CEZ ar putea vinde afacerile din Bulgaria. Companii din România, Franţa şi Turcia sunt interesate

CEZ ar putea vinde afacerile din Bulgaria. Companii din România, Franţa şi Turcia sunt interesate

CEZ deţine în Bulgaria cea mai mare companie de distribuţie de energie din Bulgaria, furnizând electricitate unor peste 3 milioane de clienţi

Grupul ceh de energie şi utilităţi CEZ s-ar putea retrage de pe piaţa din Bulgaria, iar de preluarea afacerilor sale din această ţară sunt interesate companii din România, Franţa şi Turcia, transmite Novinite.

CEZ deţine în Bulgaria cea mai mare companie de distribuţie de energie din Bulgaria, furnizând electricitate unor peste 3 milioane de clienţi, veniturile obţinute fiind de 1,4 miliarde de leva (700 milioane euro), mai multe centrale hidroelectrice şi o centrală termică în prezent scoasă din uz.

Companii din Franţa, Turcia şi România şi-au exprimat deja interesul pentru un posibil acord, în afară de holdinguri locale care nu au o prezenţă notabilă în sectorul energiei, potrivit unor surse citate de cotidianul bulgar Capital.

Între motivele deciziei CEZ menţionate de Capital s-ar afla schimbarea frecventă a reglementărilor din sectorul energiei şi profitul scăzut şi mai puţin interesul investitorilor, aşa cum a sugerat compania.

CEZ a intrat pe piaţa din Bulgaria în 2004 şi a avut de-a lungul anilor o relaţie tumultoasă cu autoritatea de reglementare a sectorului energetic, KEVR, şi cu compania naţională de utilităţi NEK.

În luna iulie, CEZ a intentat un proces împotriva Bulgariei la o curte de arbitraj, pentru nerespectarea prevederilor de protejare a investiţiilor a Tratatului Cadru pentru Energie.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: