„Berarii României” au un nou preşedinte. Cine este Dragoş Constantinescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dragos Constantinescu berarii romaniei

Membrii Asociaţiei Berarii României l-au desemnat în funcţia de Preşedinte pe Dragoş Constantinescu, care a preluat noile atribuţii din cadrul Asociaţiei de la Dan Robinson, managing director Heineken România, care a asigurat preşedinţia pe parcursul anului 2020.

”Le mulţumesc membrilor Asociaţiei că m-au învestit cu încrederea lor pentru acest rol care mă onorează. Este primul meu mandat de Preşedinte în cadrul Asociaţiei şi aştept cu interes să contribui atât la proiectele aflate în derulare, cât şi la cele pe care le vom lansa împreună într-un an atât de provocator cum se anunţă 2021”, a declarat Dragoş Constantinescu.

”Continuăm să ne concentrăm eforturile pe o dezvoltare sustenabilă a sectorului şi pe promovarea unui consum responsabil de bere în România. Ne aşteptăm ca piaţa berii să îşi continue maturizarea, deşi contextul sanitar şi economic este dificil, astfel încât berea să reprezinte un actor cheie atât în generarea de creştere economică, cât şi în momentele de relaxare pe care le petrecem alături de cei dragi. Îi mulţumesc domnului Dan Robinson, Preşedintele Asociaţiei pe parcursul ultimului an, pentru derularea cu succes a activităţii Asociaţiei într-un an complicat pentru economie şi societate”, a completat Dragoş Constantinescu.

Dragoş Constantinescu este Preşedinte al URSUS Breweries România şi Managing Director Romania and Hungary în cadrul Asahi Europe & International din februarie 2019. Anterior, el a ocupat diverse funcţii de conducere la nivel naţional şi regional în Marea Britanie, Belgia, Olanda, Suedia, Norvegia şi Polonia în cadrul British American Tobacco, în ultimul său rol alături de BAT supervizând zona de nord a Europei Centrale: Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Ungaria şi ţările baltice.

Membrii Asociaţiei „Berarii României” sunt importanţi producători de bere din România: BERGENBIER SA, HEINEKEN România SA, UNITED ROMANIAN BREWERIES BEREPROD, URSUS BREWERIES şi MARTENS, alături de microberăria CLINICA DE BERE. Împreună, cei şase producători furnizează 85% din cantitatea de bere consumată în România. Totodată, din Asociaţie fac parte şi reprezentanţi ai producătorilor de materii prime: SOUFFLET MALT ROMANIA şi  ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR DE HAMEI DIN ROMÂNIA. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite