Cel mai mare producător român de cosmetice oferă magazinele în franciză. Cât cere viitorilor parteneri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
magazin gerovital

Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, marchează o nouă etapă în povestea sa de succes, prin lansarea oficială a sistemului de franciză pentru magazinele Gerovital. Anunţul a fost făcut în cadrul unei conferinţe de presă, la care au participat reprezentanţi ai conducerii companiei.

Strategia de extindere a companiei Farmec prin proiectul de francizare vine ca urmare a creşterii businessului de la an la an, a vânzărilor înregistrate de reţeaua magazinelor de brand în ultimii trei ani şi a numărului mare de cereri din partea consumatorilor pentru deschideri de noi magazine. Astfel, după aproape un an de pregătiri, Farmec vine pe piaţă cu o oportunitate de business pentru antreprenorii care îşi doresc o afacere în domeniul cosmeticelor de calitate superioară cu recunoaştere internaţională. 

Primul magazin Gerovital în sistem de franciză a fost inaugurat ieri, 11 iunie, la Bacău. Decizia pentru investiţie a fost luată din mai multe motive: “Produsele Gerovital şi Farmec mi-au câştigat de ani de zile încrederea şi am devenit o consumatoare fidelă. Când am aflat de oportunitatea de a colabora cu Farmec prin sistemul de franciză, m-am bucurat că pot deveni partener de business, deschizând propriul magazin de cosmetice sub umbrela unui producător foarte puternic, a cărui viziune o împărtăşesc în totalitate. Aşteptările mi-au fost confirmate, primind sprijin în alegerea locaţiei, în studiile de fezabilitate, în pregătirea angajaţilor, în deschiderea magazinului şi în tot planul de comunicare”, după declaraţia Gabrielei Hâncu, partener de franciză.

“Ne bucurăm să anunţăm că am deschis primul magazin de brand în sistem de franciză. Farmec este un model de antreprenoriat român de succes, iar acum ne dorim să reprezinte o oportunitate de business şi pentru alţi antreprenori sau pentru cei care vor să devină antreprenori. Noi îi încurajăm şi susţinem de la început pe investitori să aibă curaj şi determinare, astfel încât afacerea lor să se dezvolte cât mai bine, având în vedere potenţialul enorm al brandului, dar şi cererea din piaţă. Pentru multe companii de rangul Farmec, franciza reprezintă o strategie de extindere rapidă, însă, pentru noi, înseamnă ocazia ideală de a pune bazele unei culturi antreprenoriale puternice alături de francizaţii noştri, prin încurajarea acestora să înceapă o afacere românească, definită prin valori, precum inovaţia, calitatea, eficienţa şi tradiţia”, a declarat Mircea Turdean, Director General Farmec. 

“Farmec s-a preocupat întotdeauna de ceea ce îşi doresc consumatorii români. Planurile ambiţioase, cercetarea continuă care stă la baza fiecărui produs şi grija pentru frumuseţea naturală ne-au ajutat să ne menţinem poziţia de cel mai mare producător de cosmetice din România, iar trendul ascendent al vânzărilor reprezintă confirmarea încrederii în companie şi produsele acesteia. Comparativ cu antreprenorii care îşi deschid o afacere de la zero, francizaţii beneficiază de un portofoliu de produse notorii, foarte bine cunoscute de către public. Ei pot intra pe o piaţă concurenţială folosind tehnici de comercializare şi marketing perfecţionate de Farmec de-a lungul deceniilor. Practic, au la dispoziţie tot pachetul de know-how necesar şi se pot dezvolta mai rapid”, a declarat Tudor David, Director Marketing Farmec. 

“Piaţa francizelor se află într-o evoluţie ascendentă, fiind susţinută de creşterea economiei, de puterea de cumpărare şi de trendurile de consum. În ultima perioadă, se observă din ce în ce mai mult dorinţa antreprenorilor de a se asocia cu branduri româneşti puternice, capabile să concureze cu produsele producătorilor internaţionali. Farmec îşi doreşte astfel de parteneri în echipă, care să fie interesaţi de domeniul cosmeticelor, să înţeleagă valorile şi misiunea companiei noastre şi să contribuie activ la evoluţia Gerovital”, a declarat Mircea Coman, Manager Expansiune Comercială Farmec. 

Pentru a intra în familia Farmec, viitorii parteneri de franciză au nevoie de spirit antreprenorial şi de un buget de circa 50.000 de euro, din care mai mult de jumătate va fi alocat amenajării magazinului Gerovital.  

Farmec oferă fiecărui francizat un pachet de know-how complet: de la consiliere şi sprijin pentru deschiderea magazinului, până la tehnici de vânzare şi programe de pregătire periodice despre relaţia cu clienţii şi training-uri despre produsele existente şi cele nou lansate. 

În paralel sistemului de franciză, Farmec continuă şi dezvoltarea magazinelor de brand proprii. Azi, pe 12 iunie, va fi inaugurat un nou magazin Gerovital, în Băneasa Shopping City –cel de-al 20-lea magazin Gerovital din ţară şi cel de-al 27 din reţeaua de unităţi comerciale  Farmec. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite