Cum au băgat fraţii Micula statul român într-un conflict transatlantic şi ce soluţii de ieşire văd avocaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România este obligată de un tribunal internaţional din SUA să le plătească oamenilor de afaceri bihoreni despăgubiri pe care, dacă le-ar achita, ar încălca tratatul de aderare la Uniunea Europeană.

În urma unei hotărâri pronunţate de Centrul Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiţii (ICSID), cu sediul la Washington, statul român este obligat să le plătească fraţilor Micula despăgubiri de ordinul zecilor de milioane de euro.

Dar dacă ar plăti, România – ca membru al Uniunii Europene – ar încălca tratatul de aderare la UE, pentru că respectiva plată ar fi considerată drept ajutor de stat care ar crea, în mod ilegal, un avantaj economic beneficiarilor.

Altfel spus, dacă nu plăteşte intră în conflict cu ICSID, iar dacă plăteşte intră în conflict cu Comisia Europeană.

Filmul evenimentelor

În calitate de cetăţeni suedezi, fraţii Micula au iniţiat mai multe investiţii în zona Ştei-Nucet (judeţul Bihor), bazându-se pe faptul că din anul 1998 statul român acorda facilităţi investitorilor străini, prin Ordonanţa 24/1998.

Dar acele facilităţi au fost eliminate ulterior, pentru că România urma să adere la Uniunea Europeană – o comunitate în care astfel de stimulente constituie ajutoare de stat incompatibile cu regulamentele pieţei comune.

Aşadar, România s-a aliniat regulamentelor europene, dar a şi blocat stimulentele pe care se bazau investitorii. Iar aceştia, văzându-se cu facilităţile suspendate, au atacat la ICSID decizia statului român, cerând despăgubiri.

Aşa au ajuns fraţii Micula – care şi-au continuat cu tenacitate acţiunile judiciare împotriva statului român – să obţină într-un final, de la ICSID, pronunţarea unei hotărâri prin care pot inclusiv să execute silit statul român.

Dar şi, de cealaltă parte, aşa a ajuns statul român – care nu şi-a urmărit cu destulă tenacitate interesele în această speţă – să fie obligat (faţă de ICSID) să plătească despăgubirile către fraţii Micula şi, în acelaşi timp (faţă de Comisia Europeană), să nu le plătească.

Mai mult, potrivit unor surse apropiate situaţiei, Comisia Europeană a emis o decizie de suspendare a oricărei plăţi în acest caz. Iar fraţii Micula au atacat-o deja la Curtea Europeană de Justiţie.

„Situaţia este foarte complicată din punct de vedere juridic, fiind un conflict de drept internaţional“, au declarat, pentru „Adevărul“, sursele citate.

România riscă, astfel, să intre în contradicţie ori cu ICSID, ori cu Comisia Europeană, iar soluţiile de ieşire din acest conflict juridic de proporţii transatlantice sunt extrem de greu de găsit.

Ce soluţii are statul român

Contactaţi de „Adevărul“ în legătură cu acest caz, mai mulţi avocaţi, specializaţi inclusiv în drept internaţional, au arătat că nu trebuia să se ajungă în această situaţie, iar statul va trebui până la urmă să-şi achite obligaţiile, dar şi normele europene ar trebui să prevaleze în conduita juridică internaţională.

România nu are încotro, va trebui să le plătească fraţilor Micula despăgubirile stabilite de ICSID, pentru că nu cred că această plată poate fi pusă în contradicţie cu normele privind ajutorul de stat“, ne-a declarat avocatul Gabriel Biriş.

Statul român are o decizie de la o instanţă arbitrală în faţa căreia s-a apărat, acum trebuie să o respecte. De discutat ar fi doar de ce trebuie blocate conturi şi statul să ajungă la executarea silită, de ce să nu plătească pur şi simplu, câtă vreme aceasta este deja o datorie certă“, ne-a mai spus avocatul.

Pe de altă parte, avocatul Adrian Iordache, partener al Casei de Avocatură Eversheds Lina &Guia, a arătat că România se află „în situaţia unui conflict de drept internaţional public, mai precis în fata unor obligaţii contradictorii rezultând din două tratate diferite (ICSID şi tratatul UE), la care se adaugă şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Deci poate invoca o reţinere legitimă în a da curs hotărârii arbitrale, nefiind vorba doar de un capriciu politic“.

Pe partea practică, România poate mai întâi să încerce tergiversarea procesuală a executării, contestând măsurile de executare şi încercând suspendarea lor (...) Aici trebuie spus, însă, că aceste apărări procedurale nu pot dura la nesfârşit fără ca acestea să nu devină în mod transparent un caz de exerciţiu al discreţiei sale suverane, adică un refuz de a îndeplini o obligaţie de drept internaţional, cu consecinţele de credibilitate internaţională aferente. Situaţia poate fi complicată şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care consacră dreptul de proprietate şi accesul la justiţie şi care protejează indivizii împotriva statelor, separat de ICSID“, a transmis Adrian Iordache, pentru „Adevărul“.

Pe fond, ideal pentru statul român ar fi să ajungă la o înţelegere cu Comisia Europeană, împreună cu care să formuleze o soluţie a conflictul dintre tratate, astfel încât nici credibilitatea României să nu sufere în caz de acţiune suverană cu încălcarea ICSID, şi nici supremaţia Tratatului UE să nu fie ştirbită. Dacă nu se poate, atunci această tranşare trebuie să o întreprindă Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Daca însă Curtea de Justiţie constata o încălcare a Tratatului UE prin onorarea obligaţiilor ICSID, atunci României nu-i mai rămâne decât soluţia ingrată de a alege să încalce acel tratat, a cărui încălcare are consecinţele negative mai mici pentru interesele sale politice şi economice“, ne-a mai declarat Adrian Iordache.

Potrivit acestuia, pe termen scurt, pârghiile cele mai puternice pare să le aibă Comisia Europeană, care controlează fondurile europene.

Pe termen lung, o denunţare mai mult sau mai puţin voalată a tratatului ICSID echivalează cu un pariu istoric că nu vom mai avea prea curând nevoie de credibilitatea internaţională conferită de respectul unui astfel de tratat. O situaţie similară unui default controlat pe pieţele financiare“, a conchis avocatul.


Unde s-a mai păcălit statul prin contracte şi procese

Celebrul dicton că „statul este un administrator prost“ este demonstrat din plin de statul român, care s-a păcălit în multe cazuri cu diverse contracte şi procese cu investitorii.

„Băieţii deştepţi“ şi contractul Bechtel

Contractele făcute prost au fost şi cauza insolvenţei Hidroelectrica, după ce „băieţii deştepţi“ au păgubit societatea de stat cu 1,1 miliarde de euro în perioada 2006-2012.Acestea au fost denunţate abia în 2012, de către administratorul judiciar Euro Insol. 

Un alt contract „beton“ a fost cel cu Bechtel, pentru „Autostrada Transilvania“.Proiectul autostrăzii a fost aprobat în 2003 şi început în 2004, în baza unui contract de 2,2 miliarde de euro, iar autostrada trebuie să fie gata în 2012.În final, Bechtel a făcut doar 52 de kilometri, dar statul român a plătit 1,2 miliarde de euro pentru asta. Contractul a fost reziliat în luna mai 2013, statul român plătind companiei americane 37,2 milioane de euro şi datorii de 50 de milioane de euro.


Datoria Rompetrol

Datoria Rompetrol este un alt caz. Statul a transformat datoriile rafinăriei Petromidia în obligaţiuni în 2003, acestea urmând să fie răscumpărate în 2010.

Suma totală era de 603 milioane de dolari, dar în 2010, Rompetrol a plătit doar 71 de milioane de dolari, convertind restul în acţiuni. Statul a ajuns, astfel, acţionar cu 44% la Rompetrol Rafinare. Ulterior, statul a pierdut şi procesele, astfel că a ajuns apoi la un acord pentru răscumpărarea a 26% din acţiuni pentru 200 de milioane de dolari şi crearea unui fond de investiţii în energie de un miliard de dolari.


Privatizarea Petrom

Tot contractul a fost şi cauza scandalurilor continue în privinţa Petrom, companie privatizată în 2004.

Statul a primit doar 669 de milioane de euro pentru 33% din companie, iar austriecii au efectuat o majorare de capital până la 51%. Suma este foarte mică având în vedere profiturile realizate de către societate, mai ales că statul a şters atunci datorii la buget de 300 de milioane de dolari şi s-a oferit să plătească toate costurile cu ecologizarea, estimate la 600 de milioane de euro.

Mai mult, statul a concesionat atunci prin contract toată producţia de ţiţei a ţării şi jumătate din cea de gaze, în vreme ce o altă clauză obliga statul român să menţină redevenţele la acelaşi nivel, situat între 3,5% şi 13,5% din producţie, timp de zece ani.

Cupru Min

Cazul Cupru Min a generat două astfel de procese.

Canadienii de la Roman Copper au câşigat procesul cu statul român, astfel încât autorităţile au fost obligate să returneze garanţia de 1,4 milioane de dolari pe care compania o depusese la tentativa de privatizare din 2012. Roman Copper câştigase atunci licitaţia, oferind 200,7 milioane de euro, dar Ministerul Economiei nu s-a înţeles cu investitorii în privinţa clauzelor de mediu.

Un alt caz legat de Cupru Min îl constituie parteneriatul din 2007 cu firma Energo Mineral, deţinută de către oamenii de afaceri Horia Simu şi Horia Pitulea, aşa-zişii „baroni ai cuprului“. În schimbul dreptului de exploatare a cuprului, Simu şi Pitulea s-au angajat să investească 155 milioane de euro în retehnologizarea exploatării miniere. Dar aceştia nu şi-au ţinut promisiunile şi au denunţat contractul cu Cupru Min în 2009. Energo Mineral a intrat în insolvenţă şi a câştigat despăgubiri de 70 de milioane de lei de la stat. Ulterior, Cupru Min a reuşit să scape de această plată după ce Curtea de Apel Bucureşti a admis recursul.


Scandalul Roşia Montană

Un alt proces se prefigurează şi în cazul exploatării de la Roşia Montană, unde investitorii canadieni de la Gabriel Resources au anunţat că intenţionează să dea statul român în judecată după ce legea care permitea exploatarea a căzut în Parlament.

Gabriel Resources a ajuns să deţină circa 80% din Roşia Montană Gold Corporation după ce s-a asociat cu societatea de stat Minvest Deva, care era titularul licenţei. Statul deţine circa 20% din proiect, iar acesta este acum blocat.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite