Blue Air anunţă reluarea unor zboruri interne de la 9,99 euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
blue air

Blue Air, companie cu capital sută la sută românesc, a anunţat marţi reluarea unor rute interne, pornind de la preţuri de 9,99 euro, cu o frecvenţă de patru ori pe săptămână.

„Odată cu reluarea zborurilor pe ruta Bucureşti – Oradea, Blue Air extinde programul „Zboară în Tară” în parteneriat cu Aeroportul Oradea şi cu Visit Oradea (APTOR). Blue Air operează patru zboruri pe săptămâna pe ruta Bucureşti – Oradea, în zilele de luni, miercuri, vineri şi duminică. Durata zborului este de 55 minute şi preţurile biletelor pornesc de la 9.99 euro”, a informat compania.

Zborurile directe Bucureşti - Oradea permit un acces rapid al călătorilor din capitală către Municipiul Oradea şi regiunea Crişanei, renumită pentru infrastructura turismului geo-termal şi pentru calitatea serviciilor turistice şi de agrement. „De acum, bucureştenii ajung mai repede la oamenii şi istoria Oradei, putându-se familiariza cu atracţiile cheie ale oraşului: cetatea medievală necucerită, arhitectură Art Nouveau, gastronomia, ospitalitatea inconfundabilă şi farmecul slow living caracteristic”, consideră reprezentanţii companiei.

De asemenea, zborurile directe cu Blue Air le permit oradenilor călătorii rapide către capitală, facilitând atât turismul de business cât şi conexiunile cu alte destinaţii interne sau internaţionale prin hub-ul de la Bucureşti.

 „<Zboară în Tară> exprimă perfect strategia de repoziţionare a Blue Air ca operator semnificativ pe piaţa internă românească. Ne dorim să reconectam România prin oferirea de legături durabile şi rapide între regiunile cheie ale ţării.

Suntem în plin proces de consolidare a reţelei de rute interne şi a legăturilor dintre Moldova, Transilvania şi Banat cu sudul ţării, şi apoi între ele, punând la dispoziţia pasagerilor noştri tradiţionali, cât şi antreprenorilor, mediului corporate şi agenţiilor de turism, conexiunile necesare pentru a-şi realiza mai rapid şi confortabil proiectele profesionale şi personale. Reluarea zborurilor Bucureşti-Oradea este parte din acest proces, această ruta făcând posibile călătorii de afaceri rapide, reuniuni de familie, city breaks şi sejururi memorabile.” – spune Oana Petrescu, CEO al Blue Air.

„Prioritatea principală a Organizaţiei de Management a Destinaţiei Visit Oradea este de a atrage cât mai mulţi turişti români într-o destinaţie europeană sigură. Reluarea zborurilor pe ruta Oradea-Bucureşti şi campania realizată împreună cu Blue Air şi Aeroportul Oradea creează contextul propice în care locuitorii capitalei şi din împrejurimi să poată vizita mai uşor Oradea, noile rute având o accesibilitate şi flexibilitate foarte bune.

Aceste premise fac ca experienţa de city-break pe care Oradea o oferă să fie considerabil îmbunătăţită, în timp ce campania Zboară în Tară este un demers care va încuraja şi susţine turismul orădean şi naţional.” – Mihai Jurca, Director Executiv Visit Oradea

  Blue Air opereaza următoarele rute interne în România:

Bucureşti – Timişoara: 10 zboruri /săptămâna RUTA NOUĂ

Bucureşti – Oradea: 4 zboruri /săptămâna RUTA NOUĂ

Bucureşti – Cluj: 5 zboruri /săptămâna FRECVENTA SUPLIMENTATA

Bucureşti – Iaşi: 4 zboruri /săptămâna

Bacău - Bucuresti Otopeni 4 zboruri / saptamana RUTA NOUĂ

Bacău - Cluj Napoca 3 zboruri / săptămână RUTA NOUĂ

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite