Cifra de afaceri din comerţul cu autoturisme a scăzut în iulie
0Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a scăzut îi iulie cu 5,5% faţă de iunie şi cu 6,5% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică.
Faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu autovehicule şi motociclete a scăzut atât ca serie brută cu 6,6% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 6,5%, potrivit datelor INS.
Scăderea a fost determinată în special de contracţiile suferite la comerţul cu autovehicule (-4,0%) şi la comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (-1,2%).
Creşteri s-au înregistrat la activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (+0,9%) şi la comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente, cât şi la întreţinerea şi repararea motocicletelor (+0,4%).