Consiliul Concurenţei: reducerea numărului de distribuitori la medicamente a dus la eliminarea sau scăderea discounturilor către farmacii

Consiliul Concurenţei: reducerea numărului de distribuitori la medicamente a dus la eliminarea sau scăderea discounturilor către farmacii

Reducerea concurenţei a făcut ca medicamentele să ajungă mai scumpe în farmacii

Decizia unor producători farmaceutici de reduce numărul distribuitorilor prin care operează în România a făcut că discounturile pe care aceştia le primesc să nu mai fie transferate către farmacii, potrivit unei anchete sectoriale derulate de către Consiliul Concurenţei.

„Concluziile anchetei ar putea fi utile pentru noile măsuri luate de guvern în proiectul de lege al sănătăţii“, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele instituţiei.
 
Aceasta a declanşat în 2013 o nouă anchetă sectorială privind piaţa farmaceutică, în cadrul acesteia analizandu-se, printre altele, schimbarea sistemului de distribuţie a medicamentelor. Această analiză se desfăşoară în contextul în care mai mulţi producători şi-au exprimat intenţia de a trece de la modelul clasic, prin mai mulţi distribuitori, la un model de distribuţie realizat direct de către producători sau printr-un număr redus de distribuitori.
 
Concluziile preliminare ale studiului arată că, în situaţia în care există un singur distribuitor, acesta nu mai transferă către farmacii discounturile pe care le primeşte de la producător. În cazul în care numărul distribuitorilor s-a diminuat foarte mult (de la 10 la 3), aceştia continuă să ofere farmaciilor discounturi, dar mai mici decât înainte de schimbarea sistemului.
 
Consiliul Concurenţei a analizat două cazuri de schimbare a sistemului de distribuţie, cel al GlaxoSmithKline – adică Direct-to-Pharmacy şi cel al Pfizer - distribuţie restransă.
 
Modelul GlaxoSmithKline
 
GSK a decis ca trei medicamente, Avodart (hiperplazie benignă de prostată), Seretide (astm) şi Tyverb (cancer de sân) să fie distribuite doar prin Europharm, distribuitorul propriu.
 
Înainte, cele 3 medicamente erau distribuite de 10 distribuitori, din care 3 transferau o parte din discountul acordat de către GSK către farmacii, unul nu oferea niciun discount farmaciilor pentru niciunul dintre produse, doi ofereau discounturi farmaciilor doar cu titlu excepţional, unul transfera o mică parte din discountul primit către farmacii şi exista un distribuitor wildcard, care transfera cea mai mare parte din discounturile primite către farmacii.
 
După implementarea sistemului Direct-to-Pharmacy, Europharm primeşte discounturi similare cu cele primite în anii anteriori, dar nu le mai transferă către farmacii. Prin urmare, fiind eliminată concurenţa cu alţi distribuitori, nu mai există niciun stimulent pentru transferul măcar parţial al discountului primit de la producător la nivelul farmaciilor, menţionează Consiliul Concurenţei.
 
Modelul Pfizer
 
Pfizer a apelat la distribuţia restrînsă, cu distribuitorii Farmexpert, Mediplus şi Romastru, pentru trei medicamente: Diflucan (infecţii invazive), Ecalta (candidoza invazivă) şi Vfend (antifungic).
Înainte, cele trei medicamente erau distribuite de zece distribuitori, care nu erau obligaţi să depună garanţii bancare şi beneficiau de discounturi diferite din partea companiei.
Distribuitorii transferau către farmacii discounturile primite de la Pfizer şi, în majoritatea cazurilor, şi o parte din marja proprie de distribuţie.
 
„După implementarea sistemului de distribuţie restransă, cei trei distribuitori selectaţi în urma unei licitaţii trebuie să depună garanţii bancare şi au obligaţia de a livra medicamentele în 24 de ore de la efectuarea comenzii şi de a a livra către spitale, chiar dacă acestea se află în întârziere de plată. În condiţiile în care distribuitorii au aceleaşi discounturi din partea producătorului, discounturile medii pe care aceştia le-au transmis către farmacii, după implementarea noului sistem, au fost mai mici decât în anul anterior, în majoritatea cazurilor“, precizează Consiliul Concurenţei.
 
Studiul Consiliului Concurenţei va continua cu analiza nivelurilor de discount pe care farmaciile le transmiteau mai departe către pacienţi pentru medicamentele relevante, atât înainte de implementarea noilor sisteme de distribuţie, cât şi după.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: