Complexul Energetic Oltenia va concedia 2.000 de oameni de la 1 iulie. Societatea vrea să facă economii de 2,4 miliarde de lei până în 2020

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Complexul Energetic Oltenia deţine termocentralele Turceni, Rovinari, Craiova şi Işalniţa, plus exploatările de lignit care le deservesc. La acestea se adaugă termocentrala Brăila, pe gaze naturale    FOTO Mediafax
Complexul Energetic Oltenia deţine termocentralele Turceni, Rovinari, Craiova şi Işalniţa, plus exploatările de lignit care le deservesc. La acestea se adaugă termocentrala Brăila, pe gaze naturale    FOTO Mediafax

Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia a aprobat planul de disponibilizări pentru perioada 2016-2017, care va fi pus în aplicare de la 1 iulie şi vizează renunţarea la 2.000 de angajaţi în acest an, din care circa jumătate sunt persoane pensionabile până la sfârşitul anului 2019, potrivit companiei.

În prezent, producătorul de energie are 15.168 salariaţi.

Complexul Energetic Oltenia a înregistrat pierderi cumulate în ultimii doi ani în valoare totală de 1,655 miliarde lei şi un profit în primul trimestru al acestui an în valoare de 144 milioane lei.

„Miercuri, 27 aprilie, la sediul CE Oltenia a avut loc o şedinţă de informare în care administraţia companiei a prezentat reprezentanţilor sindicatelor semnatare ale contractului colectiv de muncă principalele subiecte de interes major pentru salariaţii companiei“, se arată într-un comunicat postat pe site-ul companiei, citat de News.ro.

Conducerea Oltenia precizează că măsurile de eficientizare şi restructurare a companiei sunt necesare. „Este imperios necesar ca aceste pierderi să fie recuperate în perioada următoare, pentru că această companie să rămână în piaţă şi să fie eficientă“, se menţionează în comunicat.

Planuri mari

Printre proiectele majore care vor fi implemenate în perioada următoare se numără Strategia activităţii miniere pentru perioada 2016-2030, care vizează scăderea costului de producţie pe tona de cărbune şi realizarea a 2,4 miliarde lei economii în perioada 2016-2020, „luându-se în calcul o cotă de energie anuală aproape constantă şi închiderea unor capacităţi ca urmare a epuizării rezervelor de lignit, a lipsei de desfacere pentru carierele captive sau a costurilor mari de exploatare“.

Energia regenerabilă, pericol major

De asemenea, administraţia şi-a asigurat partenerii sociali că va prezenta periodic situaţia financiară a CE Oltenia şi le-a cerut soluţii alternative pentru a se asigura continuitatea şi viabilitatea activităţii companiei, în condiţiile în care aceasta a înregistrat pierderi mari, iar energia regenerabilă a atins deja o cotă de piaţă de 27%, procent prevăzut pentru anul 2020.

Ministerul Energiei deţine 77% din acţiunile producătorului de energie, iar Fondul Proprietatea are o participaţie de 21,5%.

Complexul Energetic Oltenia a fost constituit prin unificarea termocentralelor Turceni, Rovinari, Craiova şi Işalniţa cu Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO). Ulterior, compania a preluat, în contul unor datorii, şi termocentrala Brăila, care funcţionează pe gaze. 

Mai multe controale de profil au găsit nereguli în cadrul companiei de stat, Curtea de Conturi dând mai multe exemple despre cum a fost prejudiciat producătorul de stat. Prime acordate ilegal, plăţi nejustificate, cărbune exportat sub costuri, achiziţii la suprapreţ şi pagube de zeci de milioane de euro. Acesta este tabloul zugrăvit de către inspectorii Curţii de Conturi în privinţa rezultatelor din anul 2014 ale Complexului Energetic Oltenia (CEO), al doilea producător de electricitate din România, după Hidroelectrica.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite