Cum a rămas Gruia Stoica singur în cursa pentru CFR Marfă. GFR află joi dacă a câştigat licitaţia pentre preluarea transportatorului feroviar de stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Joi urmează să fie anunţat câştigătorul licitaţiei pentru CFR Marfă. Grup Feroviar Român (GFR), companie deţinută de Gruia Stoica, este singura care a depus oferta de preluare, după ce asocierea Transferoviar-Donau Finanz s-a retras, iar americanii de la OmniTRAX au fost eliminaţi în faza de precalificare.

Joi, la ora 11.00, comisia de privatizare din Ministerul Transporturilor va deschide plicul cu oferta depusă pentru preluarea a 51% din compania CFR Marfă. Tot atunci, va anunţa câştigătorul licitaţiei. Lucrurile nu sunt prea complicate. În cursa pentru preluarea transportatorului feroviar de marfă a rămas o singură companie – Grup Feroviar Român (GFR), deţinută de omul de afaceri Gruia Stoica. 

GFR, parte a grupului Grampet, este cel mai mare transportator feroviar privat din România, administrând aproape 17.000 de vagoane şi peste 400 de locomotive. GFR avea în 2011 aproape 2.400 de angajaţi şi a înregistrat o cifră de afaceri de aproape 180 de milioane de euro şi un profit de peste 6,8 milioane de euro, potrivit ultimelor date postate pe portalul Ministerului Finanţelor. Compania deţinută de Gruia Stoica se află şi în etapa finală de privatizare a BDZ Cargo, transportatorul feroviar de marfă din Bulgaria, unde următorul termen este 21 iunie, cel de depunere a garanţiei. Gruia Stoica se clasează pe locul opt în topul „Forbes 500 Miliardari“, cu o avere estimată la 430 de milioane de euro.

Stoica a declarat că GFR deţine suma minimă de 180 de milioane de euro pentru preluarea CFR Marfă, din surse proprii şi bancare, iar pentru participarea la privatizare a primit scrisori de bonitate şi garanţie de la Raiffeisen Bank Austria.

„Avem această sumă, nu am fi participat la licitaţie dacă nu am fi avut-o. Ea este asigurată parte din fonduri proprii, parte cu sprijinul unor finanţări de la bănci. Este o sumă mare, pe care nu orice companie şi-o poate permite, dar GFR este o societate privată bancabilă, solidă, fără datorii la stat, profitabilă“, a spus omul de afaceri, potrivit Mediafax. 

El a menţionat că finanţarea bancară are ponderea majoritară şi este sindicalizată de mai multe instituţii de credit, fără alte detalii.

Transferoviar nu a obţinut garanţia 

Celălalt „peţitor“, asocierea formată din firma clujeană Transferoviar şi fondul de investiţii austriac Donau Finanz, s-a retras astăzi din procesul de privatizare şi îşi rezervă dreptul de a contesta procedura la instituţiile abilitate. „Vă informăm că Transferoviar Grup, în asociere cu Donau Finanz GMBH & Co KG, a decis să stopeze demersurile pentru achiziţionarea pachetului majoritar al CFR Marfă şi îşi rezervă dreptul de a contesta procedura de privatizare la instituţiile abilitate“, se arată într-un comunicat al asocierii.

Compania precizează că, având în vedere complexitatea procesului şi volumul semnificativ de informaţii care trebuiau analizate pentru realizarea în mod corespunzător a propriei evaluări a CFR Marfă, a depus la Ministerul Transporturilor mai multe cereri de amânare. 

Surse apropiate situaţiei au declarat însă, pentru „Adevărul“, că asocierea Transferoviar-Donau Finanz s-a retras din cursa pentru preluarea CFR Marfă întrucât nu a obţinut scrisoarea de garanţie în valoare de 10 milioane de euro pe care o solicitase de la Raiffeisen Bank. Garanţia de participare trebuia depusă până astăzi, la ora 12.00, la Ministerul Transporturilor, fiind condiţie obligatorie în procesul de privatizare. 

„Transferoviar s-a retras pentru că a solicitat garanţie de la Raiffeisen Bank, însă banca nu i-a acordat-o“, au declarat sursele citate. 

De asemenea, acestea au precizat că, înainte de a apela la Raiffeisen Bank, fondul de investiţii Donau Finanz a cerut grupului austriac Erste Bank atât finanţare pentru preluarea transportatorului feroviar de marfă, cât şi garanţia de 10 milioane de euro pentru participarea la procesul de privatizare. Grupul bancar nu a acordat însă Donau Finanz nici finanţarea, nici garanţia.

Contestatarii privatizării  

În procesul de privatizare a CFR Marfă se înscrisese iniţial şi compania americană OmniTRAX, însă aceasta a fost descalificată întrucât nu a depus oferta preliminară şi neangajantă la termenul stabilit, 5 iunie 2013. La începutul acestei săptămâni, OmniTRAX a anunţat că a contestat procesul de privatizare şi cere reluarea procedurii cu participarea companiei americane, precizând că are nevoie de mai mult timp pentru a efectua un audit profesionist al transportatorului feroviar de marfă.

Privatizarea nu este contestată numai de OmniTRAX. Aproximativ 50 de sindicalişti de la Federaţia Mecanicilor de Locomotivă au pichetat marţi sediul Ministerului Transporturilor, cerând oprirea procedurii de privatizare a CFR Marfă pentru că, în timpul derulării acesteia, au intervenit schimbări în structura societăţii. Sindicaliştii au spus că suma pentru care ar urma să fie vândută compania CFR Marfă (preţul de pornire este de 180 de milioane de euro) este foarte mică şi cer ca vânzarea să se facă la valoarea de piaţă, adică peste un miliard de euro.

Şi Asociaţia Transportatorilor Feroviari din România, din care fac parte şi cei doi investitori rămaşi în cursă, consideră că Ministerul Transporturilor ar trebui să  reia procesul de privatizare, în condiţiile în care s-au produs „o serie de inadvertenţe şi erori“. ;

Schimbări în timpul jocului 

Preţul de pornire în licitaţie pentru pachetul de 51% din acţiunile CFR Marfă a fost stabilit de consultanţi la 180,5 milioane de euro. Consultanţii nu au răspuns solicitării „Adevărul“ privind criteriile care au stat la baza fixării acestui preţ. Compania de stat CFR Marfă, care exploatează 39.000 de vagoane şi 900 de locomotive, a fost evaluată la 360 de milioane de euro, de două ori preţul de fier vechi al vagoanelor şi locomotivelor. 

Este preţul pus pe CFR Marfă unul prea mare sau prea mic? În timp ce sindicaliştii societăţii consideră că valoarea reală se ridică la peste un miliard de euro, sunt voci care susţin că preţul cerut investitorilor este prea mare întrucât CFR Marfă este o bombă cu ceas care va exploda în mâinile cumpărătorului. Transportatorul feroviar de marfă a încheiat anul 2011 cu o cifră de afaceri de 261 de milioane de euro şi cu pierderi de 22 de milioane de euro. 

Mai multe părţi implicate în privatizarea CFR Marfă au ridicat suspiciuni asupra procesului din cauza unor modificări intervenite în timpul jocului. Cu doar o săptămână înainte de desemnarea câştigătorului, Ministerul Transporturilor a şters datoriile transportatorului, de 127,4 milioane de lei, către stat printr-o ordonanţă de urgenţă şi, separat, începe transferul unor active (pe care nu le-a făcut publice) către CFR SA, care administrează infrastructura feroviară şi Societatea de Administrare Active Feroviare.


Vă mai recomandăm: 

Premierul Victor Ponta şi-a asumat public, în Guvern, responsabilitatea privatizării CFR Marfă şi i-a spus ministrului Transporturilor că nu are de ce să îl critice, deoarece inclusiv transformarea datoriilor în acţiuni era introdusă de la început în procedură, "altfel nu venea nimeni" la licitaţie.

Lucian Isar, fost preşedinte al Consiliului de Administraţie (CA) al CFR SA şi fost membru în CA al Tarom, a vorbit la Adevărul Live despre strategia de prădare a CFR Marfă pe care o pun la cale guvernanţii, despre dedesubturile negocierilor dintre autorităţile române cu instituţiile financiare internaţionale şi despre asemănarea privatăzării CFR Marfă cu cea a combinatului chimic Oltchim.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite