Aşadar, avem noi de recrutat un country manager pentru o companie dintr-un domeniu mai de nişă. Trimite CV-ul directorul general al unei firme concurente. Exact în domeniul lor de activitate, toată viaţa a lucrat în aceeaşi industrie, numai pe posturi de conducere. O potrivire mai exactă cu profilul căutat nici că ar fi putut să existe. Foarte surprinşi şi foarte încântaţi angajatorii de această şansă, a fost primul în lista lor preliminară de preferinţe, desigur.

Mă văd cu omul. Ştia totul în domeniu, de-a fir a păr, era acolo de aproape 20 de ani. Conduce acum o echipă comparabilă ca mărime la firma la care lucrează.

La început doar l-am ascultat. Încă nu ajunsesem să-i pun întrebările la care bănuiam deja că nu va da cele mai inteligente răspunsuri, când am primit un ajutor neaşteptat chiar din partea lui:

– Ştiţi, firma e foarte serioasă şi cunoscută, mult mai bine organizaţi şi mai profesionişti decât noi, care încercăm din greu să ajungem la asemenea standarde. Dar, vedeţi, eu sunt director general aici, pe când jobul acela e de country manager.
– Da, într-adevăr, sunt străini, se foloseşte în mod curent denumirea asta a jobului.
– Da, dar asta ar însemna un pas înapoi pentru mine, chiar dacă salariul e mai mare...
– Pas înapoi? De unde ai mai scos asta? Tu ştii ce înseamnă un country manager?

Ştia, însă aparent cunoştea doar un singur country manager, pe cel de la ei din companie. Care firmă avea o structură mai neobişnuită, într-adevăr. Ceea ce în compania pentru care recrutam (şi în altele, în egală măsură) erau business units, conduse de către un director, peste care e un country manager la cele străine, la ei erau firme separate, conduse fiecare de câte un director general. Şi mai există o entitate la ei, cu vreo cinci angajaţi, care se ocupă doar de relaţiile cu autorităţile, şi unul dintre cei cinci se numeşte country manager. Dar nu are nicio treabă cu ceilalţi din celelalte companii. Nici de subordonare ierarhică şi nici măcar vreo relaţie operaţională, cât de cât.

Mi-am dat seama repede că omul acela nu ştia mai nimic din ce se întâmplă pe lume, în afara firmei pe care o conducea el. Şi nici măcar despre celelalte companii din grupul lor nu ştia nimic, că i-am pus câteva întrebări simple: câţi angajaţi şi ce cifră de afaceri au. În fond, asta arată dimensiunea reţelei, care e elementul cheie în poziţionarea lor faţă de ceilalţi concurenţi pe piaţă. Nu a ştiut nici măcar aproximativ. Cu atât mai mult cu cât au obiective şi strategii comune, marketingul este (sau ar trebui să fie) integrat cu al lor.

Pentru mine a fost clar că nu e bun pentru un post de director general cu o componentă cât de cât semnificativă de business development în profil, ca să nu mai spun de una preponderentă, majoritară. Am vorbit şi cu clientul (angajatorul), le-am povestit despre discuţiile cu candidatul. Nu le-a luat nici lor mai mult de două minute ca să-l scoată cu totul din liste, deşi fusese primul, luat doar după CV. Nici nu s-au mai întâlnit cu el. Până la urmă au luat pe cineva care nu a mai fost director general, cu vreo zece ani mai tânăr şi cu doar de trei ani în industria lor, faţă de cei aproape 20 ai candidatului cu experienţă...