Aqua Carpatica, una dintre puţinele ape minerale din România care ajunge în America, se exportă în 14 ţări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Apele minerale româneşti sunt apreciate pe întregul mapamond FOTO superbrandsromania.com
Apele minerale româneşti sunt apreciate pe întregul mapamond FOTO superbrandsromania.com

Apele minerale Aqua Carpatica sunt exportate în 14 ţări din Europa, Asia şi America de Nord, a anunţat, luni, compania deţinută de omul de afaceri Jean Valvis.

Cele 14 ţări sunt SUA, Marea Britanie, Japonia, China, toate ţările din zona Golfului (Emiratele Arabe Unite, Qatar, Kuwait, Bahrain, Arabia Saudită, Oman), Rusia, Moldova, Germania şi Ungaria.

În SUA, prin Sprouts Farmers Market

În Statele Unite ale Americii, brandul de ape minerale este prezent începând cu luna iulie, în lanţul de magazine Sprouts Farmers Market (peste 200 de magazine care operează în 12 state).

Înfiinţată în anul 2000, Carpathian Springs a iniţiat, în anul 2009, proiectul Aqua Carpatica, concretizat în 2011 prin lansarea brandului cu acelaşi nume.

Jean Valvis a vândut în 2008 afacerea cu lactate Dorna către grupul francez Lactalis, într-o tranzacţie evaluată între 70 şi 90 de milioane de euro.

De asemenea, în anul 2002, Valvis a vândut compania Dorna Apemin, producătorul apei minerale Dorna, către Coca Cola, într-o tranzacţie estimată la aproximativ 40 de milioane de euro.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite