CFR Călători: statul îşi fură singur „căciula“ subvenţiilor

CFR Călători: statul îşi fură singur „căciula“ subvenţiilor

Trenurile statului sunt căpuşate cu acordul tacit al autorităţilor din transporturi, acuză sindicatele

Cei mai mulţi bani pentru sprijinirea serviciilor publice de transport de pasageri pe calea ferată au fost daţi unor firme private. La compania de stat CFR Călători au ajuns sume de trei ori mai mici, acuză sindicatele feroviare.

Ideea de a sprijini cu bani de la buget serviciul public de transport feroviar de călători, practicată pe larg în toată Europa, s-a transformat, în România, într-o suveică prin care banii se distribuie discreţionar între beneficiari. CFR Călători, compania de stat care asigură în cea mai mare proporţie acest serviciu social, primeşte şi cei mai puţini bani drept subvenţie. Cum s-a ajuns aici ne explică liderii sindicatelor feroviare, care au ieşit ieri la rampă pentru a prezenta mecanismul de rostogolire a banilor.

Trenuri pline doar pe hârtie

Teoretic, în ţara noastră, subvenţia se acordă pe numărul de călători, dar practic, firmele primesc bani indiferent dacă trenurile s-au ocupat sau nu. „Particularii declară doar pe propria răspundere numărul de călători transportaţi, iar cifrele astfel raportate nu pot fi contrazise. În acelaşi timp, la CFR Călători se ştie cu maximă precizie câte bilete s-au vândut, deci şi câţi călători au circulat. Practic, particularii pot să umfle cât vor raportările şi astfel se ajunge ca la aceste firme să ajungă şi cele mai mari subvenţii. Ar trebui să avem agenţii independente de voiaj, care să raporteze vânzările fiecărei companii feroviare în parte, şi abia atunci vom putea stabili cum se distribuie corect subvenţia“, a declarat Iulică Măntescu, preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă.

Liderul sindical a mai arătat că există şi alte metode prin care statul pierde, intenţionat sau nu, în faţa concurenţei private de pe calea ferată. „La nivelul Ministerului Transporturilor se planifică mersul trenurilor astfel încât cu 10-15 minute înaintea unui tren de stat pleacă, pe aceeaşi rută, un tren privat. Sigur că se creează un vid şi trenul de stat abia dacă se umple la 10% din capacitate“.

Potrivit statisticilor prezentate de sindicalişti, companiile private obţin călătorii compensate în proporţie de 225% până la peste 560%, în timp ce la CFR Călători compensarea nu trece de 100%.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: