Cum eficientizezi procesele de lucru dacă ai mulţi angajaţi

Cum eficientizezi procesele de lucru dacă ai mulţi angajaţi

Foto Shutterstock

Ai un depozit de materiale de construcţii care merge foarte bine, o brutărie care s-a extins şi şi-a dublat numărul de angajaţi sau construieşti case cu o echipă numeroasă de muncitori. Eşti la început, dar afacerea ta a crescut rapid, pe o piaţă propice genului de servicii pe care îl oferi.

Acum, dincolo de taxele şi impozitele pe care le ai de plătit, salariile pe care trebuie să le dai, documentele pe care trebuie să le păstrezi la zi a mai apărut şi o altă problemă: cum gestionezi numărul din ce în ce mai mare de angajaţi şi, mai ales, cum faci să le eficientizezi munca.

Soluţii-minune nu există, dar sunt câteva lucruri pe care le poţi face pentru eficientizarea procesului de lucru şi pentru a avea mereu o imagine de ansamblu a muncii pe care o fac angajaţii tăi. Iată trei dintre acestea:

Înregistrează precis orele de muncă

Şi asta nu doar pentru că poţi primi amenzi usturătoare dacă angajaţii tăi lucrează mai multe ore decât au un contract şi nu sunt plătiţi pentru ele, ci şi pentru a avea o evidenţă a necesarului de forţă de muncă pentru businessul tău. Un sistem de pontaj performant îţi va permite mereu să ştii cât munceşte fiecare persoană din firmă şi te va ajuta să înţelegi dacă ai suficienţi oameni pentru volumul de muncă pe care îl presupune afacerea ta.

În plus, cu un astfel de sistem descurajezi absenteismul şi eficientizezi şi munca departamentului de resurse umane, care va putea să se asigure că fiecare angajat este plătit conform contractului de muncă semnat.

Dotează-ţi angajaţii cu gadegturi care să le uşureze munca

Fie că este vorba de computere performante sau doar de nişte walkie-talkie este important ca angajaţii tăi să aibă la dispoziţie toată logistica necesară pentru a-şi face treaba cât mai bine şi mai eficient. Poate părea o cheltuială împovărătoare, dar se va amortiza mai repede decât îţi imaginezi.

În plus, un angajat care îşi poate face munca ajutat se tehnologie este nu doar unul mai eficient, ci şi unul mai mulţumit, pentru că investiţia în lucruri care îi uşurează procesele de lucru este mereu apreciată şi răsplătită pe măsură. Iar dacă numărul de angajaţi este foarte mare, volumul de muncă va fi şi el pe măsură cu un astfel de ajutor.

Asigură-te că ai organigramă

Cu cât ai mai mulţi angajaţi cu atât este mai necesar să ai o organigramă cât mai clară şi fiecare să îşi ştie rolul în organizaţie. Acest lucru este valabil şi dacă ai o echipă mare de muncitori cu care construieşti case, spre exemplu, nu doar dacă ai un business în IT sau o agenţie de publicitate. Este important ca oamenii să fie împărţiţi în echipe, să aibă lideri, să funcţioneze în structuri cât mai organizate, care sunt mai uşor de gestionat.

În plus îţi va fi mai uşor să articulezi şi ce face fiecare dintre angajaţii tăi şi, eventual, să le oferi bonusuri în funcţie de performanţe, nivel de pregătire sau implicare în rolul pe care îl au.

O afacere este complicat de condus, mai ales când numărul de angajaţi creşte simţitor în timp scurt. Ţine cont de aceste trei lucruri şi gestionarea acestora, dar şi eficientizarea proceselor de muncă vor deveni lucruri mult mai uşor de pus în practică.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: