Conpet estimează un profit net de 60,66 milioane lei, în scădere cu 18%

Conpet estimează un profit net de 60,66 milioane lei, în scădere cu 18%

Compania de stat Conpet Ploieşti şi-a bugetat investiţii de 76,62 milioane lei în acest an şi estimează totodată un profit net de 60,66 milioane lei, în scădere cu 18% faţă de cel realizat anul trecut.

Ştiri pe aceeaşi temă

Compania estimează venituri totale de 471,7 milioane lei în acest an şi cheltuieli totale de 345,5 milioane lei, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat luni de acţionari, scrie news.ro.
 
Compania a înregistrat anul trecut o creştere cu 3% a profitului net, până la 73,66 milioane lei.
În perioada ianuarie – decembrie 2017, cifra de afaceri a fost de 376,66 milioane lei, înregistrând o scădere cu 1,4% faţă de 2016.
 
Compania Conpet este controlată de stat, prin Ministerul Energiei, care deţine 58,71% din acţiuni. Societatea are o capitalizare de 973,1 milioane lei.
 
Luni, acţionarii companiei l-au numit pe Ion - Cristian Matei în calitate de administrator provizoriu al societăţii până la 28 martie şi au decis prelungirea mandatului administratorilor aflaţi în funcţie cu o perioadă de două luni, până la data de 28 mai.
 
citeste totul despre: