Cine este femeia la moartea căreia ziarele s-au umplut de anunţuri de condoleanţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În presa de vineri au apărut sute de anunţuri de condoleanţe pentru o singură persoană Foto: Tolo.ro
În presa de vineri au apărut sute de anunţuri de condoleanţe pentru o singură persoană Foto: Tolo.ro

Pe reţelele de socializare a devenit vineri virală o postare a lui Cătălin Tolontan de pe blogul propriu în care sesiza un episod unic în presa română: un anunţ mortuar care se repeta de sute de ori în paginile de mică publicitate a ziarelor din România.

Condoleanţele erau adresate familiei îndurerate pentru pierderea celei care a fost Rodica Mănescu, de profesie avocat.  Misterul este dezvăluit în parte când aflăm că soţul, rămas văduv este preşedintele Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, Dumitru Viorel Mănescu.

Anunţurile provin de la multitudinea de notariate din întreaga ţară care au vrut astfel să-şi prezinte condoleanţele şefului lor. Dumitru Viorel Mănescu este una dintre cele mai discrete prezenţe în mass media românească, deşi conduce destinele uneia dintre cele mai importante oraganizaţii profesionale din ţară, cea a notarilor publici, încă din anul 1998.

Ştirea a apărut şi pe Pagina de Media site specializat în monitorizarea presei de la noi.

De remarcat că pentru o persoană care este preşedintele UNNPR de aproape 18 ani, Dumitru Viorel Mănescu a reuşit să-şi păstreze ferită de ochii publicului viaţa personală.

Deşi se referă la un eveniment trist, repetarea unui anunţ mortuar pe zeci de pagini din mai multe publicaţii naţionale a atras atenţia internauţilor. Foarte probabil că acest record va fi practic imposibil de depăşit.

Cumulate aceste bune intenţii ale asoaciaţilor notariale din întreaga ţară au avut un efect inedit. România liberă are trei pagini pline cu anunţuri ale notarilor. În Jurnalul Naţional şi Adevărul, asociaţiile judeţene au cumpărat câte două pagini, iar în Evenimentul zilei anunţurile de condoleanţe pentru soţia şefului notarilor sunt distribuite pe jumătăţile a şase pagini.

Cu această ocazie, în afară de mesajele de condoleanţă cea mai mare a publicului a aflat cine este preşedintele breaslei notarilor publici din România şi că de joi este văduv.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite