Cum a influenţat progresul telefoniei mobile evoluţia mediului de afaceri şi cum ne-a făcut mai comozi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cei 33 de ani de la utilizarea telefonului mobil, mediul de afaceri a fost unul din principalii beneficiari ai acestui progres, ajungând de la simpla comunicare la încheierea unor tranzacţii online, în doar câteva secunde.

Mediul de business a avut tot timpul nevoie de tehnologie. Comunicaţiile au fost printre principalele motoare ale dezvoltării afacerilor. După Al Doilea Război Mondial, marile companii au pus bază pe comunicare, dar şi pe viteza de reacţie.

În anii `80, după ce în spaţiu ajunseseră deja sateliţi destinaţi comunicării au apărut primele telefoane mobile destinate publicului larg. Şi asta după ce primele teste au fost făcute cu zece ani în urmă.

Primul telefon mobil a fost scos la vânzare începând cu 1983. Era vorba de legendarul Motorola DynaTAC model 8000x, care cântărea aproape un kilogram şi costa aproape 4.000 de dolari. În ciuda mărimii sale, telefonul avea o autonomie de doar 30 de minute, iar perioada de încărcare era de aproape o jumătate de zi.

Modelul a primit mai multe upgrade-uri până în 1989 când a fost înlocuit de un alt model de la Motorola, MicroTAC 9800x, cu dimensiuni mult mai reduse şi cu un preţ care pleca de la 2.500 de dolari.

Anii `90 şi dominaţia Nokia

Începutul anilor `90 avea să reprezinte o adevărată revoluţie în domeniul dezvoltării telefoniei mobile. Aparatele deveneau mai uşoare, aveau loc în buzunar şi ceva mai multă autonomie. Telefonul mobil devenise o necesitate, în special pentru oamenii de afaceri care îşi rezolvau multe dintre probleme între două întţlniri, în timp ce se aflau în maşină.

În 1992 apărea Nokia 1011, u n telefon cu dimensiuni rezonabile şi mult mai uşor în comparaţie cu Motorola.  În 1992, Nokia scotea un nou model, 2100, care era mult mai performant ca predecesorul şi avea o capacitate de stocare a unei agende telefonice cu 99 de numere.

Prima mare revoluţie din domeniul telefoniei mobile apare în momentul în care Nokia scoate pe piaţă un telefon mobil cu totul diferit. Era primul telefon destinat clasei de business, Nokia 9000 Communicator. Era un aparat care permitea o operare aproape asemănătoare cu cea a unui computer.

După 1996, Nokia se impune pe piaţă cu mai multe modele de telefoane mobile, cu tot felul de forme. În paralel, Ericsson încerca să vină pe piaţă cu modele de dimensiune mică şi cu autonomie mai ridicată. Era perioada în care au încercat piaţa şi cei de la Philips, Alcatel sau Bosch.

Pentru comenzile speciale, producătorii de telefoane mobile cromau feţele telefoanelor sau le plasau în carcase aurite sau de culoare argintie.

Pe acst fond, în 1997 cei de la Motorola revin pe piaţă cu o nouă fiţă: Motorora StarTAC. Un telefon de mici dimensiuni, cu clapetă, care era des întâlnit la oamenii de afaceri.

infografie telefoane

Anii 2000, reinventarea telefonului mobil

În 2000, Nokia se apropie mai mult de sectorul de afaceri şi vine cu un nou model Communicator. Nokia Communicator 9210 era net superior celui apărut în urmă cu patru ani. Beneficia de un ecran color, un sistem de operare performant şi de mai multă memorie.

Nokia rămânea în top cu mai multe modele care aveau diverse funcţii, însă în 2002 istoria telefonului mobil lua o nouă întorsătură. Modelul Nokia 7650 beneficia de cameră foto încorporată. Exemplul a fost preluat şi de Samsung sau Sony Ericsson.

Pe piaţă se dădea o adevărată luptă, până în 2007, cţnd lumea telefoniei mobile se schimba din nou. Apple prezenta iPhone. Telefonul fără butoane, cu ecran tactil şi cu funcţii multiple. Începea epoca telefoanelor inteligente.

În 2010 Samsung ieşea la atac. Era prezentat modelul Samsung Galaxy S, considerat de specialişti o alternativă la iPhone. Telefonul avea un sistem de operare mai accesibil, iar aplicaţiile arau uşor de utilizat.

Pe acest fond, în China începe o adevărată luptă pentru fabricarea telefoanelor inteligente. În 2012, chinezii încep să „lucreze“ la acapararea pieţei cu modelul Xiaomi, care avea performanţe similare celorlalte modele deja consacrate, dar erau mult mai ieftine.

Pe acest fond sectorul afacerilor avea la dispoziţie mijloace de comunicare eficiente şi rapide, iar telefoanele inteligente şi-au pus amprenta asupra multor business-uri. Mai mult, acest gen de telefon a contribuit atât la dezvoltarea comunicării online, dar şi a comerţului electronic.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite