Cea mai mare companie aeriană românească are o nouă conducere. Gheorghe Răcaru se retrage după 14 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Blue Air, cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportaţi, anunţă retragerea din funcţie a directorului general Gheorghe Răcaru şi nominalizarea lui Marius Puiu în funcţia de director general al companiei.

Gheorghe Răcaru a decis, la vârsta de 70 de ani, şi după 48 de ani dedicaţi aviaţiei, să se retragă din funcţia executivă. A fost director general al Blue Air încă din prima zi a companiei (13 decembrie 2004), şi şi-a menţinut funcţia până astăzi, cu o pauză în perioada 2009-2013.

Astăzi, Gheorghe Răcaru a predat conducerea Blue Air către succesorul său, Marius Puiu.

„Să fiu în fruntea Blue Air a fost pasiunea şi o parte a identităţii mele timp de foarte mulţi ani. A fost un privilegiu să conduc această echipă talentată şi sunt mândru că am avut oportunitatea să lucrez cu oamenii talentaţi pe care Blue Air îi are. Decizia de astăzi vine după câteva luni de reflecţie. Atât eu, cât şi Marius, împărtăşim aceeaşi viziune în ceea ce priveşte viitorul companiei şi am încredere că Blue Air va continua să prospere şi de aici înainte”, a mai precizat Gheorghe Răcaru.

Marius Puiu, de astăzi noul director general al Blue Air, a precizat: „Este o onoare preluarea acestei funcţii şi accept cu recunoştinţă noua responsabilitate. În ultimii ani, am avut ocazia să lucrez alături de domnul Răcaru şi sunt pregătit să dau tot ce este mai bun pentru a-i călca pe urme şi pentru a conduce compania spre noi orizonturi”.

La rândul său, Tudor Constantinescu, Director Comercial Blue Air şi preşedinte al Consiliului de Administraţie, a declarat: „Astăzi, Blue Air scrie o nouă pagină în istoria companiei odată cu predarea conducerii executive către Dl. Marius Puiu. Acţionarii şi Consiliul de Administraţie al Blue Air doresc să-şi exprime recunoştinţa pentru eforturile şi dedicarea domnului Gheorghe Răcaru, oferite de la momentul lansării companiei, în 2004 şi până astăzi. În acelaşi timp, este o onoare şi o mare plăcere numirea lui Marius în funcţia de Director General şi sunt sigur că experienţa de business şi calităţile de leader ne vor ajuta să ducem mai departe povestea de succes a Blue Air”, a mai adăugat Tudor Constantinescu. 

Marius Puiu, desemnat noul director general al Blue Air, lucrează în aviaţie din 1986, când a fost angajat la Tarom ca inginer de zbor. Începând cu  anul 1993 s-a dedicat mediului privat, s-a specializat în managementul afacerilor şi a condus mai multe companii. În urmă cu zece ani, Marius Puiu s-a alăturat echipei Blue Air ca pilot de Boeing 737, iar din 2013 a devenit unul dintre cei patru acţionari ai companiei. În ultimii cinci ani, Marius Puiu a fost  pilot comandant, a devenit instructor de zbor, iar din primăvara acestui an a fost numit Chief Operations Officer, în subordinea căruia s-au aflat diviziile Flight Operations, Ground Operations şi Control Center Operations. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite