Câte firme din România sunt controlate din paradisuri fiscale. Numărul lor a explodat în ultimii ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un off-shore este o firmă înfiinţată într-o ţară în care proprietarii plătesc fie impozit pe profit mai mic decât în ţară de provenienţă, fie beneficiază de reduceri de taxe dacă reinvestesc acolo profitul obţinut anual
Un off-shore este o firmă înfiinţată într-o ţară în care proprietarii plătesc fie impozit pe profit mai mic decât în ţară de provenienţă, fie beneficiază de reduceri de taxe dacă reinvestesc acolo profitul obţinut anual

Numărul firmelor româneşti controlate de off-shore-uri a explodat în ultimii ani, peste 9.000 de companii din România fiind controlate din paradisuri fiscale. Principalul avantaj al acestui tip de organizare îl reprezintă taxele mici. În plus, numeroase dintre paradisurile fiscale nu au acord de schimb de informaţii cu autorităţile din România: Seychelles, Belize sau Panama.

În 10 ani numărul firmelor înregistrate în astfel de destinaţii exotice a crescut de 15 ori, potrivit Digi24.

Un off-shore este o firmă înfiinţată într-o ţară în care proprietarii plătesc fie impozit pe profit mai mic decât în ţară de provenienţă, fie beneficiază de reduceri de taxe dacă reinvestesc acolo profitul obţinut anual. În România, impozitul pe profit este de 16%, iar cel pe dividende de 5%.

„Dacă vorbim despre o juridicţie favorabilă, vorbim de exemplu de Cipru sau Luxemburg sau de Olanda, unde legislaţia fiscală este făcută de asemenea natură încât să încurajeze investiţiile, activitatea economică, printr-o fiscalitate redusă“, a declarat consultantul financiar Gabriel Sincu, pentru Digi24.

Consultanţii susţin că problemele apar atunci când off-shore-ul este folosit pentru a ascunde bani sau pentru finanţarea unor activităţi ilegale. Odată virate sumele în aceste conturi, statul nu poate controla şi nici confisca averile.

„Un paradis fiscal este o jurisdicţie care nu acceptă niciun fel de dialog cu alte autorităţi. Aţi spus Panama, aţi spus Seyschelles, Belize sau altfel de zone. Acolo cel mult avem un impozit fix, o sumă pe an pe care firma respectivă o plăteşte şi din acel moment nu mai am nimic de discutat cu autoritatea“, a mai spus Gabriel Sincu, pentru Digi24. 

Firmele înregistrate în Panama sunt pe locul 36 în clasamentul investitorilor străini din România.

Numărul firmelor din România controlate din paradisuri fiscale: 

Seychelles

2004 - 14 firme

2014 - 219 firme

Belize

2004 - 25 firme

2014 - 120 firme

sursa: Registrul Comerţului, date citate de Digi24

Din cele 9.000 de firme româneşti cu acţionari din off-shore-uri, cele mai multe erau controlate în 2014 din Cipru – 5.100 -, urmate de Statele Unite şi Marea Britanie.

Cipru - 5.100 firme

SUA - 1.005 firme

Marea Britanie - 937 firme

Emiratele Arabe Unite - 42 firme

Hong Kong - 57 firme

Insulele Virgine Britanice - 395 firme

sursa: Registrul Comerţului, date citate de Digi24

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite