Băsescu: Oricine priveşte la privatizarea CFR Marfă poate crede că va face obiectul unei anchete

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Traian Băsescu a spus că acuzaţiile că sunt „dosare făcute de procurori băsişti“ sau „la comanda lui Băsescu“ sunt nişte minciuni FOTO Mediafax
Preşedintele Traian Băsescu a spus că acuzaţiile că sunt „dosare făcute de procurori băsişti“ sau „la comanda lui Băsescu“ sunt nişte minciuni FOTO Mediafax

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că orice om care priveşte la modul în care se desfăşoară procesul de privatizare a CFR Marfă poate considera că mai devreme sau mai târziu acesta va face obiectul unei anchete. Preşedintele a făcut această declaraţie în contextul în care respingea acuzaţiile că anumite dosare ar fi „politice“ sau făcute de „procurori băsişti“.

„Nu există procuror sau judecător care să poată spune că în cei 9 ani de mandat a avut o discuţie cu mine pe vreun dosar. Singurul dosar pe care l-am urmărit în instanţă a fost de terorism“, a susţinut Băsescu.

El a subliniat că acuzaţiile că sunt „dosare făcute de procurori băsişti“ sau „la comanda lui Băsescu“ sunt nişte minciuni. Şeful statului a spus că îi atenţionează pe cei care conduc procesul de privatizare a CFR Marfă, pentru ca la un moment dat să nu spună că „i-a luat DNA“ la comanda lui Băsescu. „Băieţi, dacă o să vă ia (DNA - n.r.), o va face pe ce aţi făcut până acum în procesul de privatizare a CFR Marfă“, a continuat Traian Băsescu.

Preşedintele nu este de acord cu amânarea termenului de finalizare a privatizării CFR Marfă, stabilit pentru 15 octombrie prin hotărâre de Guvern. Ministerul Transporturilor a elaborate un proiect de hotârâre de Guvern prin care amână finalizarea privatizării până la 20 decembrie. 

Proiectul prevede modificarea alineatului 2 al punctului 9 din anexa la HG 526/2013 pentru aprobarea condiţiilor principale ale contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni dintre Ministerul Transporturilor şi Grup Feroviar Român, deţinut de omul de afaceri Gruia Stoica.

"Având în vedere obligaţia cumpărătorului de a notifica prompt, după semnarea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, Consiliul Concurenţei şi/sau alte autorităţi de concurenţă competente cu privire la tranzacţie, conform prevederilor Legii nr.21/1996, dacă finalizarea nu a avut loc până la data de 20 decembrie 2013, contractul se desfiinţează de plin drept, fără a mai fi necesară punerea în întârziere, fără orice altă formalitate prealabilă şi fără intervenţia instanţei", se arată în proiectul de act normativ.

În nota de fundamentare a proiectului se precizează că prin amânarea termenului se vizează asigurea parcurgerii perioadelor necesare pentru completarea de către cumpărător a documentelor depuse prin notificarea Consiliului Concurenţei şi emiterea deciziei din partea autorităţii de concurenţă, dar şi pentru formalităţile de înregistrare la Registrul Comerţului a reducerii capitalului social al CFR Marfă.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite