„Dai în mine, dai în tine, dai în fabrici şi uzine!“ Povestea unui dezastru: prăbuşirea economiei României comuniste. Cum s-a ales praful de mândria lui Ceauşescu - industria patriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul dictator, Nicolae Ceauşescu, făcea vizite permanente la combinatele, fabricile şi uzinele ţării
Fostul dictator, Nicolae Ceauşescu, făcea vizite permanente la combinatele, fabricile şi uzinele ţării

Milioane de români luau în fiecare dimineaţă, în perioada comunismului, calea spre marile uzine, întreprinderi, combinate şi fabrici din toată ţara. Erau vremurile în care economia României duduia. Erau vremurile în care ne lăudam cu exporturi masive. Cine este vinovat de prăbuşirea economiei României din Era Ceauşescu? Vă răspundem într-o analiză făcută de adevarul.ro, pentru fiecare oraş în parte.

Faimoasa fabrică Republica din Bucureşti care, după o privatizare care a dat greş şi după mai multe lupte sindicale, nu a mai rămas decât numele. După 1990 compania încă funcţia, având contracte comerciale cu 25 de ţări. Uşor-uşor comenzile au scăzut, în lipsa investiţiilor tehnologia s-a învechit, iar fabrica a intrat în decădere.

Platforma Timpuri Noi, bună pentru teren: O altă fabrică-mândrie comunistă este Timpuri Noi, renumită în domeniu construcţiilor de maşini şi de utilaje. În 2000, fabrica îşi închidea porţile. Producţia a fost mutată uşor, în afara Capitalei, spre zona Jilava. A rămas însă terenul, nu mai puţin de 5,4 hectare, evaluat în perioada de dinainte de criză la aproape 90 de milioane de euro.

Cum s-a prăbuşit toată industria Sibiului - fabrica de cântare Balanţa

Balanţa, singura fabrică din ţară care producea cântare, a dispărut. O altă fabrică din Sibiu care s-aprăbuşit a fost 13 Decembrie, de marochinărie, exporta de 14 milioane de dolari pe an, Flaro, care făceau stilouri, pixuri, componente pentru industrie, Mondexul era şi atunci printre cele mai renumite fabrici de ciorapi, Drapelul Roşu – tricotajele, Retezatul care făceau tot felul de piese, tot componente pentru industrie, Libertatea, cu cea mai bună stofă, Steaua Roşie care împreună cu Libertatea produceau stofă de cea mai bună calitate în Europa aproape, renumite, Steaua Roşie lucra pentru Germania. Totul despre distrugerea industriei Sibiului, unul dintre cele mai industrializate oraşe ale României, în perioada comunismului.

De Mopaf Vrancea s-a ales rumeguşul

Deşi este unul dintre judeţele mici ale ţării, Vrancea a fost un judeţ destul de bine industrializat până la începutul anilor ’90. Acest proces a început în anii 1960, cu implicaţii directe în procesul de creştere economică, migrarea populaţiei către mediul urban. Fabrica de Confecţii , Combinatul de Prelucrare a Lemnului , Întreprinderea de Scule şi Elemente Hidraulice, Întreprinderea de Aparataj Electric , Întreprinderi de producere, prelucrare şi valorificare a vinului, Întreprinderea de prelucrare mase plastice, Întreprinderea de vase emailate, Întreprinderea metalurgică, unităţi aparţinând industriei uşoare, precum şi întreprinderi din industria alimentară. Aproape toată industria Vrancei s-a prăbuşit treptat, după revoluţia din 1989.

"Armătura" din Zalău, de la 7.200 de angajaţi la 360

În 1990, aproximativ 7.200 de zălăuani şi chiar şi sălăjeni veniţi din toate colţurile judeţului se îndreptau zilnic spre Intreprinderea de Armături Industriale din Fontă şi Oţel. Se întâmpla în vremurile bune ale colosului industrial, cunoscut ca"Fabrica de anvelope", actuala Silvania Michelin, “Întreprinderea de prelucrare a lemnului” - Stejarul , “Întreprinderea de produse ceramice” - Cemacon, “Întreprinderea de Conductori Electrici Emailaţi“ - actuala Cuprom, "Întreprinderea de Ţevi" - actuala TenarisSilcotub, “Filatura de Bumbac”.

Hidromecanica şi Tractorul Braşov au fost rase de pe faţa pământului

Uzina Tractorul a fost cea mai mare din Braşov, după Steagu Roşu, actual Roman SA. Uzina a luat fiinţă în 1925 şi a fost iniţial fabrică de avioane numită IAR Braşov. În 1946 ruşii au confiscat utilajele ca despăgubiri de război, iar uzina a fost orientată spre fabricarea de Tractoare. În anul 1990, uzina Tractorul avea 23.000 de angajaţi, iar după 1990, a intrat într-un lent proces de privatizare.

Uzina Tractorul a fost închisă în 2007, după ce a intrat în lichidare judiciară. Mai avea doar 1.900 de angajaţi. Flavus Investiţii a câştigat licitaţia pentru preluarea platformei industriale, care se întinde pe 120 de hectare şi valorează 77 de milioane de euro. Cum s-au prăbuşit coloşii industriali Tractorul şi Hidromecanica Braşov

Mecanica Vaslui, Movas şi Hiltrom - prăbuşite după Revoluţie

La Hitrom Vaslui, societatea care a fost fruntaşă în ceea ce priveşte producţia, înainte lucrau aproximativ 5.000 de oameni, iar acum nu mai este nimic în afară de un morman de fier vechi. La fel s-a întâmplat şi cu Mecanica Vaslui după privatizare, una din fabricile care producea echipamente pentru industria minieră şi cea agricolă şi în care lucrau peste 6.000 de vasluieni. Acum, fostele hale s-au transformat în adevărate ruine şi adăposturi pentru câinii maidanezi.

Tot în această categorie intră şi Movas Vaslui, fabrica ce producea mobilă de calitate superioară atât pentru import, dar mai ales pentru export. Pe vremuri, aici lucrau aproape 2.000 de oameni, iar acum a mai rămas o secţie mică a unui vasluian care a avut curaj să se bage într-o astfel de afacere cu o mână de angajaţi.

Combinatul siderurgic de pe malul Borcei, o ruină

Inaugurat în 1979 după ce a fost accesat un credit internaţional de peste 100 de milioane de dolari, combinatul siderurgic, a ajuns, azi, o ruină. Fiare contorsionate într-un  peisaj dezolant. Înălţat pe o suprafaţă de 650 de hectare, acesta a fost cotat, în anii 80, ca unul dintre cele mai importante din sud-estul Europei în care se producea şină de cale ferată. Imediat, după Revoluţie a fost privatizat, apoi demontat bucată cu bucată şi vândut la fier vechi. În prezent aici funcţionează o oţelărie electrică şi un laminor. Combinatul din Polonia, construit în acelaşi timp cu cel de la Călăraşi, produce oţel şi astăzi. Platforma siderurgică de pe malul Borcei producea, înainte de anii 90, 200.000 de tone de oţel pe an şi avea 6.000 de angajaţi.

Prăbuşirea fabricii Confecţia Râmnicu Vâlcea

Una dintre cele mai dureroase răni din economia judeţului Buzău, apărută după Revoluţie, este resimţită şi acum de locuitorii municipiului Râmnicu Sărat. Aproape 2000 de angajaţi ai fabricii Confecţia Râmnicu Sărat, majoritatea femei, au rămas fără locuri de muncă după anii ‘90, iar la scurt timp după preluarea de către omul de afaceri vrâncean Sorina Plăcintă, societatea a fost rasă complet de pe faţa pământului. Societatea de confecţii din Râmnicu Sărat avea în 1989 un număr de 2.300 de angajaţi, care lucrau neîncetat pentru onorarea valurilor de comenzi. Se lucra mai ales pentru Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul de Interne, dar şi pentru export.

Declinul coloşilor industriali ai Iaşiului. Studiu de caz: Combinatul de Utilaj Greu - Fortus

Despre Combinatul de Utilaj Greu (CUG), în prezent Fortus SA, se spune că a fost cea mai glorioasă investiţie făcută la Iaşi în perioada comunistă. În prezent, combinatul se zbate pe marginea falimentului. În perioada comunistă, CUG Iaşi era unul dintre cele mai mari combinate ale ţări. Comuniştii au investit 16 miliarde de lei pentru ridicarea colosului, între anii '75-'76, la cursul valabil în acea perioadă.

Principala „marfă", cea mai preţioasă pentru regimul comunist, erau „structurile sudate şi funcţionale", tancurile, al căror principiu de fabricare era un secret păstrat cu sfinţenie. „Doar roţile le mai lipseau ca să fie funcţionale, că în rest erau echipate, erau întregi", a povestit Gheorghe Stoian, un fost anagajat al fabricii. Ţări precum China, Egipt sau Olanda comandau la Iaşi containere, mori, vagoane siderurgice, diverse alte zeci de componente pentru maşini-unelte. Citeşte totul despre prăbuşirea CUG Iaşi.

Ce s-a ales din "Grânarul Europei"

Zeci de fabrici din Teleorman s-au închis sau şi-au restrâns treptat activitatea după Revoluţia din decembrie 1989. Dacă în anii 80 judeţul Teleorman era considerat ”Grânarul României” şi o adevărată forţă economică, în prezent, odată cu închiderea ”motoarelor economice” ale judeţului şi implicit cu pierderea a zeci sau sute de mii de locuri de muncă, Teleormanul ocupă primele locuri în ceea ce priveşte sărăcia şi şomajul. Citeşte lista tuturor fabricilor şi uzinelor din Teleorman închise sau vândute după Revoluţie.

Platforma industrială a Slatinei, mai săracă cu 3.000 de muncitori

Municipiul Slatina ocupa un loc de frunte pe harta industrială a ţării înainte de 1990. Cu o platformă industrială diversificată şi extrem de bogată, capitala judeţului Olt a fost unul dintre oraşele unde să îşi găseşti un loc de muncă nu a reprezentat niciodată o problemă. De la decisiva lună decembrie 1989 au trecut însă mai mulţi ani, iar uzine importante au dispărut din peisajul autohton. Şi, odată cu ele, au dispărut şi locurile de muncă.
Pe parcursul celor 24 de ani de la Evenimentele din Decembrie 1989, două dintre întreprinderile importante ale municipiului Slatina au pus lacătul la porţi, iar muncitorii au fost trimişi în şomaj în valuri. Cele două uzine despre care acum nu se mai vorbeşte decât la timpul trecut în Slatina sunt Fabrica de Rulmenţi şi, respectiv, Întreprinderea de Utilaj Alimentar (UTALIM, în prezent, n.a.).

Mărirea şi decăderea CELROM – combinatul de celuloză şi hârtie din Turnu Severin

Una din fabricile etalon ale judeţului Mehedinţi a fost Combinatul de Celuloză şi Hârtie (CCH) din Drobeta Turnu Severin. Înglobată în datorii uriaşe, unitatea şi-a închis porţile în toamna anului anului 2008, iar 800 de angajaţi au fost trimişi acasă.

UTA Arad şi Tricolorul Roşu - distruse după era Ceauşescu

Municipiul cât şi judeţul Arad a rămas în ultimii ani fără fabricile în care existau zeci de mii de locuri de muncă. Acum, în unele locuri se află doar o imagine şocantă. Este cazul fabricii UTA, a cărei dezmembrare masivă a început în 2004. A urmat apoi IMAR-ul, compania care a furnizat mobilă Curţii Imperiale Austro-Ungare şi a Curţii Regale Române, iar în perioada 1985-1990 a fost principalul furnizor pentru Casa Republicii.

A urmat apoi fabrica de tricotaje Sabina &Co, fosta Tricoul Roşu, situată  într-o locaţie de cinci stele din punct de vedere imobiliar. Toate acestea sunt doar amintiri ale oraşului noastru. Dacă în locul unora s-au înălţat mall-uri sau alte clădiri sunt zone în care imaginea unde odată a fost o fabrică este dezolantă. Exemplu avem IMAR-ul şi Tricoului Roşu.  În aceste fabricii mii de oameni au muncit, poate şi o viaţă întreagă. Mulţi îşi amintesc despre despre fabrica F.I.T.A. (Fabrica de Împletituri şi Tricotaje Arad ). Inaugurată în 1918, naţionalizată, devenită din 1950 Fabrica de Tricotaje „Tricoul Roşu”, a dispărut de pe strada Peneş Curcanul.

Ultimele rămăşiţe ale industriei din Bărăgan au fost transformate în paradis al hoţilor de fier vechi

Se întâmplă la Ţăndărei, acolo unde funcţiona în trecut cea mai mare fabrică de cărămidă din judeţul Ialomiţa. Pe masa de lucru a Poliţiei se află în lucru zeci de reclamaţii de furt de material feros. Valul privatizărilor post revoluţionare au cuprins şi Fabrica de Cărămidă de la Ţăndărei. Până în anul 1989, unitatea era una dintre cele mai mari exportatoare de materiale de construcţii din întreg Bărăganul. Societatea a fost preluată de către firma bucureşteană SC Soceram SRL, aceeaşi care a preluat şi fabrica cu producţie similară din Urziceni.

Uzina Electroputere Craiova: 11.000 de oameni au rămas fără serviciu

Uzina Electroputere din Craiova era cunoscută peste hotare în perioada comunistă pentru locomotivele şi echipamentele electrice realizate de muncitorii olteni. Nicolae Ceauşescu ajungea periodic în Bănie şi vizita fabrica. Electroputere a fost una dintre cele mai mari fabrici din Oltenia în perioada comunistă şi avea  peste 12.000 de angajaţi care executau locomotivele şi echipamentele electrice pe care le vindeau aproape în toată lumea. Imediat după revoluţie, uzina a intrat într-o criză continuă, iar peste 11.000 de oameni şi-au pierdut locul de muncă.

Fabrica de mobilă Samobil, din Satu Mare - la fier vechi  

Înainte de 1989, Samobil SA era o fabrică de mobilă de rang înalt, atât pentru ţară, dar şi pentru străinătate. Era cea mai mare fabrică de mobilă din judeţ, şi era cotată ca a doua pe ţară. După revoluţie fabrica a avut tot mai puţine vânzări intrând în faliment, iar în 2006 fabrica a intrat în lichidare. Toate utilajele au fost vândute în urma diverselor licitaţii, singurele bunuri care au mai rămas fiind tubulaturile din fier.

IPO era cel mai mare angajator din judeţul Tulcea în perioada comunistă

Înainte de Revoluţie, avea zeci de nave de pescuit oceanic, 12 nave de transport „Polar“, două tancuri petroliere şi mai bine de 10.000 de angajaţi. Foarte mulţi tulceni au lucrat ani de zile la IPO şi au privit cum, sub ochii lor, Întreprinderea de Pescuit Oceanic dispare din peisajul economic tulcean. La câţiva ani de la Revoluţie, majoritatea vapoarelor au fost casate şi duse la fier vechi.

Prahova: 54 de uzine şi întreprinderi închise

Unul dintre cele mai industrializate judeţe din ţară, Prahova avea, înainte de Revoluţie, uzine şi fabrici în care se produceau de la detergenţi, stofe, geamuri, îngrăşăminte chimice şi mobilă până la cele mai performante instalaţii de foraj petrolier din lume. Privatizate, închise sau prădate, au „produs“, în ultimii 20 de ani, câteva sute de mii de şomeri. Pe lista fabricilor şi uzinelor din România abandonate sau vândute după Revoluţie, din Prahova figurează 54 de întreprinderi, uzine, combinate şi centrale care fie nu mai au deloc activitate, fie merg la capacitate de subzistenţă.

Mureş: Fabrica de Zahăr şi Combinatul Chimic de la Târnăveni au dispărut

Judeţul Mureş era, pe timpul comunismului, unul dintre cele mai dezvoltate din ţară, la capitolul fabrici şi uzine. Privatizarea post-revoluţionară a dus la schimbarea situaţiei, mai multe întreprinderi fiind rase de pe faţa pământului de noii lor proprietari. Vom vorbi astăzi despre două simboluri ale industriei judeţene, care nu mai există: Fabrica de Zahăr din Târgu-Mureş şi Combinatul Chimic de la Târnăveni.
 

Neamţ: ce s-a întâmplat cu Întreprinderea Mecanică Roman

La câţiva ani după revoluţie fabricile din judeţul Neamţ au fost numite neprofitabile de către statul roman. Din acest considerent a urmat privatizarea, apoi divizarea şi lichidarea lor.  Întreprinderea Mecanică Roman (fostul Arsenal) a fost una dintre cele mai profitabile întreprinderi din Neamţ, construită în anul 1916 în oraşul Roman. Fiind un obiectiv strategic al oraşului, întreprinderea a fost afectată grav de bombardamentele din iunie 1944 şi tot personalul a fost evacuat. După terminarea războiului întreprinderea a revenit în oraş. Din totalul de 3536 de romaşcani angajaţi în industrie, 2800 aparţineau Întreprinderii Mecanice Roman şi Fabricii de Zahăr “Ilie Pintilie” (actuala Danubiana). Revenită la Roman cu profilul schimbat (până în 1944 funcţionase ca întreprindere militarizată, bazată pe producţia şi repararea armamentului), fabrica s-a reintegrat rapid în viaţa economică.

Industria din Timiş - luptă imobiliară

Majoritatea marilor companii care au făcut cinste oraşului în ultimul secol nu mai există, iar fostele locaţii sunt în ruine. Terenurile de mare valoare imobiliară au provocat conflicte sau au creat probleme birocratice, motiv pentru care majoritatea zac nefolosite. Societatea Solventul Timişoara a fost una dintre primele unităţi de profil petrochimic din România. În 1868, la Timişoara s-a construit prima fabrică de spirt şi rafinărie care, în 1930, începe şi producţia de solvenţi. Denumirea arhicunoscută, Întreprinderea Chimică Solventul Timişoara, a fost adoptată odată cu încheierea celui de-al doilea război mondial, în 1945.

Hunedoara: Frânturi din istoria zbuciumată a celui mai mare combinat siderurgic din Transilvania

În septembrie 1972, în vremea în care Nicolae Ceauşescu vizita combinatul siderurgic din Hunedoara şi dădea sarcini ca producţia de oţel să ajungă la 5,5 milioane de tone pe an, unul din cinci locuitori ai Hunedoarei şi din împrejurimile acesteia lucra în combinat.

Constanţa: ICIL-ul, soarta tristă a celui mai mare procesator de lapte

Pe mormântul ICIL-ului autohton, fosta întreprindere de colectare şi industrializare a laptelui din judeţul Constanţa, românii se îmbulzesc acum să cumpere produse semipreparate şi congelate din import. Cele mai importante unităţi industriale ale judeţului Constanţa sunt acum amintire. Puţine au rămas să continue tradiţia unei epoci „de aur“, când românii trăiau din ce produceau la ei în ţară, ba aveau de dădeau şi la alţii.


Oradea: veche de 300 de ani, Fabrica de Bere Seleus s-a transformat în mall

În anul 1717, în apropierea cetăţii din Oradea se producea, sub patronajul comunităţii oraşului şi a Capitlului romano-catolic celebrul lichid blond-brun, mai exact bere. La aproape 300 de ani distanţă, pe locul fabricii de bere din Oradea se află primul mall din Oradea, este vorba despre Lotus Center. Pe la 1727, pe malul stâng al pârâului Peţa, în Seleuş, exista o a doua fierbătorie de bere orădeană denumită Braxa Dominalis care producea bere blondă şi neagră. Pe acest loc sau în vecinatatea lui va apărea mai târziu o fabrică de bere. În anul 1896 are loc reorganizarea fabricii aceasta căpătând denumirea de Fabrica de Bere, cu aburi, Oradea-Seleus “Lowy Ignaz” şi scoţând pe piaţă, timp de patru ani, bere Szent Laszlo (Sfantul Ladislau) şi Marcziusi (Bere de Martie).
 

Bistriţa: Fabrica de betoane UCTA şi Fabrica de Bere Malt, puse la pământ  

Dintre fabricile comuniste de renume ale judeţului Bistriţa-Năsăud, doar câteva au reuşit să se menţină şi pe piaţa capitalistă. Cele mai multe dintre ele au fost puse la pământ pentru a face loc noilor construcţii, altele însă au rezistat şi pe piaţa capitalistă. Una dintre fabricile cu care odinioară bistriţenii se mândreau şi care a fost pusă la pământ a fost UCTA, în locul fabricii de betoane şi materiale de construcţii urmând să apară un mall, investiţie promisă însă nefinalizată din cauza crizei economice. În apropiere de UCTA a funcţionat şi fabrica de lapte SCIL, care a fost şi ea pusă la pământ, în urmă cu câţiva ani. Bistriţenii nostalgici îşi amintesc cu siguranţă şi de berea Falken, produsă în fabrica SC Bere Malt SA, pusă şi ea la pământ în 2002, după ce a intrat în faliment, produsele sale nereuşind să concureze cu cele care au invadat piaţa românească după `90.

La acest material au colaborat: Ionuţ Ungureanu, Ramona Găină, Ştefan Borcea, Olimpia Man, Simona Suciu, Ionuţ Benea, Ionuţ Balaban, Ionela Stănilă, Iulian Bunilă, Claudiu Dumitrache, Mugurel Manea, Corina Macavei, Claudia Untaru, Mădălin Sofronie, Andreea Mitrache, Cristina Cicău, Claudia Petraru, Dana Mihai, Alexandru Ramadan, Anca Sevastre, Vali Silaghi, Florina Barbu, Bianca Sara, Daniel Guţă, Sînziana Ionescu

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite