Business Lease România a avut afaceri cu 20% mai mari în primul semestru

Business Lease România a avut
afaceri cu 20% mai mari în primul semestru

Ioana Grigore Director Comercial BLRO

Business Lease România, furnizor de servicii de mobilitate prin leasing operaţional, management de flotă şi închirieri, a încheiat primul semestru al anului 2017 cu o cifră de afaceri de aproximativ 4 milioane de euro, în creştere cu aproximativ 20% faţă de anul precedent, datorită creşterii numărului de clienţi şi extinderii birourilor, odată cu deschiderea Centrului Regional de la Cluj.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Ne-am aşteptat la aceste rezultate, în contextul în care anul trecut am extins portofoliul de servicii, am crescut numărul de clienţi şi ne-am axat pe adresarea ofertei către companiile mici şi mijlocii, printr-un proces consultativ de vânzare”, a declarat Ioana Grigore, Director Comercial Business Lease România.

Anul acesta au mai intrat în portofoliul companiei clienţi precum TÜV Rheinland Romania, Rail Cargo Logistics - Romania Solutions, DSV Solutions, Altex România, GFR (Grupul Feroviar Român), Ortec etc.

Astfel, reprezentanţii companiei estimează că, până la sfârşitul anului, portofoliul de clienţi se va dezvolta în continuare, iar cifra de afaceri va ajunge la aproximativ 8 milioane de euro pe an, ceea ce va însemna o creştere cu peste 20% faţă de 2016.

Investiţii în 2017

Business Lease estimează aceste creşteri în condiţiile unor investiţii realizate în primul semestru din 2017. Astfel, în urma măririi capitalului social cu 9 milioane de lei, compania olandeză a făcut o investiţie directă de 70.000 de euro, odată cu deschiderea unui centru regional în Cluj.

„De la începutul acestui an, toate automobilele noastre noi sunt echipate cu un dispozitiv care furnizează informaţii online despre kilometraj, consum de carburant şi informaţii despre starea tehnică a maşinii, date pe care în mod normal şoferul le poate vedea pe bord. Aceste informaţii ne permit executarea task-urilor într-un mod eficient şi proactiv, dar şi direcţionarea activităţilor de mentenanţă către partenerii noştri, asigurând optimizarea costurilor şi a calităţii. Prin intermediul unor servicii online clienţii noştri şi utilizatorii de maşini primesc aceste informaţii actualizate zilnic despre maşinile lor şi insight-uri despre consumul de combustibil al maşinilor lor, pentru a gestiona şi a reduce costurile totale de mobilitate”, a declarat Philip Aarsman, Managing Director Business Lease.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările