Ce planuri are Piperea pentru Oltchim: privatizarea prin insolvenţă

Ce planuri are Piperea pentru Oltchim: privatizarea prin insolvenţă

Avocatul Gheorghe Piperea susţine că insolvenţa Oltchim este mult mai dificilă decât cea a producătorului de energie Hidroelectrica FOTO Adevărul

Dacă Tribunalul Vâlcea va decide astăzi intrarea în procedura de organizare a combinatului Oltchim şi îl va numi pe Gheorghe Piperea administrator judiciar, avocatul va încerca o privatizare prin insolvenţă, nu înainte de a „curăţa“ compania.

Ştiri pe aceeaşi temă

 

Avocatul Gheorghe Piperea susţine că, în cazul în care Tribunalul Vâlcea l-ar numi administrator al companiei de stat Oltchim, ar încerca să pună în practică o privatizare prin insolvenţă. „Adică afacerea trece din mâinile statului, pachetul majoritar de 54,8%, în mâinile unui acţionar privat, poate fi chiar acţionarul minoritar sau asociaţia salariaţiilor“, a declarat Piperea pentru „Adevărul“.   
 
Consiliul de Administraţie al Oltchim a aprobat săptămâna trecută depunerea la Tribunalul Vâlcea a cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă şi a nominalizat ca administratori judiciari Rominsolv, firmă controlată de avocatul Gheorghe Piperea, şi BDO Business Restructuring, parte a reţelei grupului BDO.  
 
Piperea exclude privatizarea cu strigare a combinatului chimic Oltchim, procedură aplicată şi eşuată la finele lunii septembrie 2012, când patronul de televiziune Dan Diaconescu a câştigat licitaţia, oferind cel mai bun preţ, dar nu a mai venit cu banii. 
 
Avocatul spune că cea mai bună variantă pentru Oltchim ar fi ca partea funcţională a combinatului (active eficiente, contractele de muncă, contractele cu furnizorii) să fie separată de activele rele şi de datorii şi preluată de o companie sau de un vehicul special, „un fel de Oltchim 2“. 
 
„În urma acestui transfer de afacere, partea funcţională poate fi preluată cu bani gheaţă sau cu 20-25% din valoare, diferenţa constituind bani împrumutaţi chiar de la băncile creditoare. La Oltchimul vechi rămân activele rele care se transformă în bani şi sunt ulterior achitate datoriile“, a explicat Piperea. Astfel, privatizarea are loc chiar în timpul procedurii de insolvenţă.
 
Măsuri esenţiale înainte de privatizare  
 
Piperea susţine că, înainte de privatizarea Oltchim, ar trebui luate câteva măsuri esenţiale. În primul rând, spune avocatul, ar trebui aplicată „o ştergere de datorie destul de consistent astfel încât să poţi convinge pe cineva să investească 150 de milioane de euro necesare pentru a face combinatul să funcţioneze la 65% din capacitatea de producţie – considerat nivel de break even“. 
 
În al doilea rând, ar trebui scoase la vânzare activele excedentare, cum sunt hotelurile sau cabanele. Iar în al treilea rând, ar putea avea loc disponibilizări în condiţiile în care, din cei 3.300 de angajaţi ai combinatului, aproximativ 900 sunt din TESA (tehnic, economic, administrativ şi de altă specialitate). „Aici se va umbla în principal. Ideal ar fi să nu dai niciun om afară. Oltchim înseamnă însă 20.000 de salariaţi din industria pe orizontală“, a mai spus Piperea. 
 
Piperea a mai declarat că, în cazul în care compania controlată de el va fi numită administrator judiciar al Oltchim, va arăta care sunt cauzele intrării în insolvenţă, o să spună dacă societatea de stat poate fi redresată sau nu şi ce măsuri va aplica. Avocatul susţine că planul de reorganizare va fi realizat în aproximativ un an, însă insolvenţa ar putea dura chiar trei-patru ani. Există însă şi riscul ca planul de reorganizare să nu fie aprobat, iar compania să intre în lichidare, caz în care activele vor fi vândute pe bucăţi pentru plata datoriilor. 
 
OLTCHIM ÎN CIFRE
Venituri: 816,47 milioane de lei
Cheltuieli: 1.212 milioane de lei
Datorii:2,68 milioane de lei
Angajaţi: 3.307
Investiţii în curs de derulare: 92 de milioane de euro
Investiţii noi: 141,5 milioane de euro
*date la 31 decembrie 2012 
 
Cine sunt administratorii propuşi
 
Avocatul Gheorghe Piperea este acţionarul majoritar al firmei Rominsolv şi coordonator al firmei de avocatură Piperea şi Asociaţii. El a devenit cunoscut după ce a reprezentat în instanţă mai mulţi clienţi ai băncilor, dar şi români care urmăreau recuperarea taxei auto. De asemenea, Piperea reprezintă Hidroelectrica în procesele privind strămutarea şi ale celor în care creditorii contestă înscrierile în tabelul restanţelor. 
 
Celălalt administrator propus este BDO Business Restructuring, firmă care face parte din grupul BDO România, din reţeaua BDO International Limited. BDO Business Restructuring a fost desemnat administrator judiciar şi al producătorului de cupru Cuprom, care a intrat în insolvenţă în 2010.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările