Contra curentului: cum câştigă un producător de pijamale din Târgu Neamţ din criza industriei textile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
new

„Decide ceea ce vrei şi comportă-te ca şi cum ar fi imposibil să eşuezi“, spune Brian Tracy, autorul multor cărţi de dezvoltare personală. Aşa au făcut Florin şi Mihaela Cucu, proprietarii Sofiaman, producătorul şi retailerul de pijamale din Târgu Neamţ, chiar dacă socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg.

Mult timp au stat să cântărească oportunităţile din piaţă. Ştiau că, la un moment dat, va veni şi cea po­trivită pentru ei, mai ales că afacerea Sofiaman a crescut, iar fabrica din Târgu Neamţ ar fi avut nevoie de o „extensie“ pentru a putea produce mai multe pija­male. Antreprenorii se gândeau să crească capacitatea de producţie achiziţionând o fabrică, dar aveau în plan şi să ia o „afacere la cheie“ – adică o fabrică cu tot cu angajaţi – care a fost îngenun­cheată de criză.

Au optat în cele din urmă pentru a doua variantă şi au făcut un contract cu o unitate de producţie din judeţul Botoşani, cu 35 de angajaţi, care să pro­ducă în lohn pentru Sofiaman. „Am semnat o înţe­legere cu o făbricuţă care îşi căuta un partener cu care să lucreze exclusiv. Şi cum şi noi căutam un partener cu care să creştem capacitatea de pro­ducţie, ni s-a potrivit de minune“, a povestit, pentru NewMoney, Florin Cucu. I-au ajutat cu know-how, au schimbat liniile de producţie (căci produceau tot confecţii din tricot, doar că făceau exclusiv lohn pentru fir­mele din străinătate), au adus materie primă, astfel încât rezultatul final să fie în conformitate cu standardele Sofiaman.

Citiţi continuarea articolului pe www.newmoney.ro

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite