Coca-Cola HBC România, pentru al treilea an consecutiv, cea mai responsabilă companie de pe piaţa locală (P)

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru al treilea an consecutiv, Coca-Cola HBC România, liderul industriei alimentare şi a băuturilor de pe piaţa locală, a fost recunoscută drept cea mai responsabilă companie din ţară, prin transparenţa şi implicarea cu care a dezvoltat proiecte de responsabilitate socială şi de mediu, conform studiului „Romania CSR Index 2018”, realizat de The Azores.

Sustenabilitatea este un aspect esenţial al culturii Coca-Cola HBC România, iar recunoaşterea CSR Romanian Index 2018 reconfirmă angajamentul companiei de a genera valoare pentru comunităţile din care face parte şi de a construi proiecte relevante pe termen lung.

„Sustenabilitatea este parte integrantă din strategia grupului nostru, Coca-Cola HBC, fie că vorbim de proiecte de responsabilitate socială sau de modelul de business. În ultimii 4 ani am fost recunoscuţi ca lider în sustenabilitate în industria băuturilor, în Europa şi întreaga lume, conform Dow Jones Sustainability Index. În plan local, ne bucură această recunoaştere din partea The Azores, pe care o primim pentru al treilea an consecutiv. Acest lucru ne responsabilizează şi ne motivează să continuăm să implementăm proiecte cu impact real pentru comunitate. Nu în ultimul rând, este important să putem vedea o creştere semnificativă a importanţei pe care mediul local o acordă sustenabilităţii. Îi felicităm pe toţi cei evidenţiaţi pentru performanţele în domeniu de studiul  CSR Index 2018. Este în beneficiul tuturor, mai ales al consumatorilor, ca sustenabilitatea să devină un obiectiv vital pentru mediul de afaceri”, spune Irina Ionescu, Public Affairs & Communication Manager Coca-Cola HBC România.

Proiecte de impact

În abordarea de CSR, Coca-Cola HBC România porneşte de la ideea că succesul companiei este strâns legat de sustenabilitatea comunităţilor în care este prezentă. Din acest motiv, implementează proiecte prin care contribuie la dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale.

După Noi (dupanoi.ro) este platforma de programe de sustenabilitate a Coca-Cola HBC Romania. A fost dezvoltat ca un proiect special, al cărui obiectiv principal este aducerea în prim-plan a importanţei lucrurilor pe care le lăsăm în urma noastră – fie că vorbim de oameni, de poveşti, de tradiţii sau de un mediu sustenabil.

  • În cadrul proiectului, Coca-Cola HBC România a organizat o serie de workshopuri în Ţara Dornelor, cu meşteşugarii locali, care au învăţat să folosească social media pentru a-şi promova produsele. Coca-Cola HBC România a creat chiar în satul

Ciocăneşti un spaţiu unde localnicii se pot conecta la internet. Participanţii şi-au creat 30 de pagini de Facebook, unde au publicat peste 1.000 de fotografii cu produsele lor.

  • Reamenajarea eco-turistică a casacadei Bigăr, una dintre cele mai spectaculoase cascade din lume, a fost realizată la iniţiativa angajaţilor companiei, ceea ce arată că acea componentă participativă a proiectului este reală şi produce rezultate. Cel mai important rezultat al proiectului este dublarea numărului de turişti.
  • De asemenea, în 2017, Coca-Cola HBC România a lansat proiectul de educaţie La TINEri este Puterea, prin care îşi propune să contribuie la integrarea unui număr cât mai mare de tineri pe piaţa muncii. Proiectul se adresează tinerilor din grupuri vulnerabile, iar rezultatele programului au efecte pentru întreaga economie, care se confruntă cu o criză a forţei de muncă adecvat calificate. În 2017, peste 550 de tineri din Vaslui, Prahova şi Bucureşti au participat la ateliere de dezvoltare profesională şi personală. În 2018, La TINEri este Puterea continuă prin lansarea unei platforme de e-learning, extinderea ariei geografice şi creşterea numărului de parteneri instituţionali implicaţi. Proiectul îşi propune să implice circa 3.000 de tineri.
  • Alături de Tăşuleasa Social, Coca-Cola HBC România a lansat şi implementat anul acesta „Ziua bună! – Ziua Voluntarilor Mici”, cea de-a patra ediţie. Cu o mobilizare spectaculoasă, proiectul a înregistrat peste 23.000 de elevi şi profesori din 5 judeţe care au participat la colectarea a aproximativ 50 tone de deşeuri de plastic din gospodăriile lor, o iniţiativă dezvoltată în parteneriat cu Tăşuleasa Social, sprijinită de Die Johanniter, în parteneriat cu GreenPoint Management, Romstal, Valrom Industrie, Autoklass şi Inspectoratele Şcolare judeţene din Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Sălaj.

Romania CSR index a fost lansat în 2016 şi este singurul rating din România care evaluează informaţiile non-financiare ale companiilor. Indexul este o analiza a gradului de transparenţă şi performanţă în domeniul CSR/Sustenabilitate corporativă al companiilor cu peste 500 de angajati din Romania. Anul acesta, studiul a luat în considerare toate cele 696 de companii din România cu peste 500 de angajati. În urma analizei realizate de The Azores, Coca-Cola HBC România a primit un scor de 94 de puncte, situându-se pe primul loc în cadrul secţiunii Gold Level, în cadrul căreia au fost premiate alte cinci companii. 

Despre Coca-Cola HBC România

Coca-Cola HBC este unul dintre cei mai mari îmbuteliatori ai companiei Coca-Cola, având vânzări de peste 2 miliarde de unităţi. Compania activează într-o zonă geografică extinsă, având operaţiuni în 28 de ţări, servind o populaţie de aproximativ 590 milioane de oameni. Coca-Cola HBC oferă o gamă variată de băuturi răcoritoare din categoria celor carbogazoase, sucuri, apă, energizante, ceaiuri şi cafea.

Coca-Cola HBC promovează o dezvoltare durabilă, generând valoare pentru afacerea sa şi pentru societatea în care activează. În acest sens, compania furnizează băuturi răcoritoare care satisfac nevoile diverse ale consumatorilor, încurajând în acelaşi timp un mediu de lucru deschis şi desfăşurându-şi activitatea într-un mod responsabil astfel încât să protejeze şi să menţină neschimbat mediul înconjurător,contribuind la dezvoltarea socio-economică a comunităţilor locale. Coca-Cola HBC este lider al industriei de băuturi in Dow Jones Sustainability Index (atât la nivel mondial cât si european) şi este totodată inclusă in FTSE4Good Index. În România, ca în toate ţările în care îşi desfăşoară activitatea, Coca-Cola deţine şi funcţionează pe baza unui sistem propriu, incluzând toate verigile necesare producerii şi distribuţiei produselor către consumatori. În România, Sistemul este format din Coca-Cola România (filială a The Coca-Cola Company, proprietarul mărcilor înregistrate) şi partenerul său Coca-Cola HBC, denumit Coca-Cola HBC România, care îmbuteliază şi distribuie produsele Coca-Cola sub licenţa The Coca-Cola Company în România. Pentru mai multe informaţii legate de companie vă rugăm să vizitaţi site-urile www.coca-colahellenic.ro şi www.thecoca-colacompany.com.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite