Cum am ajuns să fim tiranizaţi de noutate

De vreo săptămână, browserul de net pe care-l folosesc, Mozilla Firefox, are probleme. S-a upgradat la un moment dat de capul lui, aşa cum o face deseori, şi de atunci pluginul de la Adobe Flash (cel care te ajută, printre altele, să vezi filmuleţele pe net) nu mai funcţionează corect. Şi asta face să crape toată şandramaua. De ce aveam nevoie ca browserul să mi se înnoiască? Păi nu aveam. Era mai bine înainte? Era.

Cu siguranţă, trecem cu toţii prin astfel de experienţe, în furia aceasta cu care ni se bagă pe gât noutăţile.

Trăim într-o epocă în care noutatea a devenit un soi de tiranie. Şi, ca-n cazul oricărei tiranii, a căpătat şi vagi accente religioase. Noutatea ne asigură fericirea în viaţă, iar noi trebuie să ne prosternăm în faţa ei.

Totul a început cu o chestie bună – ideea de progres. Idee care s-a impus prin secolul 19. Era vremea industrializării, iar omenirea descoperea că, pe măsură ce se inventa un lucru nou, viaţa devenea mai uşoară şi mai confortabilă.

Problema e că de fiecare dată se găseşte cineva care să profite de o idee generoasă, să şi-o anexeze, să o pună la lucru pentru profitul personal şi în defavoarea celorlalţi.

Cu timpul, a fost indusă ideea că lucrul nou este mai bun decât cel vechi şi că noutatea trebuie să apară în ritm susţinut. Şi s-au articulat şi tot felul de strategii care să favorizeze această mentalitate. Una dintre ele este, desigur, moda. Moda îţi spune că o haină din sezonul trecut trebuie înlocuită, chiar dacă e în stare perfectă şi îţi stă bine, cu una nouă. Cui îi este de folos un asemenea mecanism? Desigur, celui care produce şi vinde haine şi care e interesat să te facă să cumperi cât mai mult, chiar dacă nu ai nevoie.

Şi aşa am ajuns, iată, să trăim tirania noutăţii. Nu numai haina, încă bună, suntem îndemnaţi să o dăm deoparte, fiindcă cică e demodată, ci şi maşina, telefonul, televizorul, calculatorul etc. Între timp, s-a inventat un alt concept, care le serveşte de minune comercianţilor: „uzura morală“. Adică nu contează că un lucru nu e uzat, că e în perfectă stare, problema lui e că e uzat moral. Şi, când nu vrei să ţii cont de imperativul uzurii morale, au ei grijă să te facă să te dai pe brazdă: ajungi să schimbi obiectul pentru tot felul de motive ridicole – că nu se mai fac consumabile pentru el, de exemplu. Cu alte cuvinte, schimbi haina că nu mai poţi înlocui un nasture.

„Mai binele este duşmanul binelui“, spunea Voltaire. Trăim astăzi pe pielea noastră adevărul acestei butade. Nu numai că mai binele ne obligă să scoatem în permanenţă bani din buzunar, dar de multe ori ceea ce ni se oferă ca noutate, ca produs superior celui vechi este mult mai prost şi are şi probleme. Şi e normal să fie aşa: la graba cu care producătorii vor să ne livreze noutăţi, nu mai au timp să pună la punct toate detaliile. Adică fuşeresc. Iar noi trebuie să le înghiţim pe nemestecate fuşereala şi să-i mai şi îmbogăţim pentru asta.