Dan Şova: Portul Constanţa are sute de contracte cu chirii de 0,05 euro. Mazăre vrea ca din dividende să crească subvenţiile la căldură în Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Portul Constanţa există sute de contracte semnate în dauna intereselor statului, danele fiind închiriate la 0,05 euro pe metrul pătrat, iar acest lucru nu mai poate continua, a declarat, la Adevărul Live, ministrul Transporturilor.

Oficialul a precizat că acest lucru va dispărea după listarea la Bursa de Valori Bucureşti (BVB). Instituţia va lista 14% din cei 60% pe care îi deţine şi va transfera alţi 13% către autorităţile locale, pentru o „reprezentare egală a intereselor centrale şi locale“. Astfel, ministerul şi consiliul local vor deţine fiecare câte 33%.

Portul din Constanţa poate deveni cel mai mare port din Europa, a mai afirmat Şova. Acest lucru depinde, însă, de realizarea terminalului de mare adâncime de la Constanţa Sud. Iar investiţiile, evaluate la 150-200 de milioane de euro, nu pot veni decât dacă Administraţia Maritimă Constanţa se transparentizează, adică se listează. După transfer şi listare, atât statul, cât şi consiliul local vor controla câte 33% din acţiuni. El a mai spus că marile porturi ale Europei, precum Rotterdam şi Hamburg sunt controlate de către autorităţile locale.

 

Consiliul Local şi-a dat acordul pentru a primi gratuit acţiunile

Consiliul local Constanţa şi-a dat astăzi acordul pentru preluarea a încă 13 la sută din acţiunile Administraţiei Porturilor Maritime (APM) Constanţa, primarul Radu Mazăre spunând că transferul nu va fi făcut încă, în lipsa unei hotărâre de guvern sau al unui proiect de lege.

Mazăre doreşte ca din dividendele primite să crească subvenţiile pentru căldură.  „O parte din operatorii din port care plătesc nişte tarife extrem de mici în acest moment şi le-au plătit timp de 20 de ani către statul român, maximizându-şi profitul lor astfel la milioane şi milioane de euro, sigur că au încercat prin toate metodele să nu se facă acest transfer. Ei sunt speriaţi nu atât de administraţia locală, cât sunt speriaţi de faptul că 14 la sută vor ieşi pe Bursă şi că statul nu va mai deţine controlul nemaifiind majoritar“, a afirmat azi Mazăre.

Primarul a mai spus că şi-ar dori ca transferul să se realizeze prin hotărâre de Guvern pentru că o lege ar dura mai mult şi, în plus, preşedintele Traian Băsescu poate întoarce legea în Parlament aşa cum a făcut şi în 2008, când Consiliul Local a primit 20 la sută din acţiunile Adminstraţiei Porturilor Maritime Constanţa, după care legea respectivă a fost din nou votată şi promulgată de şeful statului, care nu se mai putea opune a doua oară.

Fondul Proprietatea susţine atât transferul, cât şi listarea

Fondul Proprietatea (FP) susţine transferul. Întrebaţi despre acest proiect de transfer, reprezentanţii companiei au afirmat: „Noi credem că, în orice companie, eforturile depuse pentru a avea o structură a acţionariatului mai echilibrată, în care nu există un acţionar dominant, reprezintă o evoluţie pozitivă. De asemenea, abordarea pe care am văzut-o până acum din partea Consiliului Local Constanţa din postura de acţionar minoritar al CN Administraţia Porturilor Maritime SA a fost corectă şi a avut predominant scopul de a creşte valoarea companiei pentru acţionarii acesteia“.

De asemenea, în privinţa listării, Fondul Proprietatea a anunţat că pachetul de 14% va genera un interes mai mare decâ cele 5 procente anunţate anterior.  

„Propunerea de a lista 14% din companie este o îmbunătăţire semnificativă faţă de propunerea iniţială de a lista doar 5%. Acest pachet mai semnificativ ar trebui sa facă tranzacţia destul de consistentă cât să atragă interes suficient pentru ca aceasta să devină un succes“, au afirmat aceştia.

Ulterior, Greg Konieczny, managerul FP, a afirmat că "acest pachet mai semnificativ ar trebui sa facă tranzacţia mai interesantă pentru investitori, însă în mod ideal pachetul oferit ar trebui să fie în jur de 25%".

Lupta pe controlul portului

Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" Constanţa estimează un profit brut de 38,2 milioane lei în acest an, cu 34% mai mare faţă de cel prevăzut în bugetul aprobat pentru 2013, şi a programat investiţii de 449,79 milioane lei, în creştere cu 26% faţă de nivelul bugetat anul trecut.

Radu Mazăre, primarul Constanţei, a cerut de mai multe ori trecerea companiei de stat în administrare locală. Pe de altă parte, Ramona Mănescu – fostul ministru liberal al Transporturilor – s-a opus acestei treceri, afirmând că portul este de importanţă naţională.

Mai puteţi citi:

Cum a făcut-o ministerul Transporturilor pilot în Portul Constanţa pe nevasta unui poliţist, respinsă de Administraţia Portului

O firmă de pilotaj naval, care a primit în mod dubios autorizaţie de operare în Portul Constanţa, este deţinută de soţia unui comisar-şef din Poliţia Transporturi, de la Serviciul de Investigare a Fraudelor, ce are în atribuţii chiar activitatea economică din port.

Europarlamentarul Sebastian Bodu îi cere premierului Victor Ponta să nu dea Portul Constanţa lui Radu Mazăre

Sebastian Bodu spune că, dacă Radu Mazăre ar pune mâna pe Portul Constanţa, ar distruge comunitatea portuară şi îşi va impune propriile firme şi asfel va frâna dezvoltarea României.

PDL Constanţa: „Acum Mazăre are liber să pună mâna pe Portul Constanţa“

„Ieşirea liberalilor de la guvernare lasă drum liber PSD-ului în a-i înfăptui visul lui Radu Mazăre: să pună mâna pe Portul Constanţa“, este convingerea celor de la PDL Constanţa.

Directorul APC „a renunţat“ la toate funcţiile deţinute. „Cacealma“ - spun greviştii

Aurelian Andrei Popa, directorul general al Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa (APMC), a transmis ministrului Transporturilor o adresă prin care anunţa că renunţă la toate funcţiile deţinute în cadrul instituţiei.

Cum au reuşit administraţia Mazăre şi Ministerul Transporturilor să scadă profitul Portului Constanţa, impunând un management privat

Administraţia Porturilor Maritime Constanţa are un profit din ce în ce mai mic, de la an la an, în ciuda managementului privat impus de Mazăre. Echipa de conducere spune însă că ultima lună a lui 2013 va răsturna statisticile.

Portul Constanţa, la un pas de preluarea totală de către oamenii lui Radu Mazăre. Portuarii au transmis un memoriu Ministerului Transporturilor

Organizaţia patronală "Operatorul Portuar" şi Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare au transmis un memoriu prin care semnalează problemele grave din Portul Constanţa şi solicită abordarea directă a deficienţelor constatate în actul de administrare a companiei. Între timp, oficialii de la Palatul Victoria se pregătesc să-l cadorisească pe primarul Radu Mazăre cu un pachet semnificativ de acţiuni la Portul Constanţa.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite