Colectarea selectivă din România, îngreunată de amintirea comunismului. Cum se întâmplă în Lituania

În România nu există o tradiţie sau o disciplină a colectării selective, iar generaţia 40+ poartă amintirea planului de sticle şi borcane din timpul comunismului. De multe ori era şi atunci vorba de fapt de o contribuţie în bani care înlocuia sticlele şi borcanele.

Poate fi percepută drept o nouă taxă în condiţiile în care se pare că sistemul de garanţie nu funcţionează în practică în România, deşi este obligatoriu de la 1 aprilie anul acesta.

Doar că garanţia nu este o taxă, ea adăugându-se la preţul produsului, pentru a fi returnată în întregime în momentul în care ambalajul este adus la punctul de colectare din magazin.

În sistemele de garanţie moderne garanţia se returnează fără a fi nevoie să fie aratat bonul de la magazinul de unde a fost cumpărat produsul. Valoarea de garanţie ar trebui să nu fie purtătoare de TVA.

Sistemele de garanţie funcţionează mereu pentru că pun valoare pe deşeuri. În Lituania, rata de colectare a plasticului se situa la 30% înainte de introducerea sistemului de garanţie pentru ambalajele de băuturi. Ulterior, graţie unei campanii naţionale de informare, populaţia nu numai că a returnat ambalajele de băuturi la punctele de colectare, dar a şi început să colecteze mai bine alte fracţii de deşeuri.

Un neajuns în ceea ce priveşte reciclarea de ambalaje tip PET în România, de exemplu, este faptul ca ambalajele colectate sunt contaminate, murdare. Chiar dacă ambalajele de băuturi sunt recuperate de către firmele de salubritate după ce deşeurile sunt ridicate de la populaţie, nu reprezintă material bun de reciclat. 

Legislaţia şi faptul că sistemul de garanţie nu funcţionează nu încurajează consumatorii să participe responsabil în procesul de reciclare. Aceştia pur şi simplu numai încearcă să evite să plătească mai mult pentru propriul gunoi şi atunci pun, acolo unde se poate, fracţia uscată separat de cea umedă. Dimpotrivă, un sistem operaţional poate asigura responsabilizarea consumatorilor, îi motivează să aducă ambalaje curate pentru solicitarea garanţiei căci la final este vorba de o recompensare şi nu de o amendă.

România, ca şi Lituania, are o legislaţie care guvernează managementul deşeurilor din ambalaje, făcând referire şi la sistemul de garanţie pentru ambalaje reutilizabile. Unde se produce ruptura? Producătorii români decid ce tip de ambalaj este reciclabil şi care nu, încasează garanţia pentru fiecare ambalaj astfel marcat; mai departe magazinul o transferă cumpărătorului, iar bucla ar trebui să se închidă în momentul în care cumpărătorul va primi înapoi garanţia de la magazinul unde au făcut cumpărăturile (sau din acelaşi lanţ).

În Lituania, într-un sistem care funcţionează, magazinul returnează ambalajele de băuturi reutilizabile către producător, iar administratorul sistemului (USAD) numără ambalajele de unică folosinţă şi rambursează garanţia către producător pe baza numărătorii. În Lituania, garanţia pentru ambalajele de unică folosinţă este integrată în sistemul pentru ambalaje reutilizabile. Sunt aceleaşi puncte de colectare. Consumatorul nu vede diferenţa.

În România există ambalaje reutilizabile dar obligaţia prezenţă de cotă de astfel de ambalaje este îndeplinită prin vânzările către sectorul Horeca.

În Lituania se colectează 92% din deşeuri

Lituania a scăpat de comunism cu doar o jumătate de an înaintea României, la 18 mai 1989 şi a reuşit să ajungă la o rată de colectare de 92%.

În 2015, înainte de introducerea sistemului de garanţie, rata de colectare a sticlelor PET era de sub 33%. Ţinta de colectare până în 2025 este de 77%, iar cea până în 2029 de 90%. În sistemul din Lituania se colectează deja 92%.

În primii 3 ani de operare (2016-2018) au fost colectate 1.500.000.000 unităţi, adică 56.000 tone, echivalentul a 6 turnuri Eiffel.

Într-un sondaj de opinie efectuat la 2 ani după introducerea sistemului, 93% dintre consumatori au spus că astfel au devenit mai responsabili în ceea ce priveşte colectarea selectivă a deşeurilor. 

Sistemul de depozitare lituanian acoperă ambalaje de băuturi din PET, aluminiu şi sticlă nereciclabile (similar viitorului sistem de garanţie românesc). Volumul anual de astfel de ambalaje este de aproximativ 600 milioane de unităţi.

Aceeaşi infrastructură de colectare este folosită şi pentru ambalajele reutilizabile, iar USAD oferă servicii de decontare (clearing) a ambalajelor pentru băuturi reutilizabile. Uzstato Sistemos Administratorius este o instituţie publică, non-profit, ce administrează sistemul de returnare a ambalajelor cu garanţie, aşa cum este specificat în legea asupra ambalajelor şi deşeurilor din ambalaje.

Infrastructura sistemului:

- prin puncte automate de colectare (reverse vending machine – RVM) – există aproape 1000. 89% dintre ambalaje se colectează prin aceste maşini.

- prin puncte de colectare manuală – peste 1700 astfel de locuri

Obligaţiile producătorilor:

- să marcheze ambalajele din sistemul de garanţie cu logo-ul aferent

- să aleagă un tip de coduri de bare – universal sau unic

- să solicite garanţie pentru fiecare astfel de ambalaj vândut

- să participe la sistemul de garanţie şi să îl finanţeze. Producătorii şi importatorii sunt astfel principalii sponsori ai sistemului de garanţie.

Finanţarea sistemului rezultă 30% din vânzare de materie primă, 17% din taxă de garanţie nesolicitată şi 53% din subvenţiile acordate de producători.

74% din costurile sistemului de garanţie includ retailerii şi punctele automate de colectare (RVM) – cum ar fi costurile de compensare a colectării şi costurile de operare pentru RVM-uri. Alte 12% presupun logistică şi materiale, iar 14% administrare şi operare.

Obligaţiile retailerilor:

- să încaseze garanţia de la cumpărători, să preia ambalajele şi să returneze garanţia.