale de învăţare. Cu alte cuvinte, eLearningul rămâne doar la nivelul unui program/platforme asincrone, în vreme ce noi, prin online learning îmbinăm utilitatea unei astfel de tehnologii cu învăţarea sincronă cu un trainer. Astfel, tocmai interacţiunea umană trainer-cursant este cea care asigură un bun engagement în rândul cursanţilor noştri.

Deşi educaţia va fi mereu înconjurată de accesoriile tehnologiei, pentru ca ea să fie viabilă şi valoroasă trebuie să aibă în inima ei componenta umană, iar pe asta mizăm şi noi în sesiunile noastre de învăţare.

De ce online learning a funcţionat în această perioadă

Cu toate că acest context pandemic a fost fără precedent, am observat că anumite lucruri chiar au funcţionat foarte bine în ce priveşte mutarea exclusivă în online a cursurilor noastre.  Iată câteva dintre concluziile la care am ajuns după 3 luni de activitate online. 

  • Am fost foarte atenţi şi am sondat activ modul în care cursanţîi noştri s-au raportat la procesul de învăţare, încercând în permanenţă să îi motivăm şi să le schimbăm starea de spirit. Harvard Business Review descrie foarte exact care au fost cele mai comune provocări cu care ne-am confruntat cu toţii în această perioadă în care am lucrat remote: lipsa interacţiunii faţă-în-faţă, accesul la informaţie limitat, izolarea socială şi distragerile noului mediu de muncă. Astfel, am încercat pe cât posibil să eliminăm din presiunea pe care fiecare dintre noi am resimţit-o, generând sentimentul de apartenenţă la comunitate şi înlăturarea celui de singurătate prin combinarea învăţării cu cultivarea bunei dispoziţii. 
     
  • Ştim cât de importantă este crearea de conexiuni între oameni mai ales acum, şi de aceea am inclus mici pastile de team building pe diferite teme în sesiunile noastre, aşa încât să îi aducem pe cursanţi la o apropiere sufletească reciprocă. Mai multe astfel de activităţi au fost incluse în programul nostru tocmai pentru că flexibilitatea şi comunicarea sunt cu adevărat esenţiale pentru noi. Am învăţat astfel, din mers, cum să manageriem eficient echipele remote şi cum să ne adaptăm la noile condiţîi de lucru pentru a fi productivi, dar şi pentru a rămâne empatici şi atenţi la nevoile celorlalţi. 
     
  • Învăţarea este un proces continuu, care nu trebuie să se oprească niciodată, iar #LearningMustGoOn a devenit motto-ul nostru şi sursa noastră de energie pozitivă. Am profitat de inspiraţia pe care o avem în baza lui şi am încercat să transmitem acest lucru şi cursanţilor noştri, anume faptul că învăţăm şi ne simţim bine împreună, lucru care a generat implicit o mai bună relaţionare şi colaborare în echipe.  Fiecare evoluţie, fiecare step forward sunt apreciate şi încurajăm toţi cursanţii să îşi împingă limitele şi să fie mai buni şi mai deschişi. 
     
  • Am încercat să transformăm sesiunile noastre live de învăţare în experienţe de evadare mentală, întrucât din punct de vedere psihologic cu toţii aveam nevoie de astfel de strategii de coping, dar şi de moduri prin care să ne păstrăm sănătatea mentală şi să combatem stresul, nesiguranţa şi teama la care am fost expuşi. De exemplu, un lucru de care mi-amintesc cu drag este imaginarea unor călătorii virtuale în care cursanţii noştri ar fi vrut să ajungă şi nu au putut din cauza situaţiei actuale. Astfel, le-am facilitat tururi virtuale aşa încât să nu privească cu părere de rău contextul, ba chiar să fie şi mai dornici să ajungă în acele locuri şi să cunoască mai multe lucruri despre ele şi culturile acestora. 
     
  • Componenta de well-being a fost şi este foarte importantă pentru noi, pentru cursanţii şi colegii noştri, conexiunea interumană fiind validată de workshopurile pe care le-am organizat cu scopul de a da fiecăruia şansa să viseze şi să aibă încredere că #totulvafibine.

Prin urmare, deşi a existat o reticenţă foarte mare când am trecut de la învăţarea face-to-face la învăţarea online, lucrurile au evoluat foarte bine şi toate eforturile noastre au făcut că asta să funcţioneze pentru moment. Nu ştim sigur câtă vreme strategiile noastre vor avea acelaşi succes, dar suntem hotărâţi să ne adaptăm şi să facem lucrurile să meargă la fel ca până acum, indiferent de provocările de care ne vom lovi. Drept proof of what we are saying, mai jos vei găşi câteva din testimonialele şi feedback-urile primite de la cursanţii noştri. Ne vom folosi de acestea în permanenţă pentru a ne îmbunătăţi pe noi înşine dar şi pentru a-i face pe oameni să evolueze si să meargă mai departe indiferent de situaţie. 

“Nu e nicio diferenţă faţă de cursurile face to face, nu mai am nevoie de multe explicaţii, deci e comod să fim online, nu mai am nevoie de desene pe hârtie.”

“Îmi place foarte mult că ne-am format ca o echipă. Nu avem sentimentul că suntem obligaţi să învăţăm, ci participăm de plăcere. Asta este foarte drăguţ şi important.”

“Când am aflat că va fi online am fost neîncrezător; pe parcurs m-am bucurat, lucrurile au mers bine şi sunt mulţumit.”

“A fost greu la început, eram obişnuite cu sesiunile face to face, dar trainerul a insistat, am găsit soluţii pentru conectare, şi insistă mult pe speaking - ceea ce avem nevoie. Ne atrage cu subiecte de discuţie interesante, a sesizat nevoia noastră de evoluţie.”

“Trainerul a fost super chiar şi în perioada asta grea, a găsit soluţii pentru mine ca să nu pierd cursul, atunci când nu mă puteam conecta pe vpn, cu mine a făcut în acelaşi timp pe whatsapp. M-a impresionat că nu m-a abandonat, deşi situaţia tehnică nu-mi permitea să particip împreună cu colegii.”

“Este o experienţă nouă pt toată lumea, am învăţat să ne adaptăm. Chiar şi cand ne pică internetul sau ne auzim mai prost, mereu s-au gasit soluţii. Trainerii au fost mereu ceea ce trebuie - se comunică foarte deschis şi avem tot ce ne trebuie în cadrul cursului, nu stiu ce aş putea să mai adaug.”