Omul e cunoscut pe piaţă, e considerat un specialist foarte bun, îl ştiam şi eu de mulţi ani de zile. Se prezintă şi destul de bine, e logic, coerent, nu vorbeşte în plus. Nu e o surpriză, aşadar, că ajunge primul pe short-list. Nu aveam eu ce să-l întreb despre meserie, fiindcă oricum nu mă pricepeam la domeniul lor. Asta o face întotdeauna angajatorul în amănunţime, eu mă ocup de altceva într-o recrutare.

Îi spun despre companie şi despre poziţie, îl interesează. Normal să fie astfel, ar fi un pas important în cariera lui şi o ocazie pe care nu o ai în fiecare lună. Probabil că nici măcar în fiecare an.

Şi îl rog eu să-mi trimită un CV în engleză, ca să-l dau oamenilor acelora de departe, care iau decizia în astfel de situaţii.

- Nu am făcut niciodată un CV şi nu o să mă apuc acum să-l fac. Dacă vor să mă vadă aşa, foarte bine. E uşor să le spui ce am făcut şi unde!

- Eşti sigur că nu vrei să-mi trimiţi un CV?

- Da, sunt sigur! Dacă vrea cineva să vorbească cu mine, poate vorbi şi aşa, fără CV.

- Bine!

I-am spus angajatorului de foarte departe că e primul pe listă, cu cea mai tare experienţă şi cu un profil destul de bun, dar că nu vrea să trimită un CV. Nu i-a luat mai mult de o secundă omului de foarte departe ca să-mi spună să-l scot definitiv din orice listă. Scurtă, lungă sau oricum o mai fi ea. Adică aşa cum aş fi făcut şi eu în locul lui, şi, fără îndoială, şi mulţi alţii...