Asta presupune, bineînţeles, schimbarea radicală a rutinei noastre zilnice. Acum, mai mult ca oricând, trebuie să ne adaptăm la o schimbare inevitabilă. Dar haideţi să o privim dintr-o altă perspectivă: suntem într-un moment foarte bun pentru a ieşi mai puternici din această situaţie şi pentru a răspunde cerinţelor actuale mai mult decât oricând, transformându-ne din punct de vedere digital şi învăţând să lucrăm într-un mediu nou pentru toată lumea.

Agile Learning, o nouă dimensiune a învăţării

Un studiu realizat de Delloite arată că organizaţiile de succes sunt cele care pot pivota şi învăţa rapid, ajutându-şi oamenii să se adapteze la noile moduri de lucru. Acestea sunt şi principiile care stau la baza „agilităţii” - o abordare care are un impact pozitiv asupra learningului.

Deşi platforma noastră de Agile Learning a fost inaugurată în 2018, abia în octombrie 2019 am lansat-o oficial iar acum, în 2020, sperăm să vină pe piaţă cu statistici care să îi dovedească adevăratul potenţial şi să confirme rezultatele pozitive pe care le aduce în segmentul de learning.

Digital learning este un scenariu care ne permite să luptăm împotriva miturilor promovate şi înrădăcinate în învăţarea clasică. În acest sens, am observat că gradul de învăţare a crescut cu până la 65%, demonstrând că putem fi şi mai eficienţi dacă lucrăm în mod corespunzător. Astfel, profitând de mediul digital pe care îl aveam deja, dar la care nu toate companiile sunt încă adaptate, adăugăm o metodologie inovativă, obiceiuri şi instrumente bune, transformând astfel situaţia actuală într-un mod clar de a ne creşte productivitatea şi de a continua învăţarea, no matter what. #LearningMustGoON

Am citit recent într-un articol World Economic Forum, că în noua lume digitală, în materie de #skillsforthefuture eficienţa va fi în continuare foarte importantă, dar prioritatea de top este agilitatea. Iar în materie de învăţare, noi punem accent pe ideea că nu numai adoptarea unor noi sisteme de asimilare a informaţiei este relevantă, dar şi o dezvăţare a metodelor tradiţionale de a lucra şi de a ne structura rutina zilnică.

Beneficiile cu care Agile Learning câştigă în faţa învăţării tradiţionale

Flexibilitatea. Cum spune şi zicala, work is an activity, not a place, cursanţii noştri sunt obişnuiţi să lucreze flexibil şi de la distanţă chiar dinainte de pandemie, iar asta îi ajută să fie mai motivaţi, mai productivi şi mai eficienţi. Astfel, cursantul poate învăţa oricând este disponibil, fără să fie legat de o anumită programare, o dată sau de două ori pe săptămână, cum este cazul cursurilor clasice unde procesul de asimilare a informaţiilor este, prin comparaţie, mult mai lent.

Învăţarea personalizată. Metodologia agile nu numai că personalizează învăţarea în funcţie de fiecare cursant în parte, dar o şi individualizează, spre deosebire de învăţarea tradiţională, unde se învaţă colectiv, iar trainerul nu poate acorda atenţie fiecărui cursant în parte. În cazul nostru, principiul de bază este de a furniza content specific acestora, îmbinând lucrul face-to-face cu trainerul cu partea de învăţare pe platforma noastră  de Agile Learning. Astfel, trainerul devine un coach personalizat pe fiecare limba predată. Acesta este în contact cu studentul, vede ceea ce a lucrat acesta în fiecare zi, ştie unde mai are de îmbunătăţit câte ceva sau unde excelează. Acest proces supervizat presupune câte o temă pe zi cu termen de rezolvare în 24h şi o întâlnire face-to-face pe săptămână.

Astfel, cu acest ghidaj zilnic şi suport nelimitat acordat din partea trainerului, şansele de învăţare şi evoluţie cresc automat.

Resursele nelimitate de învăţare. Platforma noastră găzduieşte nenumărate materiale calitative care pot fi suport nu numai în pregătirea temelor stabilite de comun acord cu trainerul, dar şi în alte căutări personale. Dacă pe cursant îl interesează subiecte din diferite domenii şi doreşte să dedice timp studiului în acest sens, e liber să o facă.

Abia aştept să văd că din ce în ce mai multe companii îşi dau seama că învăţarea continuă este procesul care nu numai că îi face pe angajaţi să se simtă empowered să înveţe ceva nou în fiecare zi într-un mod uşor şi accesibil, dar care îi şi propulsează către rezultatele de succes la care îşi doresc să ajungă. Mai mult decât atât, conform unui studiu efectuat de McKinsey &Company, satisfacţia şi performanţa ating valori mult mai mari într-un mediu agile decât unul nonagile, iar engagementul angajaţilor creşte în aceste condiţii cu până la 30% mai mult.

Prin urmare, metdologia Agile este alternativa futuristă la învăţarea tradiţională, adoptând o formulă ce se poate individualiza în funcţie de fiecare cursant în parte. În contextul de azi, Agile Learning le permite cursanţilor să testeze, să înveţe şi să devină mai buni, chiar şi atunci când eşuează „rapid” şi merg mai departe, în stilul adoptat de majoritatea companiilor digitalizate. Mai mult, o abordare agile ne va ajuta să ne menţinem abilităţile sharp pentru a face faţă multor provocări pe care viitorul ni le pregăteşte.