Barometru industrial: Activitatea din industria românească şi-a revenit în februarie, după patru luni de declin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
industrie afp

Activitatea industrială a crescut în februarie, după patru luni la rând de declin, pe fondul creşterii comenzilor, arată barometrul industrial realizat de IRSOP şi SNSPA, transmis News.ro. Industria este un sector-cheie al economiei româneşti, cu o contribuţie de circa 23% la formarea produsului intern brut (PIB).

Astfel, indicatorul pentru volumul producţiei a crescut la 53 de puncte în ianuarie, de la 35 de puncte în ianuarie şi 42 de puncte în decembrie.

Creşterea este semnificativă, în condiţiile în care pragul de 50 de puncte desparte expansiunea de contracţie, punctează autorii studiului. 

"Timp de 60 de zile, decembrie şi ianuarie, activitatea din industrie s-a aflat în contracţie atingând în ianuarie nivelul cel mai coborât din ultimele 28 de luni (35 de puncte). Dar în februarie, activitatea a crescut la 53 de puncte, iar industria a intrat în marginea de jos a zonei de expansiune (peste 50 de puncte)", arată studiul. 

De asemenea, indicatorul pentru numărul de angajaţi a crescut de la 43 puncte în ianuarie la 50 puncte în februarie.

"Numărul angajaţilor a crescut puţin în februarie, faţă de ianuarie. Dar procentul firmelor care au făcut angajări a fost egal cu procentul celor care au renunţat la o parte din angajaţi", menţionează raportul. 

De asemenea, cererea din străinătate s-a ameliorat în februarie, indicatorul comenzilor noi la export ajungând la cel mai înalt nivel din ultimele patru luni, de 59 de puncte. 

Totuşi, autorii studiului avertizează că datele pentru luna februarie nu semnalează, deocamdată, o revenire durabilă a industriei.

"În concluzie, industria pare că şi-a revenit în februarie, înregistrând creşteri la 60% din indicatorii măsuraţi de Barometru. Dar deocamdată, nici intensitatea, nici direcţiile schimbării din februarie nu sugerează o creştere durabilă", menţionează autorii studiului. 

Potrivit statisticilor oficiale publicate recent de Institutul Naţional de Statistică (INS), producţia industrială din România a crescut în ianuarie cu 5,8% faţă de prima lună a anului trecut. 

În 2016, producţia industrială a urcat cu 1,7% faţă de 2015, avans susţinut doar de industria prelucrătoare, care a consemnat un plus de 2,6%.

În 2015, producţia industrială a urcat cu 2,7%, după un avans de 6,1% în 2014 comparativ cu anul precedent.  Industria a contribuit, în 2016, cu 23,1% la formarea produsului intern brut al României. 

Barometrul industrial este realizat de IRSOP şi SNSPA - Facultatea de Management pe un eşantion de 300 de firme industriale, considerat reprezentativ la nivelul celor 15.200 de firme industriale cu peste nouă angajaţi din România, care generează aproximativ 95% din totalul cifrei de afaceri din industrie.

Datele au fost culese prin interviuri directe cu managerii firmelor în intervalul 15-17 februarie 2017. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite